Astăzi, 14 februarie, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XVIII-a ediții a Târgului Mierii, eveniment organizat anual la Câmpina de Asociația Apicolă Valea Prahovei, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Câmpina, precum și cu Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut președintelui asociației apicole Ana Maria Nicolae, care a evidențiat importanța acestui târg apicol, cel mai mare de acest gen din România, precum și beneficiile produselor naturiste oferite de zecile de apicultori prezenți din toate colțurile țării.
Prezentă la eveniment, Irina Nistor, primarul Câmpinei, a mulțumit organizatorilor și a transmis că se mândrește cu faptul că a fost implicată activ în înființarea Târgului Mierii încă din perioada în care ocupa o altă funcție publică în cadrul Primăriei.
Propolisul este un panaceu al bolilor,cu conditia sa nu ai probleme cu fierea,si implicit un compensator al deficientelor din serviciile medicale publice.Dacă va creste consumul acestui produs miraculos,pe care foarte multe medicamente se bazeaza,va scadea numarul bolnavilor si nevoia de farmacii si spitale.Asa ca targul poate fi si ca un”vraci”,nu numai ca o desfatare a gustului!