În oraşul Hanoi, capitala Vietnamului, mai toată lumea merge, de multă vreme, pe bicicletă. În oraşul Câmpina, care nu este nici măcar capitala judeţului Prahova, toată lumea va merge, multă vreme, pe bicicletă. Mersul pe bicicletă ne va ajuta să facem economii substanţiale în bugetul personal sau al familiei. Vorbesc despre cei mai mulţi dintre noi, desigur, nu vorbesc despre bogătani. Deşi am văzut destui bogătani mergând pe bicicletă. Şi nu din grija scumpirii benzinei. Probabil, nu vor să fie văzuţi în sălile de fitness (care nu sunt chiar săli de fiţe). Iar săli de fitness la domiciliu nu vor să-şi facă. Dar cu toate economiile realizate prin lăsarea maşinii la vatra ei (din garaj sau din faţa blocului), mersul pe bicicletă nu va scoate ţara din criză, că nu încurajează consumul, motorul dezvoltării economice.
Totuşi, pe toate celelalte părţi de-ai da-o, mersul ăsta pe bicicletă e un lucru bine venit, necum risipitor de sănătate, ba dimpotrivă. La noi e un lucru bine venit, mai ales că avem o criză fără sfârşit. Care ne-ar putea deprima într-atât, cât să cădem de pe călcâie. “Bicicleta cotidiană pentru familia câmpineană”. Ăsta da, slogan electoral. Cu un asemenea slogan poţi câştiga multe alegeri. Printre ele, alegerea fundamentală: “Ia să stau eu, dracu’, acasă în ziua votului, că tot degeaba mă duc, că doar şi ăştia care sunt acum…” Băăăi, câmpineanule… Păi e frumos să judeci aşa? Păi tu nu judeci, bă! Bicicleta e sănătate curată. Cei care se gândesc să dea biciclete la tot cartierul (precum beizadeaua aia de prefect de Craiova, de acum un deceniu, care voia să dea nişte “carne” în formă de rulou la tot cartierul), păi ăştia ne vor binele, măi, frate-miu. Vor binele poporului câmpinean. Tu nu judeci! Adu-ţi aminte, bă, ce zicea taica Coşbuc, fi-i-ar cacofonia uşoară: «“N-ai nici tu, nici împărătul / Bani să-mi cumpere băiatul! / Pleacă-n sat, că-i mare satul / Pleacă, pleacă.” Şi-a plecat.» Ei bine, astăzi, dar nu numai astăzi, băi, câmpineanule, e cam ca în Cântecul lui Coşbuc. Uite cum: “Nici de-ai face zilnic chetă / N-ai tu bani de bicicletă / Cumpăr-o acum, de-o vrei / Ca din staţii să n-o iei / Pleacă-n târg, că-i mare târgul / Şi-o s-o cumperi, de-ţi dai sârgul / Pleacă, pleacă. N-ai plecat!?”
P.S. Cititorilor noştri care ar putea spune că am înnebunit şi că articolul ăsta nu are niciun sens le propunem următoarea temă de reflecţie. Ce sens are măsura administraţiei noastre câmpinene prin care, într-un viitor incert (mai apropiat sau mai îndepărtat), se vor construi staţii de biciclete în care amatorii de drumeţii pot închiria aceste vehicule pe două roţi, şi pe bani frumoşi, pentru a se plimba, într-un mod organizat şi nemotorizat, prin eterna şi fascinanta Câmpină??? Pentru această investiţie, în bugetul local au fost alocaţi 100.000 de lei (un miliard de lei vechi, pentru cei care au rămas pe stil vechi). Ca să vă ajutăm în găsirea răspunsului, vă mai informăm că în Câmpina (spre deosebire de Ploieşti), nu se pot amenaja piste pentru biciclişti, deoarece trotuarele sunt prea înguste, oriunde le-am măsura. A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!