După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii care au rămas, până acum, uitate în pagini vechi de ziar. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina, atins şi el de abuzurile regimul comunist.
În perioada 1948 – 1964, cei care nu acceptau dominația bolșevică au fost arestați. Era suficient, de fapt, să se spună asta despre cineva, un „binevoitor” de la partid sau de la Securitate era dispus să creadă și să ia măsuri pentru ca „dușmanul poporului” să fie eliminat. Este drept, în perioada aceea tulbure existau grupuri mai mult sau mai puțin organizate care nu se limitau la discuții împotriva noului regim. Şi în Câmpina, ca și în alte părți, au fost tineri care au crezut că pot schimba ceva, poate chiar cursul istoriei, dacă tipăreau manifeste și popularizau idei despre libertate, dacă scriau pe garduri sloganuri, dacă ascultau Europa Liberă și comentau și răspândeau informațiile auzite. Unii dintre ei dețineau și arme. Nu se mai știe acum dacă le-au folosit sau nu. Cert este că uneori acțiunile lor îi vizau pe secretarii de partid, pe așa-zișii ilegaliști comuniști.
Câmpineni arestați în această perioadă au fost marea lor majoritate tineri. „Lotul câmpinean” s-a adăugat „lotului mediciniștilor”, în total aproape 700 de studenți din toată țara. Câmpinenii au fost ridicați într-o noapte de Crăciun și au fost luați în primire de un anume Nicolschi.
Acest grup a fost predat instanței de la București care a decis pedepse de la 25 de ani până la închisoare pe viață. Recursul era însă obligatoriu și condamnații au mai trecut o dată prin calvarul unui proces regizat. Câmpinenii arestați atunci își amintesc cine era judecător șef la curtea de apel București, cine i-a trimis la Canal, la Aiud, la Pitești: soția lui Silviu Brucan. Condamnările lor s-au făcut în baza articolului 209 CP, „crime și delicte de uneltire, omisiune de denunț”. Cei 18 câmpineni au fost arestați de Direcția Generală a Securității Statului de la București, iar „acțiunile lor subversive” au fost depistate în timp ce Securitatea îi ancheta în maniera specifică pe studenții bucureșteni. Pentru crime imaginare, ei au făcut detenție la Canal (câmpinenii au făcut parte din primul lot de tineri aduși aici), Pitești, Aiud…
Sursa: AM Photo |
Unii nu s-au mai întors. În tot acest coșmar al torturii fizice și psihice, un detaliu l-au gândit prost torționarii: deținuții politici care trebuiau supravegheați atent nu au fost amestecați cu hoții și criminalii. „Dușmanii regimului” au rămas împreună, au alcătuit un grup aparte în închisori, au avut parte de un tratament „special”, dar în aceste grupuri unite șansa de supraviețuire creștea. Pe mulți i-au salvat colegii de suferință.
Cei care au ieșit din închisori în 1964, în urma decretului semnat de Gheorghiu Dej, au avut de îndurat nu numai traume pe viață, dar și un dureros stigmat social. Ei erau pentru regim criminali în libertate, suspecţi tot timpul de revoltă, oamenii care trebuiau eliminați mai devreme sau mai târziu.
Mircea Verbancu își amintește că după ieșirea din închisoare a reușit să se angajeze la IFET. După câțiva ani, însă, i s-a înscenat un proces public. Completul de judecată s-a reunit în fața oamenilor muncii, colegi, probabil pretinși prieteni, unii voluntari, alții aduși cu forța. Acuzatul fusese condamnat deja de Securitate, dar mascarada regizată trebuia să continue.
„Recunoști, individule, faptele de care ești acuzat?”, întreba completul. „Individul” nu merita titlul de „tovarăș” de vreme ce întinase mărețele idealuri. Omul, „prelucrat” înainte de Securitate, recunoștea. „Ce părere aveți?”, întreba procurorul. Sala urla dezaprobator. „Nu merită să fie om acest dușman al poporului!”, „Pedeapsa e prea mică!” – strigau foștii colegi. Isteria era așa de mare încât la ieșire oamenii loveau cu sete condamnatul, îl scuipau, erau gata să-l linșeze.
Ani mai târziu, Mircea Verbancu a auzit scuze de la foștii săi acuzatori. „Mi-a fost frică” a fost cea mai frecventă explicație. Nu mai conta oricum.
Sorina BUMBĂCEA
Deţinuţi politici din Câmpina în perioada 1948-1964
Georgescu Cristian Puiu, student la Facultatea de Geologie, 22 ani
Verbancu Mircea, student la Politehnică, 19 ani
Morărescu Gică, student anul IV la Facultatea de Medicină Cluj, 25 ani
Iliescu Ovidiu, student la Facultatea de Geologie, 19 ani (a murit la Canal)
Ionescu Victor, elev, 16-17 ani
Moga Mircea, student, 24-25 ani
Toma Gheorghe (zis Fiul), 30 ani
Moraru Vasile, 32 ani, din Brebu (arestat pentru că era rudă cu Gică Morărescu)
Klen Silviu, 28-30 ani, Brebu
Rădulescu Gheorghe, din Cornu, fost ofiţer
Popescu Sebastian, fost ofiţer (arestat pentru că fusese rapartizat în regimentul regelui)
Bărbulescu Radu, student la Facultatea de Geologie
Niculescu Gică, arestat pentru că era fiul unui negustor de peşte
Soare Ion, student la Facultatea de Medicină din Bucureşti
Popa Ovidiu, student la Facultatea de Medicină din Cluj
Popescu Octavian, student la Facultatea de Mecanică din Timişoara
Câmpineni desproprietăriţi în timpul naţionalizării
(urmare din episodul anterior)
În documentul intrat în posesia noastră se menţionează, pe lângă numele şi adresa celui vizat, şi „cauza pentru care este nedemn”.
Cadar Ferdinand, str. B. Cartan 7 – fost negustor fier vechi, cap familie
Cadar Florica, str. B. Cartan 7 – soţie de fost negustor
Crăciun Irina, str. St. Gheorghiu 43 – fost negustor de librărie
Cheşcă Niculae, str. I.V. Stalin 61 – fost negustor fierărie, cap familie
Cheşcă Eşena, I.V. Stalin 61 – soţie de fost negustor
Cheşcă Steliana, I.V. Stalin 61 – fică de fost negustor
Creţu Vasile, I.V. Stalin 21 – negustor, cap familie
Creţu Octavia, I.V. Stalin 21 – soţie de negustor
Creţu Gheorghe, I.V. Stalin 21 – fiu de negustor
Dumitrescu Petre, Puşkin 3 – comerciant fierărie, cap familie
Dumitrescu Aurelia, Puşkin 3 – soţie de comerciant
Dumitrescu Emilia, I.V. Stalin 6 – fică de negustor
Dragomir Petre, I.V. Stalin 102 – fost negustor cârciumar, cap familie
Dragomir Maria, I.V. Stalin 102 – soţie de fost negustor
Dragomir Alexandra, I.V. Stalin 102 – fică de fost negustor
Dragomir Ion, I.V. Stalin 102 – fiu de fost negustor
Dumitrescu Stela, Griviţei 52 – soţie
Dalla Barba Glugielmo, M. Eminescu 1 – fost antreprenor de construcţii, cap familie
Dalla Barba Maria, M. Eminescu 1 – soţie de fost antreprenor
Dumitrescu Hariclia, Griviţei 56 – fostă negustor de fructe, cap familie
Drăgănescu Radu, Griviţei 75 – fost patron cofetar, cap familie
Drăgănescu Maria, Griviţei 75 – soţie de fost negustor
Draganof Ilie, Fil. Sarbu 148 – fost negustor de zarzavat, cap familie
Draganof Ana, Fil. Sarbu 148 – soţie de fost negustor
Dorovici Paula, Eminescu 6 – negustor de mărunţişuri, soţie
Dobrescu C-tin, Kogălniceanu 8 – fost negustor cârciumar, cap familie
Dobrescu Didina, Kogălniceanu 8 – soţie de fost negustor
Dobrescu Dan, Kogălniceanu 8 – fiu de fost negustor
Dumitrescu Dan, str. Gheorghiu 43 – fost procuror, cap familie
Degenfeld Iosif, str. P. Liciu 10 – proprietar a 3 imobile, cap familie
Degenfeld Ştefania, P. Liciu 10 – soţie de mare proprietar
Degenfeld Dumitru, P. Liciu 10 – fiu de mare proprietar
Dobrescu Niculae, Caragiale 6 – fost negustor cârciumar, cap familie
Filcea Ion, Maramureş 21 – fost negustor cârciumar, cap familie
Filcea Constanţa, Maramureş 21 – soţie de fost negustor
Filip Vasile, Puşkin 7 – negustor mărunţişuri manufactură, cap familie
Filip Ana, Puşkin 7 – soţie de negustor
Filip Maria, Puşkin 7 – fică de negustor
Florescu Ion, I.V. Stalin 81 – comerciant ceasornicar, cap familie
Florescu Paraschiva, I.V. Stalin 81 – soţie comerciant
Foianu Gheorghe, V. Roaită 16 – fost patron cismar, cap familie
Foianu Victoria, V. Roaită 16 – soţie fost patron
Foldam Marcel, Puşkin 22 – fost negustor vopsele, cap familie
Feldam Sarlota, Puşkin 22 – soţie de fost negustor
Frimescu C-tin, Plevnii 25 – fost negustor fier vechi, cap familie
Frimescu Erna, Plevnii 25 – soţie de fost negustor
Frimescu Mircea, Plevnii 25 – fiu de fost negustor
Franculescu C-tin, M. Korki 8 – fost negustor cârciumar, restaurant, cap familie
Franculescu Elena, M. Korki 8 – soţie de fost negustor
Franculescu Vasile, E. Rădulescu 18 – fost negustor măcelar, cap familie
Franculescu Maria, E. Rădulescu 18 – soţie de fost negustor
Gonţescu C. Elena, Mărăşeşti 6 – proprietară a 18 ha teren, soţie
Conţescu C-tin, Mărăşeşti 6 – soţ de proprietară a 18 ha teren
Grunzeit Max, Cimitirului 25 – fost negustor materiale electrice, cap familie
Grunzeit Fani, Cimitirului 25 – soţie de fost negustor
Gurău Zainea, M. Gorki 5 – fost patron croitor, cap familie
Gărbăgică Mihail, M. Rădulescu 18 – fost antreprenor lucrări cazangerie, cap familie
Gherghin Ion, Republicii 12 – fost negustor coloniale, cap familie
Gherghin Elena, Republicii 12 – soţie de fost negustor
Grămadă Ion, Maramureş 17 – fost negustor măcelar, cap familie
Grămadă Ana, Maramureş 17 – soţie de fost negustor
Gheorghiu Dimitrie, I.V. Stalin 123 – mare proprietar, cap familie
Gheorghiu Maria, I.V. Stalin 123 – soţie de mare proprietar
Gheorghiu Dinu, I.V. Stalin 123 – fiu de mare proprietar
Gheorghiu Mihail, I. V. Stalin 101 – fost patron tipografie, cap familie
Gheorghiu Niculae, I.V. Stalin 101 – fiu de fost patron tipografie
Hristea Dumitru, V.I. Lenin 14 – fost negustor de coosignaţie, cap familie
Hristea Maria, V.I. Lenin 14 – soţie de fost negustor
Hoinărescu Petre, Puşkin 28 – negustor de coloniale, cap familie
Hoinărescu, Puşkin 28 – soţie de negustor
Horjea Dumitru, Poiana – fost negustor de art. menaj, cap familie
Horjea, Poiana – soţie de fost negustor
Honet Ludvig, Griviţei 76 – dentist cu salariaţi, cap familie
Honet Elena, Griviţei 76 – soţie de patron
Honet Valeriu, Griviţei 76 – fiu de patron dentist
Honet Adriana, Griviţei 76 – fică de patron
Heinic Solomon, Griviţei 79 – negustor de mărunţişuri, cap familie
Heinic Fani, Griviţei 79 – soţie de negustor
Ionescu G. Ion, Griviţei – fost primar, cap familie
Ionescu Sevasta, Griviţei 78 – soţie de fost primar
Iacovache Leonida, Griviţei 52 – fost depozitant de vinuri, cap familie
Iacovache Zoia, Griviţei 52 – soţie de comerciant de vinuri
Iacovache Maria, Griviţei 52 – fică de depozitant de vinuri
Iliescu Gheorghe, Ardealului 13 – fost primar, cap familie
Iliescu Margareta, Ardealului 13 – soţie de fost primar
Iliescu Gheorghe, Ardealului 13 – fiu de fost primar
Iliescu Dumitru, Ardealului 13 – fiu de fost primar
Ionescu Ghiţă, I.V. Stalin 82 – fost mare proprietar, cap famlie
Ionescu Victor, Republicii 8 – fost cârciumar, cap familie
Ionescu Viorica, Republicii 8 – soţie de fost negustor
Ionescu Victor, Republicii 8 – fiu de fost negustor
Ionescu Pavel, Băicoianu 8 – negustor de coloniale, cap familie
Ionescu Frusina, Băicoianu 8 – soţie de negustor
Leibovici Natan, Puşkin 11 – negustor de mărunţişuri
Leiboivici Moritz, Griviţii 79 – negustor de var şi rogojini, cap familie
Marcu St. Ion, Luncăi 3 – mare proprietar de teren
Marcu Smaranda, Luncăi 3 – soţie de mare proprietar
Marcu Gheorghe, Luncăi 3 – fiu de mare proprietar
Marcu Ilie, Luncăi 3 – fiu de mare proprietar
Mălăceanu Niţă, Plevnii 35 – negustor de coloniale, cap familie
Mălăceanu Emilia, Plevnii 35 – soţie de negustor
Mircioiu Ştefan, F. Sarbu 11 – fost negustor fierărie, cap familie
Mircioiu Maria, F. Sarbu 11 – soţie de fost negustor
Măluşek Miron, mutat Bucureşti
Munteanu Vasile, Plevnei 20 – fost patron croitor, cap familie
Munteanu Aurica, Plevnei 20 – soţie de fost patron
Moraru Petre, I.V. Stalin 177 – patron camion şi fost proprietar de centru distr benzină cu salariaţi, cap familie
Moraru Elena, I.V. Stalin 177 – soţie de fost exploatator
Moraru Cornelia, I.V. Stalin 177 – fică de fost exploatator
Mălăceanu Niculae, M. Eminescu 1 – fost negustor coloniale, cap familie
Mălăceanu Susana, M. Eminescu 1 – soţie de fost negustor
Mălăceanu Rodica, M. Eminescu 1 – fică de negustor
Mălăceanu Iosif, M. Eminescu 1 – fiu de fost negustor
Mihăilescu Ion, Al. Cuza 27 – fost negustor măcelar, cap familie
Mihăilescu Maria, Al. Cuza 27 – soţie de fost negustor
Mihăilescu Gheorghe, Al. Cuza 27 – fiu de fost negustor
Mihăilescu Dumitru, str. Al. I. Cuza nr. 13 – fost negustor măcelar, cap de familie
Mihăilescu Emilia, str. Al.I. Cuza nr. 13 – soţie de fost negustor
Niculescu Ion, Cimitir nr. 2 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Niculescu Maria, Cimitir nr. 2 – soţie de fost negustor
Nicolau Lucia, Cimitir nr. 38 – soţie de fost negustor
Niculescu Constantin, Goleşti nr. 2 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Niculescu Maria, Goleşti nr. 2 – soţie de fost negustor
Niculescu Gheorghe, Al. I. Cuza nr. 2 – patron ceasornicar, cap de familie
Niculescu Varvara, Al. I Cuza nr. 2 – soţie de fost patron
Niculescu Elena, Griviţei 64 – fost patron frizerie, cap de familie
Oancea Ion, Filimon Sârbu nr. 200 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Oancea Elena, Filimon Sârbu nr. 200 – soţie de fost negustor
Odor Gheorghe, I.V. Stalin 127 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Odor Elena, I.V. Stalin 127 – soţie de fost negustor
Opriş Iosif, Plevnei nr. 16 – fost patron de moară, cap de familie
Opriş Maria, Plevnei 16 – soţie de fost patron
Opriş Ofelia, Plevnei 16 – fică de fost patron
Opriş Liviu, Plevnei 16 – fiu de fost patron
Oprescu Savu, Clujului nr. 5 – negustor mărunţişuri cismărie mare proprietar, cap de familie
Oprescu Maria, Clujului nr. 5 – soţie de fost negustor
Olteanu Ştefan, I.V. Stalin nr. 99 – patron fotograf, cap de familie
Olteanu Maria, I.V. Stalin nr. 99 – soţie de fost patron
Olteanu Gheorghe, I.V. Stalin nr. 99 – fiu de fost patron
Oncioiu Gheorghe, I.V. Stalin nr. 189 – fost antreprenor de lucrări, cap de familie
Oncioiu Stelian, I.V. Stalin 189 – soţie de fost antreprenor
Onu Ion, I.V. Stalin nr. 51 – fost proprietar depozit benzină, cap de familie
Onu Ana, I.V. Stalin nr. 51 – soţie de fost negustor
Onu Maria, I.V. Stalin nr. 51 – fică de fost negustor
Petrescu Gh. Petre, V.I. Lenin nr. 27 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Plăvan Gheorghe, Filimon Sârbu nr. 142 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Pălămidă Victor, El. Rădulescu nr. 22 – fost fabricant de sifoane, cap de familie
Pălămidă Florica, El. Rădulescu nr. 22 – soţie de fost negustor
Popescu Niculae – fost patron frizer, cap de familie
(va urma)
Textele publicate sunt conforme cu originalele. Redacţia nu a efectuat corectura gramaticală.
Episodul de faţă a fost publicat în ediţa din 19 noiembrie 2002.
Primul episod, Documente şi verdicte distrugătoare care au desfiinţat vieţi omeneşti, poate fi citit AICI.
În episodul următor: „SOVROMURI PRAHOVENE”.