Câmpina – o istorie în date

„Iubite domnule Apostolescu// Mi-ai trimis frumosul volum cu «studiile» dumitale;// ceri de la mine aprecierea «magistrului»//, dar sunt eu oare «Magistru»?// Cine n-a iubit, nu va fi iubit;// cine n-a fost elevul nimănui, nu va avea elevi el însuşi (…)”. 

Textul va prefaţa volumul discipolului său, „Studii. Literatură, estetică, filosofie” (Bucureşti, 1904).

„Steaua Română îşi construieşte în Câmpina o fabrică proprie de acid sulfuric prevăzută cu o instalaţie pentru a putea reîntrebuinţa acidul sulfuric ce a servit odată la distilarea petrolului. Societatea îşi va fabrica acidul sulfuric necesar propriei ei rafinării – aproximativ 600 vagoane pe an şi va furniza şi altor rafinării. Valoarea întregii construcţii va fi de aproximativ un milion lei”. 

(„Moniteur du petrole roumain”, nr. 22/ 1906, p. 613)

(„Moniteur du petrole roumain”, nr. 22/ 1912, p. 900)

Tânărul medic Vasile Voiculescu (1884 – 1963) îl vizitează la Câmpina pe Al. Vlahuţă (1858 – 1919), aflat aici în ultimul popas local. Locuieşte ca şi în alţi ani câteva sute de metri mai sus de casa acum incendiată a bunului său amic Grigorescu – în fosta „vilă Şova” (clădire existentă până în anul 1920).

„Aici în sihăstria Câmpinei, unde îl surghiuniseră prietenii îngrijaţi de sănătatea-i din ce în ce mai şovăielnică, Vlahuţă ne primea cu atâta drag, cu aşa vădite semne de bucurie, încât puteam bănui că în adevărat ne dorea mult, deşi s-ar fi ferit ca de foc să ne spuie una ca asta… Nu de altceva, dar nu ar fi suferit cu nici un preţ ca, pentru o nevoie sau măcar o dorinţă a lui, să se ostenească cineva cu cel mai mic lucru, darmite luând un drum până la Câmpina”.

Întâlnirea cu Vlahuţă la Câmpina îi dă memorialistului încă o dată ocazia de a creiona (scrie şi tipăreşte) un admirabil portret fizic, moral şi sufletesc, de o înălţătoare pătrundere. 

„Toamna, împrejurul nostru, lucra fără odihnă. Îngălbenea frunzele, înnora cerul, îneca în ceaţă dealurile Câmpiniţei, astupa cu neguri văile Doftanei şi din ce în ce strâmta cercul zărilor ca un inel de plumb cu care să ne sugrume. Din când în când, un soare lânced şi bolnav se mai uita galeş pe pământ ca să-l mângâie parcă pentru despărţirea ce se pregătea, dar repede se ascundea iarăşi, lăsând moartea să-şi urmeze urzeala. O simţeam toţi că se apropie, că e pretutindeni, că stă gata să lovească… şi ştiam anume pe cine!… Dar cu atât mai mult ne pătrundeam de vraja, de taina mistică a acestor clipe, pe care le ştiam cu toţii că sunt cele de pe urmă şi supreme. Era ca o cină de taină sufletească, unde ni se întindea o bucăţică de azimă binecuvântată de Dumnezeu”. 

„Astăzi, 1 august 1935, în al şaselea an de glorioasă şi înţeleaptă domnie a Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, ministru al muncii fiind dl. prof. univ. I. Nistor, preşedinte al Consiliului Casei Centrale a Asigurărilor Sociale dl. N. D. Chirculescu, director general dl. Mihail Enescu, iar preşedinte al Casei Asigurărilor Sociale Câmpina dl. Ing. Andrei Drăgulănescu, director Emil Mărgineanu, medic şef Dumitru Gheorghiu, s-a zidit cu voia lui Dzeu în binecuvântatul oraş Câmpina această piatră la temelia clădirii Casei Asigurărilor Sociale Câmpina, clădire ce va sluji la îngrijirea celor bolnavi, alinarea suferinţelor celor neputincioşi şi ajutorarea celor bătrâni, cari şi-au închinat întreaga lor viaţă muncii”.

La 20 aprilie 1936 se inaugurează local Casa de Asigurări Sociale. Între participanţi: I. Nistor – ministrul muncii, Victor Rădulescu – deputat, ing. C. Barbacioru, prof. Mihai Corniv Panu, C. Oproiu, prof. Ştefan Popescu, medici, farmacişti, ingineri, reprezentanţii administraţiei unor societăţi locale – Steaua Română, Astra Română, Electrica, ai Casei Centrale de Asigurări (Mişu Enescu şi N. Chirculescu) ori ai celei locale (ing. Andrei Drăgulănescu, Emil Mărgineanu, dr. Dem Gheorghiu şi C. Pop), prefecţi, ofiţeri, avocaţi, directorii unor case de asigurări din Braşov, Ploieşti, Târgovişte, reprezentanţii oficiilor din Comarnic, Sinaia, Buşteni, Ţintea, Mislea, arhitectul G. Audissio etc. 

Au luat cuvânt ing. Andrei Drăgulănescu, dr. Dem Gheorghiu, Mişu Enescu, ministrul I. Nistor, Victor Rădulescu. „Operă a arhitectului Audissio (…) clădirea e monumentală (…) şi de podoabă pentru Câmpina (…), stilul e modern – de linii sobre. Şi e cea mai gigantică măreţia liniilor sobre. Simplitatea de linii, sobrietatea, dă tot aspectul de lux, de noutate, pe care îl are. Nu e noutatea cel mai autentic lux? Un hol ce lumină în valuri primeşte. Oamenii o difuzează şi se odihnesc în ea. Bănci, un brâu de calorifere, mozaic şi o cişmea modernă care, prin simpla prezenţă, recomandă curăţenie. Sunt aci uşi la toate serviciile (…) chirurgie, boli interne, venerice, tuberculoză, boli de copii, dentistică, Roentgen, electricitate medicală, farmacie (…). Acesta e parterul unde se află – admirabile cărţi de vizită ale clădirii – băile medicinale şi băile pentru asiguraţi instalate după toate cerinţele moderne de higienă şi confort. Etajul 1 e cu o mare sală a ghişeelor despărţită printr-o bară – masă imensă – fără nici o uşă, dincolo de care sunt birourile tuturor secţiilor (…). Sala ghişeelor e dominată de biroul directorului Casei, instalat cu o mare fereastră dincolo de care se aşează birourile secţiilor ca într-o vitrină (…). Cele câteva uşi masive şi simple dau în cabinetul directorului, în sala de consiliu, în sala comisiei de judecată şi într-un coridor pe care se află casieria, biroul contabilităţii şi biroul controlorilor. Etajul doi cuprinde locuinţa directorului, iar subsolul locuinţele servitorilor, depozitele de materiale şi medicamente şi sala maşinilor. Întreg mobilierul, birouri, fotolii, scaune, din tablă de oţel «Fichet». La fel dulapurile arhivei ascunse în perete şi punând toate scriptele Casei în cea mai perfectă siguranţă”.

„Fondurile pentru această construcţie monumentală şi de podoabă pentru Câmpina au fost asigurate sub formă de împrumut de Casa Centrală, din fondul său de construcţii şi investiţii”, lucrările fiind executate sub coordonarea ing. M. Gheorghiu şi A. Ionescu.

(S. A.[lexandru], „Inaugurarea localului Casei de Asigurări Sociale din Câmpina”, în „Strada literară”, an. V, nr. 23/ 5 mai 1936, p. 2 şi S. Alexandru, „Reportaj din noul palat”, idem, p. 4)

„(…) În noaptea când a sunat mobilizarea, pe la ora 10, am fost chemaţi la poliţie [Câmpina] pentru verificarea actelor. Ne-am dus, uşor îmbrăcaţi, cu capul gol, fără să bănuim că plecăm pentru multă vreme. Casa a rămas deschisă, vioara unchiului Ciprian [fratele mamei] pe pian, nimic încuiat. La poliţie, ni s-a spus că vom merge cu toţi străinii numai pentru o noapte şi că în ziua următoare, după ce se vor face cercetările necesare, vom fi eliberaţi. După figura poliţistului, am bănuit că el este acela care ne poartă pe drumuri. Ne-am înarmat cu răbdare şi am aşteptat… şase săptămâni la Doftana, până am aflat şi noi ce căutam acolo. A umblat pentru noi Dimitrie Onciul, Ion Grămadă şi alţi bucovineni, dar toţi cam cu frică, pentru că nu ştiau ce ispravă am făcut şi nici noi nu ştiam ce lămuriri să le dăm. Singur Ion Grămadă jura că suntem nevinovaţi şi atâta s-a zbătut pentru noi că începuse lumea să-l bănuiască de ceva interese. Bietul Grămadă, ne cunoştea bine!”

„Acum ne bucurăm că în curând ne vom întoarce acasă [la Câmpina], dar bucuria n-a ţinut mult, căci luptele apropiindu-se, am fost trimişi cu toţii în Ialomiţa. Acolo ne-au purtat cu toţi nemţii dintr-un sat în altul, căutând locurile cele mai sigure. (…) În seara aceea au venit ruşii, care ne-au lăsat din merindele lor. În ziua următoare, două ore au şuierat gloanţele deasupra satului şi în timpul nopţii au intrat germanii. Ei s-au îngrijit îndată de soarta internaţilor. Ne-au procurat alimente, ne-au rechiziţionat care cu boi şi ne-au trimis la Bucureşti. Ce dureros era pentru noi! Duşmanii ne-au venit în ajutor. (…) Unde ajungeam noaptea, acolo dormeam, pe coceni de porumb dacă erau. Îmi pare că am mers trei zile. O ploaie măruntă de toamnă ne-a însoţit tot timpul, îngreunându-ne mult drumul. Am ajuns în Bucureşti plină de noroi, până peste genunchi. (…) Abia la sfârşitul lui februarie au fost reparate podurile pe Valea Prahovei şi am putut pleca acasă [la Câmpina]. Acolo n-am găsit decât dulapurile golite, pianul tras în bucătărie, fără picioare, pe jos cărţi, scrisori, note, fotografii, totul călcat în picioare, vioara dispărută. Tot ce a fost bun, a fost dus”.

Ion T. ŞOVĂIALĂ

(Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (II)