Știri

Câmpina ar putea reveni la statutul de oraş

O fi mai bine? O fi mai rău? O fi posibil?
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prezent la deschiderea cabinetului europarlamentar de la Câmpina al Dacianei Sârbu Ponta, le-a vorbit colegilor săi de partid despre un proiect de act normativ al Guvernului, care presupune o reorganizare din punct de vedere administrativ teritorial. Conform spuselor lui Mircea Cosma, proiectul stabileşte nişte norme clare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Astfel, dacă proiectul devine lege, o comună va trebui să aibă minimum 1.000 locuitori, un oraş – de la 10.000 de locuitori în sus, iar un municipiu – cel puţin 50.000 locuitori. În această situaţie, adoptarea actului normativ în forma actuală ar duce la revenirea Câmpinei la statutul de oraş!
Dat fiind orgoliul „Republicii Câmpina” în raport cu „Republica Ploieşti”, ar fi o atingere gravă adusă mândriei câmpinenilor. În schimb, nivelul taxelor şi impozitelor locale ar trebui să scadă, corespunzător nivelului unui oraş, ceea ce pentru mulţi câmpineni ar fi un lucru pozitiv. Pe de altă parte, scăzând impozitele şi taxele locale, precum şi rangul localităţii, va scădea şi bugetul local, ceea ce va duce la o scădere a lucrărilor de investiţii pe care şi le poate permite administraţia locală. Categoric, vor pierde aleşii locali, indemnizaţiile primarului, viceprimarului, precum şi ale consilierilor locale urmând, cel mai probabil, să scadă.
Oricum, vorbim, totuşi, doar despre un proiect, dar nu este exclus să ne trezim peste noapte că municipiul Câmpina redevine oraş. Vă reamintim că statutul de municipiu a fost obţinut în urmă cu 16 ani, în toamna lui 1994, prin decret guvernamental, în timpul mandatului de primar al lui Mihai Stănescu. 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare