La începutul săptămânii trecute, liberalii au lansat o iniţiativă inedită pentru peisajul politic şi cultural local – Cafeneaua liberală “Brătianu”. După cum şi-au propus organizatorii, cafeneaua ar trebui să reprezinte locul unde orice om, indiferent de apartenenţa sa politică, să vină să-şi exprime un punct de vedere, să dezbată la o cafea atât probleme de actualitate, cât şi politică, dar şi să asculte poveştile unor personalităţi, invitate la cafenea. Nu se putea un invitat mai potrivit pentru ediţia inaugurală a Cafenelei liberale “Brătianu” decât preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus. În ciuda celor 91 de ani, venerabilul preşedinte a discutat timp de două ore şi un sfert despre toate problemele posibile şi imposibile, care au fost ridicate de cei prezenţi.Doru Trifan l-a impresionat pe Quintus, prezentând un adevărat cod de legi ale liberalului, care ar avea mare aplicabilitate şi astăzi. “Sunt din anul 1936 în PNL, cel mai tânăr partid bătrân, dar n-am cunoscut aceste legi şi-mi pare rău, ar trebui prezentate tuturor filialelor”.Foarte spiritual, mereu pus de glume şi… epigrame, Mircea Ionescu Quintus a vorbit despre o serie de probleme de actualitate politică, dar şi despre predecesorii săi liberali, pe care toţi ceilalţi îi cunoşteau doar din cărţi.Printre subiectele de actualitate, Quintus a vorbit despre creşterile salariale: “Nu este o eventualitate imposibilă ca Guvernul să-şi asume răspunderea pentru legea salarizării, dar chiar dacă va pica, tot acest Guvern va organiza alegerile. Un evreu îmi spunea că «puţin e mult mai mult decât nimic», aşa că şi sindicaliştii ar trebui să nu aibă pretenţii exagerate. Eu am făcut frontul, am făcut puşcărie, iar detenţia din comunsm nu se compară cu ce aud că este acum, am fost numărul doi în stat şi trăiesc din pensie. Am pus deoparte nişte bani doar pentru înmormântare. Este drept că am o pensie frumoasă, care-mi permite să mai ajut şi pe alţii. Ajut nişte familii care au ajutat-o pe soţia mea când am fost eu închis, dar îi ajut şi pe alţii. Într-o zi, eram la un magazin şi am văzut un om în etate, că a cerut o bucată de şuncă, iar după ce vânzătoarea i-a spus cât face, a refuzat s-o mai ia. I-am cumpărat-o eu şi omul m-a întrebat dacă sunt sănătos la cap. Nu ştiu cum or putea unii să aibă miliarde, când în ţara asta sunt alţii care nu au ce pune pe masă…” Iar în sală s-a făcut linişte.Quintus a atins şi alte subiecte sensibile. “Apropo de traseismul politic, ce diferenţă este între unul care e din ‘90 în partid, dar a stat prin posturi călduţe, şi unul care vine de câteva luni, dar se implică, e bun şi face ceva? Dacă cineva intră în politică să se îmbogăţească, mai bine să stea acasă!”În privinţa relaţiilor sale personale cu alţi oameni politici preşedintele de onoare al PNL, care l-a avut ca mentor pe I.G. Duca, a spus: “Eu am relaţii bune cu toţi pentru că nu am atacat pe nimeni la persoană. Singurul cu care chiar nu m-am putut înţelege este Băsescu. Cred că o parte din ceea ce e Tăriceanu acum mi se datorează şi mie şi chiar mă sună destul de des să mă consulte în unele privinţe. Şi mai e ceva, eu sunt în relaţii mai bun cu Dinu Patriciu, decât este Tăriceanu cu el. Djuvara, Stolnici şi alţii facem parte din Senatul PNL, un for consultativ, dar nu ne-a întrebat nimeni nimic”.Coautor al amendamentului din Constituţie care spune “Nimeni nu e mai presus de lege”, Quintus şi-a încheiat expunerea de la Câmpina spunând: “Sunt mândru că sunt român şi-L rog pe Dumnezeu să mă mai îngăduie pe pământ până ce toată ţărişoara noastră va fi în siguranţă”.Nu putea lipsi şi epigrama:
“Cer senin şi plin de stele În acest pătrar de lună,
Dacă vremile sunt rele,
Vremea să ne fie bună!”
“Nu candidez!”
Mircea Ionescu Quintus a fost întrebat dacă ar putea candida la Colegiul 1 Senat, în locul lui Savin. “Nu, nici nu se pune problema. Eu am refuzat să mai candidez acum patru ani, când aveam numai 87 de ani, dar acum la 91, nici nu se pune problema, pentru că nu pot oferi nici o garanţie electoratului că-mi voi duce la bun sfârşit mandatul”.
Quintus despre…
Cristian Adomniţei – nici nu avea ce să caute în funcţia de ministru;
Florin Anghel – un viitor ministru;
Valeriu Stoica – era şantajabil pentru că avea dosar la CNSAS;
Mircea Geoană – premier? Ferească-ne Dumnezeu!
Ion Iliescu – are putere în PSD şi tot ce s-a făcut bun între PSD şi PNL e şi datorită lui;
Traian Băsescu – un tip conflictual, de o şmecherie rarisimă. Îmi poartă pică după ce m-am opus Alianţei DA, dar tot el va fi viitorul preşedinte al României.