BREAKING NEWSȘtiri

Buget istoric pentru județul Prahova în 2022! 40% provine din fonduri europene

Joi, 10 februarie, Consiliul Județean Prahova a aprobat bugetul administrației publice județene pentru anul în curs, estimat la 978,2 milioane de lei, unul din cele mai generoase la nivel naţional și cel mai mare din istoria CJ Prahova. Aproximativ 40% din buget (367,2 milioane de lei) reprezintă fonduri europene.
Cea mai mare parte a banilor (58%) va fi îndreptată către dezvoltare (58%), în timp ce 42% din sumă va asigura cheltuielile de funcționare. „Cea mai mare reuşită a Bugetului pe 2022 o reprezintă atragerea fondurilor europene. În Prahova, anul acesta vor intra aproximativ 367,2 milioane de lei doar bani de la UE. Asta ne va permite să finanțăm proiecte concrete cu efecte pozitive imediate în viaţa prahovenilor”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Printre obiectivele de investiții cuprinse în categoria cheltuielilor de dezvoltare se regăsesc: construirea spital județean Prahova; reabilitarea blocului operator și a sistemului electric al Spitalului Județean de Urgență Ploiești; amenajarea unui sens giratoriu la intersecție DJ 155 cu DN1, comuna Păulești.

Foto: Consiliul Județean Prahova

Proiectele finanțate din fonduri europene reprezintă 65% din cheltuielile de dezvoltare a județului Prahova din acest an, iar dintre ele sunt și următoarele:
• Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 3 – tronsonul Prahova: DJ 102K, DJ 102D, DJ 100C;
• Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 2 – tronsonul Prahova – DJ 720;
• Reabilitare reţele termice aferente SACET Ploieşti, pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldura urbană – Etapa I;
• Creșterea gradului de digitalizare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Prahova prin achiziționare de echipamente și servicii de conectare și acces Internet;

De asemenea, în 2022, prin PNDL vor fi finanțate următoarele obiective;
• Pasaj peste DN1 (Centura Vest) la intersecția cu DJ101I și str. Buda;
• Reabilitare DJ102I – Valea Doftanei.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare