Marţi, 2 decembrie şi miercuri, 3 decembrie, în holul principal al Casei Tineretului a putut fi admirat un superb exemplar de maşină de curse de Formula 1. Aparţinând firmei Renault şi având o valoare de 800.000 euro, bolidul a poposit la Câmpina în cadrul unei campanii de imagine a ING Bank. Este cea de-a 28-a localitate în care poposeşte bolidul lui Alonso, dar Câmpina este prima localitate vizitată de caravana ING şi care nu este reşedinţă de judeţ, acest gen de acţiune fiind o premieră pentru oraşul nostru. În cadrul campaniei de promovare a imaginii ING Bank, organizatorii au pregătit şi o tombolă cu premii deosebit de atractive. Tragerea la sorţi pentru acordarea premiilor a avut loc în fiecare dintre serile acţiunii, la ora închiderii standului. De asemenea, organizatorii ne-au asigurat că este o maşină originală, pe care a condus-o pilotul Fernando Alonso şi cu care chiar a şi câştigat una dintre etapele Campionatului de Formula 1. Aşa că, toţi cei pasionaţi de automobilism au avut ocazia să vadă la Câmpina un bolid real de Formula 1. Şi nu se ştie când mai ai ocazia să fii atât de aproape de o asemenea maşină şi chiar să te poţi fotografia lângă ea.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!