BREAKING NEWSȘtiri

Autoritățile câmpinene, în vizită pe strada Victoriei și Aleea Margaretei pentru a discuta cu cetățenii

Autoritățile locale, în frunte cu primarul Irina Nistor, vor întreprinde astăzi, 15 mai, o vizită în cartierele Victoriei și Aleea Margaretei pentru a discuta direct cu cetățenii despre problemele cu care aceștia se confruntă în cartierele în care locuiesc. Evenimentul este programat pentru ora 16:00 pe strada Victoriei și continuă la ora 17:00 pe Aleea Margaretei. Invitația a fost adresată și consilierilor locali care doresc să ia parte în această activitate.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, primarul a subliniat importanța dialogului direct cu locuitorii pentru a găsi soluții concrete la problemele din cartiere. „Am spus că vom fi aproape de oameni și exact asta facem! Ne întoarcem în cartiere, acolo unde Câmpina pulsează zi de zi. Nu venim cu pliante. Venim să găsim soluții împreună”,  a declarat Irina Nistor.
Temele principale de discuție includ: reglementarea parcărilor pentru a asigura ordine și respect între vecini; curățarea străzilor, trotuarelor și aleilor; îngrijirea spațiilor verzi din jurul blocurilor; toaletarea copacilor pentru siguranță și estetică; amenajarea platformelor de gunoi.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare