Asociația Cartierelor Câmpinița și Muscel, organizația care este de peste 12 ani alături de locuitorii din cartierele Câmpinița și Muscel și care a fondat în municipiul Câmpina proiectul Cumpără de lângă casă, își extinde aria de implicare la nivelul întregului oraș și se transformă în Asociația Câmpina Curată.
”Schimbarea, care se desfășoară sub conceptul „Un oraș, o comunitate, un scop – evoluție și armonie”, exprimă dorința Asociației Câmpina Curată de a se implica, de acum, la implementarea de programe și inițiative care să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor câmpinenilor. Noua denumire reprezintă promisiunea Asociației de a fi un membru activ în comunitate și de a fi parte din schimbarea către mai bine, către un oraș mai prietenos cu toți cetățenii săi.
Asociația a fost fondată în anul 2010 în Câmpina și are ca scop susținerea comunității locale prin dezvoltarea și derularea de programe și proiecte care să răspundă cerințelor și așteptărilor cetățenilor și agenților economici. Această organizație nonprofit s-a implicat activ la crearea unei comunități mai unite prin dezvoltarea de proiecte sociale și de ecologizare. Asociația a organizat în ultimii ani, printre altele, competiții sportive pentru școlari, întreceri între pasionații de șah de toate vârstele, a oferit locuitorilor cartierelor Câmpinița și Muscel cu animale de companie vouchere gratuite pentru servicii veterinare, a organizat cursuri de înot pentru elevii Școlii Alexandru Ioan Cuza și a premiat, în mai multe ocazii, rezultatele excelente la învățătură.
Cea mai cunoscută inițiativă a acestei organizații, Cumpără de lângă casă, dorește promovarea coeziunii sociale și a conceptului de „cumpărături locale”, prin intermediul unei platforme online de specialitate, întâlnirilor de business între reprezentanții mediului de afaceri local și evenimentelor dedicate interacțiunii între câmpineni. Prin acest proiect, Asociația a oferit câmpinenilor, alături de companiile locale partenere, numeroase evenimente notabile, printre care Festivalul Afacerilor Locale și Târgul Joburilor de lângă Casă.
Acționând începând cu această lună sub noua denumire, Asociația Câmpina Curată va continua să celebreze spiritul și frumusețea orașului, să ghideze locuitorii din Câmpina spre dezvoltare și creștere și să reprezinte un punct de sprijin pentru o comunitate mai unită și prosperă” – se arată într-un comunicat de presă al Asociației.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!