În aceeaşi zi cu bursa locurilor de muncă pentru persoanele de etnie romă a început derularea efectivă a programului “Ecluza prahoveană a dezvoltării durabile”. Acest program se adresează tuturor persoanelor, ocupându-se de calificare în construcţii (diverse specializări) şi amenajarea spaţiilor verzi. Iniţiatorul acestui program şi al colaborării cu administraţia publică locală, Caton Musceleanu, a declarat: “Astăzi (n.r. – vineri) este prima zi a programului de incluziune socială realizat în colaborare cu Guvernul României şi Primăria Câmpina, finanţat din fonduri Phare. Practic, astăzi predau acest proiect noi echipe manageriale. Noi ne-am propus ca pentru acest proiect să avem minimum două sute de persoane pentru calificare în diverse domenii. Acest proiect se încheie la 30 aprilie 2009, iar valoarea acestuia este de peste 163.000 euro”.După ce s-a referit la faptul că a ajuns la Câmpina cu acest proiect după ce a fost refuzat de Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională şi de Consiliul Judeţean, Caton Musceleanu a adăugat: “Noii aleşi locali au o mare posibilitate să vină la cursurile organizate de noi şi să obţină diploma de absolvire a cursurilor de management, ceea ce-l poate face să devină manager al unui proiect de finanţare europeană. Noi considerăm că sunt bune astfel de cursuri pentru aleşii locali pentru că oricât ar fi de şmecher nici un funcţionar nu poate implementa mai mult de două proiecte europene într-un an. Aşa că un număr cât mai mare de manageri ai proiectelor europene din rândul aleşilor locali îi va face nu numai să înţeleagă şi mai bine toate mecanismele derulării acestor proiecte, dar îi va putea face să contribuie direct la îmbunătăţirea vieţii comunităţii pe care o reprezintă, conducând direct un proiecte european”. Cursurile se vor desfăşura la Căminul Grupului Şcolar Petrol, cel mai probabil urmând a începe prin luna septembrie.
Un ATV pentru un cal!
Caton Musceleanu a făcut şi o declaraţie extrem de interesantă: “Am văzut că problema cailor a fost o temă de campanie la Câmpina. De ce nu ar putea exista un program european de finanţare prin care fiecare rom sau orice alt cetăţean care doreşte poate primi în schimbul unui cal câte un ATV!?”Problema este că pentru un astfel de mijloc de locomoţie este nevoie de permis de conducere, iar PET-urile, cartoanele şi fierul vechi nu se prea pot căra cu ATV-ul, decât dacă pui căruţa ca remorcă!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!