De 1 Iunie, municipalitatea a organizat ample manifestări artistice dedicate copiilor câmpineni. Evenimentul, al cărui principal organizator a fost Casa Tineretului, a adunat o mulţime de preşcolari şi şcolari în faţa scenei amenajate pe Bulevardul Carol I, prezenţa masivă a celor mici fiind încurajată şi de vremea frumoasă de afară.
Au fost numeroase momente artistice, de muzică, de dans, de animaţie, de iluzionism şi magie, teatru de păpuşi, ateliere pentru copii, activităţi interactive. Nu a lipsit nici participarea unor vedete consacrate din lumea muzicală românească, Alina Sorescu fiind cea care le-a cântat şi încântat sufletele copiilor prezenţi. Atelierele de creaţie au avut mare trecere, numeroşi copii încercând şi reuşind să realizeze diverse picturi sau desene interesante, ori să confecţioneze singuri obiecte din lemn, hârtie, ţesături etc.
Nu a lipsit nici Clubul de şah pentru copii. Ca de fiecare dată, Clara Leica, preşedintele Asociaţiei Frizzly şi instructor de aerobic şi fitness, a dansat cu zeci de copii, înviorând atmosfera. Primarul Horia Tiseanu a ţinut să fie în mijlocul micilor câmpineni, de Ziua Internaţională a Copilului, împreună cu administratorul public Remus Bădulescu şi mai mulţi consilieri municipali. A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!