Pe data de 1 octombrie, în calendarul ortodox este însemnată sărbătoarea numită Acoperământul Maicii Domnului. Deși este o sărbătoare veche, puțini credincioși români cunosc însemnătatea și semnificația acestui praznic.
Principalul motiv este că, vreme îndelungată, pomenirea Acoperământului Maicii Domnului a fost însemnată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca o zi cu cruce neagră. O zi cu cruce neagră reprezintă o sărbătoare cu însemnătate medie sau mare, însă bisericile de parohie nu au obligația de a oficia o slujbă festivă. În cele mai multe cazuri, slujbele din aceste zile sunt mai restrânse, se desfășoară fără tragerea clopotelor și cuprind, în general, Acatistul sau Utrenia și Sfânta Liturghie.
În zilele cu cruce roșie, tipicul bisericesc este diferit. Cinstirea sărbătorii începe cu o seară înainte, prin Vecernia Mare, iar în mănăstiri și în unele biserici se săvârșește și Litia. În dimineața următoare are loc Utrenia, în cadrul căreia se cântă Polieleul – Psalmii 134 și 135 –, iar la final se citește Sfânta Evanghelie. Apoi se cântă Doxologia Mare, alături de toate cântările specifice sărbătorii sau sfântului pomenit, după care începe Sfânta Liturghie.
Când vine vorba despre Acoperământul Maicii Domnului, vorbim despre o sărbătoare mai puțin cunoscută, deoarece a fost ridicată la rangul de mare sărbătoare abia în anul 2020. Până atunci, despre însemnătatea acestui praznic știau mai ales oamenii de la sate și cei din mănăstiri.
Acoperământul Maicii Domnului își are originile la Constantinopol
Această sărbătoare este strâns legată de o minune sau de o arătare miraculoasă, cunoscută drept „Minunea din Vlaherne”.
Biserica din Vlaherne a fost construită la Constantinopol în jurul anului 450, în timpul împărătesei Pulcheria, devenind locul în care au fost păstrate Sfântul Omofor (Vălul) și Cămașa Maicii Domnului.
La 1 octombrie 911, în timpul împăratului Leon al VI-lea, cetatea se afla sub un cumplit asediu, iar populația s-a adunat la o priveghere de noapte în Biserica din Vlaherne pentru a cere ajutor și scăpare.
În jurul orei 4 dimineața, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au avut o viziune în care Maica Domnului pășea prin aer, înconjurată de sfinți. Aceasta s-a rugat cu lacrimi pentru oameni, iar apoi și-a scos omoforul strălucitor de pe cap și l-a întins deasupra credincioșilor, ca un scut protector.
Potrivit tradiției, în zilele următoare asediul s-a ridicat în mod neașteptat, iar cetatea a fost salvată fără o luptă sângeroasă.
Tot în acea noapte, Sfântul Andrei și ucenicul său, Epifanie, au avut un dialog consemnat de Nichifor, un apropiat al lui Epifanie, care a scris despre viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos.
Din relatarea redactată în secolul al X-lea reiese că, în timpul viziunii, cei doi ar fi spus:
„O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, cum se roagă pentru toată lumea?”
„O văd, părinte sfințite, și mă spăimântez!”
Primele prăznuiri cunoscute ale Acoperământului Maicii Domnului datează din secolul al XII-lea. În jurul anului 1164, cneazul Andrei Bogoliubski ar fi oficializat sărbătoarea Pokrovului în spațiul slav și a ridicat primele biserici dedicate acestei minuni.
Acoperământul Maicii Domnului în tradiția românească
Înainte de decizia din 2020 de a fi trecută cu cruce roșie în calendar, sărbătoarea purta în popor numele de Pocroave și era trecută cu cruce neagră. Cu toate acestea, oamenii de la țară o cinsteau ca pe un praznic important.
Sărbătoarea marca un prag important al toamnei, fiind perioada în care pământul trebuia pregătit pentru iarnă, roadele trebuiau strânse definitiv de pe câmp, iar turmele de oi coborâte de la munte.
Cuvântul „pocrov” înseamnă acoperământ sau înveliș, iar credința populară spunea că, de la această dată, Maica Domnului începe să acopere pământul cu brumă sau zăpadă.
Tot din acest motiv, fetele tinere se rugau Maicii Domnului de Pocroave să le acopere capul, adică să le ajute să se mărite și să poarte baticul femeii căsătorite.
În Moldova și Bucovina, evlavia era atât de mare încât au fost ridicate numeroase biserici și schituri cu acest hram. Un exemplu este celebrul Schit Pocrov de la Mănăstirea Neamț, unde credincioșii veneau în pelerinaj ca la o mare sărbătoare.
Acoperământul Maicii Domnului în spațiul ortodox slav și grecesc
În spațiul slav, sărbătoarea, oficializată în secolul al XII-lea de cneazul Andrei Bogoliubski, a fost asociată cu începutul sezonului nunților.
De-a lungul timpului, sărbătoarea a căpătat și o puternică dimensiune militară și de stat, Maica Domnului fiind văzută ca ocrotitoare a oștilor. Din acest motiv, una dintre cele mai cunoscute catedrale din Piața Roșie din Moscova, cunoscută popular drept Catedrala Sfântul Vasile cel Nebun pentru Hristos, poartă, de fapt, hramul oficial al Acoperământului Maicii Domnului.
În Ucraina, Pokrovul are o puternică dimensiune militară, fiind considerat patronul spiritual al cazacilor zaporojeni de pe insula Khortytsia și devenind o sărbătoare națională dedicată apărătorilor țării. Aceasta este prăznuită la 1 octombrie, în urma reformării calendarului bisericesc din 2023.
În Bulgaria, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Pokrov Bogorodichen. Deși asediatorii din anul 911 sunt considerați în tradiția istorică drept populații nordice și slave, sărbătoarea a fost preluată și în spațiul bulgar ca simbol al protecției creștine, fiind asociată cu încheierea contractelor ciobanilor și cu mari pelerinaje monahale, precum cel de la Mănăstirea Samokov.
În Serbia, sărbătoarea Pokrov Presvete Bogorodice este legată de tradiția ortodoxă sârbă și de cultul Maicii Domnului ca ocrotitoare a statului și a mănăstirilor. Prăznuită la 14 octombrie, pe stil vechi, aceasta este considerată în popor sărbătoarea mamelor, a protecției familiei și a fetelor care se roagă pentru căsătorie.
Din punct de vedere calendaristic și tradițional, perioada era asociată cu încheierea culesului viei, sigilarea butoaielor cu vin și țuică (rakija) și adăpostirea animalelor pentru iarnă.
În Grecia și Cipru, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Aghia Skepi. Pe lângă moștenirea bizantină legată de data de 1 octombrie, Biserica Greciei a mutat celebrarea pe 28 octombrie, de Ziua „Ohi”, asociind-o cu relatările despre arătările miraculoase ale Maicii Domnului pe frontul din Albania, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, sărbătoarea a căpătat și o puternică dimensiune națională, fiind legată de ocrotirea armatei.
Așadar, Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare pe care popoarele ortodoxe au interpretat-o diferit de-a lungul timpului, fiecare comunitate adăugându-i propriile tradiții și semnificații.
Un lucru rămâne însă comun: minunata arătare de la Vlaherne a rămas în memoria și spiritualitatea ortodoxă ca un simbol al ocrotirii, protecției și milosteniei Maicii Domnului față de poporul drept-credincios.
Felix PRECUP




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!