Sport

FC Muscelul Câmpina este campioana Seriei Vest din Liga a V-a. CS Câmpina și Sportul Câmpina, învinse în penultima etapă a sezonului

CS Scorțeni Bordeni – FC Muscelul Câmpina: 1-3

În urmă cu două săptămâni, FC Muscelul Câmpina pleca învinsă cu 0-4 de la Zalhanaua, pierdea primul loc în clasament, iar șansele de câștigare a seriei scădeau drastic, mai ales în condițiile în care echipa avea un program mai dificil pe final de sezon. Cu toate acestea, formația câmpineană a fost cea care a reușit să rămână mai concentrată.
După acel 0-4, elevii lui Mircea Hagianu au avut un parcurs fără greșeală, în timp ce Arizona Zalhanaua a remizat în deplasare cu Voința Adunați. Finalul ratat de sezon al formației din Zalhanaua s-a concretizat în această etapă printr-o înfrângere neașteptată, 2-3, în fața celor de la Petrolul Ologeni.

FC Muscelul a mers duminică la Bordeni cu gândul de a încheia socotelile încă din această etapă. Au existat emoții, câmpinenii ratând trei ocazii mari și fiind nevoiți să aștepte până în minutul 78 pentru deschiderea scorului, reușită de Ștefan Floștoiu. Gazdele au egalat după doar trei minute, prin Marius Tăbîrcă, însă finalul meciului le-a aparținut elevilor lui Mircea Hagianu. Vlad Drăgan a marcat de două ori, în minutele 88 și 90, asigurând victoria, titlul de campioană și promovarea în Liga a IV-a.

CSO Boldești-Scăeni – CS Câmpina: 4-1

CSO Boldești-Scăeni pare să fie un adevărat „coșmar” pentru CS Câmpina. Indiferent de circumstanțe, jucătorii pregătiți de Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu nu reușesc să obțină puncte în fața formației din Boldești. Așa s-a întâmplat și în tur, când CS Câmpina a pierdut dramatic la ultima fază, dar și în alte confruntări în care a evoluat bine fără să fie răsplătită cu puncte.

De această dată, cu numeroase absențe în lot, CS Câmpina a fost dominată clar, însă a rezistat mai bine de jumătate de oră fără să primească gol. În minutul 33, Marius Grigore a deschis scorul, marcând unicul gol al primei reprize.
Partea secundă a fost mult mai spectaculoasă, cu alte patru goluri înscrise. CSO Boldești-Scăeni a ajuns la 4-0 prin reușitele lui Teodor Zugravu (53), Daniel Tingirică (59) și Mihai Buză (82). Golul de onoare al câmpinenilor a fost marcat în minutul 90 de Mugurel Dedu.
Din păcate, prin această înfrângere, CS Câmpina ratează șansa de a încheia sezonul pe podium, astfel că derby-ul cu ACS DP Cornu din ultima etapă va conta doar pentru palmares.

Clasament Liga a IV-a Prahova

  1. ACS Progresul Drăgănești  – 74 p
  2. ACS DP Cornu – 71 p
  3. CSO Boldești-Scăeni – 69 p
  4. CSO Comarnic – 67 p
  5. CS Câmpina – 65 p
  6. CSC Avântul Măneciu – 47 p
  7. ACS Gherghița – 44 p
  8. CS Ariceștii Nedelea – 38 p
  9. ACS Petrosport Ploiești – 33 p
  10. CS Valea Călugărească – 32 p
  11. CSL Vărbilău – 30 p
  12. CS Mănești 2013 – 29 p
  13. CS Tineretul Gura Vitioarei – 29 p
  14. AFC Brebu – 20 p
  15. CS Brazi – 19 p
  16. CS Bucov – 3 p

Sportul Câmpina – AS Genesis Filipeștii de Pădure: 2-3

Ultimul meci pe teren propriu din acest sezon pentru Sportul Câmpina s-a disputat pe terenul sintetic de la Petrol. A fost o partidă agreabilă, cu un ritm bun și numeroase faze de poartă.
Balanța s-a înclinat în favoarea oaspeților spre finalul primei reprize, când Adrian Cafădaru a deschis scorul și a stabilit rezultatul pauzei.

În partea secundă, deși câmpinenii au început mai bine, ocaziile mai importante au aparținut tot oaspeților, care au majorat avantajul în minutul 65 prin Gabriel Șerbana. Deși conduși cu 2-0, jucătorii Sportului au continuat să atace și au redus din diferență prin Gabriel Dogaru.
Au urmat minute bune de dominare ale gazdelor, iar golul egalizator părea iminent. Cu toate acestea, au marcat din nou oaspeții, printr-o execuție spectaculoasă din afara careului semnată de Adrian Cafădaru. Imediat după reluarea jocului, Alexandru Brînzea a înscris pentru Sportul Câmpina, stabilind scorul final, 3-2 pentru formația din Filipeștii de Pădure.

Clasament Liga a V-a, Seria Vest

  1. FC Muscelul Câmpina – 71 p
  2. CS Mănești 2013 Arizona Zalhanaua – 67 p
  3. CS Strejnicu 2021 – 64 p
  4. CS Caraimanul Bușteni – 62 p
  5. CS Unirea Cocorăștii Colț – 59 p
  6. CS Ariceștii Rahtivani – 54 p
  7. AS Genesis Filipeștii de Pădure – 48 p
  8. Avântul Măgureni – 44 p
  9. ACS Petrolul Ologeni – 38 p
  10. Voința Adunați – 37 p
  11. AS Târgșorul Vechi Stăncești – 36 p
  12. ACS Sportul Câmpina – 33 p
  13. CS Scorțeni Bordeni – 23 p
  14. CS Șirna Varnița – 13 p
  15. ACS Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii – 11 p
  16. ACS Viitorul Puchenii Mari – 11 p

Programul etapei viitoare

Sâmbătă, 13 iunie:

  • Ora 11:00 – CS Câmpina – ACS DP Cornu (Liga a IV-a Prahova, etapa 30, Terenul Sintetic Petrol, Câmpina)
  • Ora 18:00 – FC Muscelul Câmpina – Voința Adunați (Liga a V-a, Seria Vest, etapa 30, Terenul Sintetic Petrol, Câmpina)

Duminică, 14 iunie:

  • Ora 11:00 – CS Unirea Cocorăștii Colț – Sportul Câmpina (Liga a V-a, Seria Vest, etapa 30, Stadionul Cocorăștii Colț)

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare