Sfidând meschinăriile și lăcomia, Steaua Română licăre mai departe!

Unde? În conștiințele, sufletele și inimile acelora care, dorindu-și-o măcar / neapărat muzeu pentru viitorime, au slujit-o, glorificat-o și iubit-o cu pasiunea muncii și a profesiei, înălțând-o pe scena industriei petro-chimice a lumii!!!
Cum? În Literatura și în Istoria României!
În romanul FASCINAȚIE ÎN NEGRU, scris de profesoara de limba română Maria Pop, de fel din Constanța, operă epică sponsorizată – onoare ei! – și de Rafinăria „Steaua Română”, cu ani buni înainte de 2010, când distinsa autoare a trecut în lumea umbrelor!
În enciclopedia MEMORIA DOCUMENTELOR, de dr. Constantin Dobrescu, autor a 30 de volume de specialitate, adjunct al directorului Arhivelor Statului Prahova, profesor de istorie la multe gimnazii și licee din Ploiești, cu precădere „I. L. Caragiale”, alungat de covid peste Styx la începutul acestui nefast an!

Minunea

De pe malul Mării Negre, pe malul fertil în petrol, cultură și istorie al Câmpinei, distanța de ordin geografic face incredibilă vocația autoarei, măiestria cu care a travestit artistic lumea viermuitoare a întemeierii și accelerării industriei petrolifere în paginile romanului de pe a cărui copertă privește, din nemișcare, chipul unei tinere femei, poate al Mariei Pop! Colegă de catedră în orașul-port cu o cunoștință veche de-ale mele, prin anii 60-65 redactor la ziarul „Flamura Prahovei” – profesorul Ilie Cileagă, Maria Pop te face să juri că a trăit toată viața ei la Câmpina, printre personajele care i-au inspirat fabuloasa poveste a doi muritori de rând și a protipendadei capitaliste a vremii, compoziție extrem de vie și de emoționantă, pe fondul epocii capitaliste/ interbelice, în urcușurile și coborâșurile ei sociale, politice, economice și morale.

Cândva, la o Mânăstire

Denie. „În mormânt viață/ Pus ai fost, Christoase,/ Și s-au spăimântat oștirile îngerești… Părintele Serafim acoperă cu patrafirul, iar și iar, capetele aplecate ale celor îngenuncheați și coboară urechea spre păcatele, omenești păcate, ale dreptcredincioșilor. Avocatul Porhu (…) privește bulbucat în ochii părintelui Serafim, își apleacă genunchii fără a-i atinge de pământ și vâră capul sur sub patrafir. „-Spune, fiule! Cu nădejde la Domnul!” „-Părinte!, mai zise odată omul, Păcura e ochiul Dracului. Pardon, Necuratului. Toți o vor. Au ajuns să se sfâșie pentru ea. Câteva izvoare și un mort. Așa e acum la Câmpina. Acolo unde gâlgâie mai mult țiței, se vâră cu judecată o rudă, un urmaș, că ar avea drept… Și eu, care judec pricini de astea, nu am ieșit totdeauna cu fața curată. (..) Celui de sus dau socoteală! (…) „- Ce zici, părinte?” (…) „-Aranjez eu cu Domnul!” „- Ce vă datorez, părinte?” „- Nu-mi datorezi nimic… Dar mânăstirii înlesnește să cumpărăm și noi niște terenuri de păcură, la Câmpina”.

Trei jupânese

Serafim – Porhu: „ – Niște jupânese vor să vândă terenul”. „ – Câte?” „ – Trei, părinte!” „ – Încurcătura c-o femeie e grea, dar cu trei!” (…) „Câmp, pădure, apă, livezi de pruni din cin, în cin și păcura din Siliștea locului, le dăm cu hrisov în regulă mânăstirii Sinaia la anul 7245, noi jupânesele Dobra, Voica, Arghira”, „Trei vedre pe an!”.

Proprietara

„…Dincolo de despletirile Prahovei,, cum mergi la vale, în direcția de azi, Bănești, Băicoi, printre ierburi amețite de gaze, gropile de petrol bulbucesc în magmă neagră. Acolo, pe o distanță nu mică, au fost terenurile jupâneselor Arghira, Dobra, Voica. Acum mânăstirea Sinaia e proprietara acestora”. Părintele Serafim, neliniștit ca vântul îmboldește oamenii: „ – La lucru! Mai multe vedre! Caii-s în ham! Brașovenii cumpără ca pâinea caldă păcura Prahovei!”

Vodă Șuțu

„Alexandru Șuțu călca podul Mogoșoaiei în visări și-n umbre mari. Felinarele, cu lumânări, prelungeau întunericul. (…) Când slugile încuiară porțile (…) domnul bătu scrisoare către vameșii Câmpinei: „Fiind trebuință pentru masalalele curții, îndată ce veți lua cartea domniei mele, numaidecât să trimiteți patru sute vedre păcură la domnul bivel spătar Iancu Racoviță pe luna lui mart și april și vi se va plăti vadra pe bani șaizeci!”

Vodă Știrbey

Teatrul Național, luminat a giorno; se inaugurează; ajunul Anului Nou 1852. (…) „În scenă apăru actorul Mirea; o reverență domnitorului și sălii. Cuvântarea lui, ropot de aplauze – toți cu admirație către voievod – Barbu Știrbey. Se juca „Zoe sau un amor românesc”. Vodă, prin uitătura către fiul său: „Dimitrie! Pietruiesc șoseaua București-Câmpina-Predeal. Cumpără și terenuri. Pământul înseamnă bogăție. Păcura e aur acum. Noi, oltenii, nu ne lăsăm. Păcura! Și banii vor rodi!”

Alți actori

Hernea cumpără parcele de pământ de la Dimitrie Știrbey. Pline cu puțuri negre. Ridică Găzăria proprie. Concurent: Marin Mehedințeanu, Ploiești. Brătianu, la 22 mai 1887, bătu legea industriei naționale. Legea Minelor, 1895 dă apă la moară investitorilor, Găzăria devine „Fabrica Nouă”. Care devine „Steaua Română”. Case modeste, câtă frunză și iarbă, apar jur-împrejurul noii „Stele Române”. Prin casele aproape de Rafinărie, o Filareta și un Anton se apropie, se cunosc; presimt că se vor lua. Anton, încă libertin, se mută într-o baracă a Rafinăriei Steaua Română. Filareta cară apă și face pomeni mamă-sii. Dragoste sub un prun predestinat amorurilor lor. În noua familie regală Ferdinand-Maria, în noaptea de 15 octombrie vine în viața lor și spre amărăciunile țării, Carol al doilea. Hecnele, animalele și oamenii – coborâți și 300 metri în pământ, să scoată păcura, lasă loc sondelor – piramide din scândura a mii de brazi din Carpați. „Chirovnicul – călare – face legătura între sonde. Apar vilele (…) Redevențele din concesionările olandezilor și francezilor sunt prafuri în ochii românilor, care îndură zicala „Dacă nu curge pică”! S-au ridicat barăci. O sută de oameni de păcură sforăie, respiră, transpiră într-o singură încăpere pe butuci de lemn (…) după o muncă de 14, 16 și 18 ore, în lupta cu „diavolul negru!” La Berăria Frans se vorbește scrâșnit. „Șansa fiecărui sondor este de a deveni oricând cărbune!”; sondele luau foc, iar muncitorii, săriți să stingă incendiul, mureau în flăcări. La Casa Poporului, antipatii politice față de capitaliști.
Pagina 99 a cărții, o frază cât romanul lui Thomas Hardy: „Câmpina prosperă. Și era atâta aprilie în aer. Și era 1909 în orașul huzurului!” O alta, spre dur: „Anul 1912, corolar de greve petroliere…” Apar sondele particulare concurente acelora ale societății omonime. Invidii, litigii, forfota în tribunale…

Pe viu

„Filareta a ieșit din casă și (…) și-a astâmpărat pasul sub prunul primei nopți unde ea și Anton au poposit atunci, la început. A rămas sub pom și acesta a scuturat o ploaie de petale peste ea, atunci își proiectase florile pe trupul cald și inocent al fetei dăruit somnului, în urma trudei de 30 kilometri de la Bezdead la Câmpina. (…) Era aproape seară când a apărut Anton stropit de jos și până sus cu noroi negru de sondă. Ea n-a tresărit. I-a așteptat doar brațul care a apucat-o de umeri, iar celălalt s-a învârtit în jurul prunului. (…) Noaptea se prăbuși peste Câmpina. Noapte violată de flăcările și scânteile sondei 189 a Rafinăriei Steaua Română. Bărbatul se prăbuși peste trupul femeii, într-un acces de conservare a vieții (…) Țipă și îl sprijini pe Anton care se lăsă peste brațul ei și adormi”.

Un fel de super-bal

„Jan Janson! Daaa! Aceasta este vila lui! Din Câmpina! Au investit în Petrolul Prahovei și în Rafinăria Steaua Română mulți străini: olandezi, francezi, unguri, germani, englezi, americani, austrieci și chiar și celebra firmă bancară Rotschild. Câștigă toți. (…) Rafinament ambiental orgolios. Un șir de mașini… Un șir de portiere deschise… Un șir de șoferi aflați în fața portierelor sprijină… Un șir de domni, mamă, ce mai domni!… Un șir de valeți… (…) Un șir de reprezentanți ai firmelor Deutsche Bank Berlin (care a investit jumătate din cele 16.000.000 lei în acțiuni ale Rafinăriei Steaua Română, Wiener Bank Verrain Rotschild, Kraus et Company Budapesta,, Wilhelm Offenheim și Singer, alte bănci ale capitalurilor străine și Bank de Roumanie, Emil Costinescu (ministru de Finanțe) și N. Filipescu (mareșalul Curții regale). Atâtea gulere de blană!…” (…) „Sala văruită alb, cu icoane pe sticlă și vase ochi cu ouă încondeiate”. Uimire și rumoare: perechea Jan Jansen, în ițari românești cu fireturi negre și doamna sa în fotă românească lucrată cu fir de aur și argint! Tablourile – simeze, pereții – atrag atenția și declanșează întrebări. „Pictorul?” „Nicolae Grigorescu!, spune Filipescu. De poiana asta a fost atras și prințul Dumitru Barbu Știrbey. Pe aici e Fântâna cu cireșe de la Voila, pe unde se plimba și picta Grigorescu!”

Neguri

„15-16 august 1916, „Treceți, batalioane române, Carpații! La arme! La arme! La arme!” Odată frontul românesc rupt și împins înapoi, direcția sigură a aratelor nemțești conduse de Makensen a fost câmpurile petroliere ale Prahovei (…) făcând din Valea Prahovei un rug uriaș. Muncitorii Rafinăriei Steaua Română, chirovnici, ingineri erau incendiatori, care au transformat 80.000 de vagoane benzină și petrol lampant din rezervoare în ruguri uriașe ale auto-sacrificiului. (…) Zeci, sute, mii de muncitori spărgeau cu ciocanul bucată cu bucată Uzina Electrică din Câmpina, 70 de rafinării și steaua lor, Steaua Română, și peste 2000 de sonde. (…) Anton al Filaretei căra la sondă copaia și perna în care i se legăna puiul. „Fiul meu e mare, nu mai e copil, să-i spui ce contribuție a avut la astuparea sondei!” (Oamenii „Spărgeau, sfâșiau, fărâmițau, vârau în sonde linguri, sape, nisip, tobe, bolovani, haine, traverse, lemne, sârme, cârpe, ligheane, cartofi, pământ”).

Providența ne apără

Ziua de 14/ 27 august 1916, în ipostaze istorice: „Regina Maria scria în jurnalul ei: „Țara noastră s-a întors de partea cealaltă; crede în biruința finală a aliaților…Avem atâția dușmani și germanii au spioni atât de iscusiți…” Regele Ferdinand – eroul zilei: „Ostași! V-am chemat să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și inima plină de nădejde. (…) Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă!” Peste un an, același Ferdinand-Rege iscălea Decretul acesta: „Art. Unic. Se ratifică, investindu-se cu putere de lege Decretul-Lege nr. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 13 Decembrie 1918, privitor la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Satmarului și Maramureșului cu vechiul Regat al României…”

Iluminări

Steaua Română 1921. Nou Consiliu de Administrație. Prezident, Barbu Știrbey, administratorul Domeniilor Coroanei; viceprezidenți – Sir Albert Gerard Stern, co-proprietar al Băncii Stern Brothers, Londra, și M. Champin, Paris; membri – N. P. Ștefănescu, Banca Românească, Mauriciu Blank, Banca Marmorosch Bank, L. Mrazek, Banca L. Barkovitz, Victor Antonescu, Banca Comercială, reprezentant Banque de Paris et des Paix Bas, Jaming Dumming, Irving Watson, Wigham. Pro memoria: „Statul Român, din considerabila avere a Rafinăriei Steaua Română, care se ridica la 3.000.000.000 lei aur, s-a ales cu un neînsemnat pachet de acțiuni, în perioada apropiatei crize mondiale”

Revers

„Marile trusturi cruțau rezervoarele. Din țările proprii, secătuiau hinterlandul român, concurându-se pe piața mondială, unde se scurgea petrolul și sudoarea muncitorilor noștri. Se săpa în Valea Prahovei petrolul și el curgea în America, Franța, Olanda, Elveția, Italia, Anglia, Germania”.

Inexorabil

Anton moare înecat într-un batal în care se aruncă, tot o făclie, voind a stinge o sondă; Petre, fiul lui, rămâne cu Filareta – de care, plăcându-i, un Iovu o ia de nevastă. Iovu urmează Școala de Maiștri de pe bulevardul Culturii, Casa cu Grifoni, dar și el moare înghițit de incendiu. Viața curgea după faptele oamenilor și voința lui Dumnezeu. „Filareta la capătul sfârșitului de an, absorbită parcă de prezența celor doi bărbați ai ei – fiul, Petre, închis la Doftana și tatăl lui, Anton, mort. (…) Se strecură în casă, scoase cleștele de după sobă și adună cenușa din vatră, în fărașul adus de Anton, de mult, făcut de o cunoștință a lui la Atelierele Centrale” (Câmpina; A.C.C. n. m.). Vorbise mama și fiul: „Tot nu înțeleg cum ai ajuns tu aici? Parcă ziceai că te-ai lăsat de Casa Poporului, de „ei”. Cum se face că ai ajuns „cu ei”? „Mamă, eram pe bulevard, când un Ford a oprit. Din el a coborât un domn elegant urmat de un valet și o mulțime de bagaje. Toate au fost puse în altă mașină, un Buick, cred, un geamantan mare a fost lăsat mai la o parte și…uitat! Un pezevenghi de puști (…) a înhățat geamantanul, (…) și a fugit. (…) După o sută de metri l-a oprit un polițist. Puștiul a scăpat geamantanul greu jos și din el s-au revărsat manifeste! (…) I-am luat apărarea. Că este un hoț de rând. Nu politic. Au zis că sunt complice. Că lucrăm în acoperire!” Filareta: „I se sfâșie inima și așa sfâșiată. O târî după sine de la Doftana la Câmpina, coborî spre ocnele Telega, urcând apoi pe calea ferată Telega-Câmpina”. „A gândit și iar a gândit. La Bezdead și la mama, la Anton și la cei opt frați ai ei, la bătrânețe și la Câmpina de vacarm și minuni de petrol și bani, de muncă și sărăcie, de morți și bogați, de târfe și țărani, de orășeni și golani…” La potou, silită: „Percepția Circa 4 Câmpina. Sub chitanța nr. 1996 din 6 iulie 1937. Act de vânzare. Subsemnata, Filareta Anton Radu, văduva lui Anton Radu, domiciliată în Câmpina str. Cloșca nr. 10, declar că am vândut de veci în plină proprietate și posesie domnului Sânzeu Prăjinău Iov din Câmpina str. Cloșca nr. 10 locul arabil situat la adresa de mai sus, în suprafață de 5 500 m.p. (…)” cu „trei corpuri de case acoperite cu carton (…) fără a-mi mai rezerva vreun fel de drept”
Nu știa carte. „Nu mai avea nimic, o părăsise Dumnezeu. Viața ei era în urmă”.

Peste ani

Dr. Constantin Dobrescu culege și ordonează cam 375 de materiale – știri, note, telegrame, însemnări – din colecțiile de ziare ale anilor dinainte și după al doilea război mondial. Acum un deceniu a publicat „Memoria documentelor” sub egida Fundației pentru Istoria Prahovei, la editura ELAPIS. De o admirabilă vocație prietenească, respectuos, pe 1 septembrie îmi dărui exemplarul cu autograf, la pagina 172 descoperind eu următoarele rânduri – parcă anume să deplângă, pe lângă informația ca atare, aruncarea din industria și istoria României, a centenarei Rafinării Steaua Română:
„199. Tancul «Steaua Română» din Câmpina
Printre societățile petroliere cele mai importante din România antebelică, se numără și societatea „Steaua Română”. Împlinirea a 100 de ani de activitate a rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina ne prilejuiește publicarea unei informații interesante, care relevă cât de mare era raza de activitate a acestei societăți. Iată despre ce este vorba: încă înainte de primul război mondial, rafinăria câmpineană dispunea de un tanc petrolier care purtase numele fostului său director general, Emil G. Stauss. Începând din 1922, acest tanc, cu baza la Constanța, a luat numele de „Steaua Română”. La ceremonia noului botez, desfășurată în ziua de 23 septembrie 1922, au participat sute de invitați „reprezentând autoritățile civile și militare și înalta societate constănțeană” și, bineînțeles, reprezentanți din București și din Câmpina. Naș a fost inginerul Constantin Osiceanu, directorul general de la „Steaua Română”, care a rostit o cuvântare demnă de interes, în care a arătat că producția de petrol a societății este prelucrată în rafinăria de la Câmpina – una dintre cele mai mari și moderne din Europa – și transportată cu acest tanc în toată lumea. Tancul – în opinia sa – reprezintă „simbolul înfloririi mereu crescânde a industriei noastre de petrol” și este „unul din marile vase-tanc ale flotei mondiale, el are o lungime de 110 metri și încarcă 8000 tone de petrol”.
Articolul a apărut în ziarul CHEIA SUCCESULUI nr. 189/ 15 noiembrie 1995, sub semnătura prof. Constantin Dobrescu.

Serghie Bucur