Fabrica de Parafină, subiect tratat în ultimele episoade, a mai avut și o mare hală a „Sudației”, reconstruită după război, iar la nord de aceasta o mică clădire numită „fabrica de lumânări” pe ultimele planuri cadastrale (1999, 2006). Aceasta fusese între războaie Casa extracției de parafină (acolo se trata cu benzină de extracție pământul decolorant folosit în procese anterioare, separându-se astfel ultimele cristale de parafină) – astfel apare pe toate planurile rafinăriei din anii ’30. Însă inventarul din 1941 arată că era construită în anul 1906, iar conturul ei apare și în planurile antebelice (1916 și 1908 – din păcate fără precizarea funcțiunii de atunci). În orice caz, clădirea se distinge și în fotografia generală din 1906, care confirmă astfel veridicitatea informației din inventarul târziu. Este poate construcția care și-a păstrat cel mai mult din autenticitatea aspectului, de-a lungul vremii – fiind ușor recognoscibile elementele decorative ale epocii, care o încadrează în arhitectura industrială din cărămidă, de tip „Fin de Siècle” (foto 1).
De aceea nu se resimte atât de mult faptul că nu i-am găsit până acum o imagine de epocă. Numai acoperișul va fi fost schimbat cu timpul (aerofotograma din 1943 sugerează că putea avea în vechime acoperiș boltit cilindric, așa cum au avut inițial majoritatea construcțiilor din rafinărie).
În timpul războiului i s-au adăugat niște ziduri înalte de cărămidă, în prelungire spre est și nord, care se pot remarca ușor de pe platforma-parcare de „la linie” (strada Rampei, colț cu Hasdeu – foto 2).
Aceste ziduri protejau rezervoarele care probabil aparțineau acestei extracții a parafinei. Dintre acestea, rezervoarele F1 și F2 (la est), respectiv F3 și F4 (cilindrice orizontale, lângă fațada de nord), datează dinaintea anului 1931, în timp ce rezervoarele K și N1 (lângă calea ferată) par să fie chiar mai vechi de anii 1907-1908 (fiind vizibile într-un plan și o fotografie de atunci). Acestea din urmă sunt așadar la fel de valoroase precum casa extracției, fiind martori din anii de glorie internațională a rafinăriei.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 10: LOCUINȚA PENTRU PERSONAL / REMIZA DE POMPIERI
Citind despre aceste cladiri rosii,din caramida,mi-am adus aminte de un articol de ziar national unde se vorbea despre moara lui Assan,care trebuia salvată de la demolare,pentru a deveni monument istoric,fiind construita in 1853,si fiind prima „fabrica”actionată cu masina cu abur.Dacă morile sunt fabrici,evident ca Fabrica de Parafină din Campina nu este prima fabrica din Vechiul Regat,dar in acceptiunea descrisa de mine poate fi,pentru ca morile,fiind de cand e lumea,le consideram entitati industriale simple,separat de cea ce inseamnă o fabrică,în acceptiunea sa complexă.Cu alte cuvinte,nu putem sa punem alaturi fabrica de parafină cu „fabrica”de macinat cereale,findcă în prima are loc o transformare structurală,prin procese tehnologice complexe, a materiei prime,iar in a doua decat o separare a miezului de coajă ale bobului si maruntirea mecanica a celor doua componente rezultate.
Și totusi,fiind prima moară din Vechiul Regat,actionată cu forta aburului,a fost trecuta in catalogul monumentelor istorice.
Fabrica de Parafină din Campina,avand in vedere anul punerii in functiune si tehnologia folosită,unica la acea vreme,mai ales ca grad de complexitate,poate fi considerată prima fabrică,în adevaratul sens al cuvantului,din Vechiul Regat.
Mult mai important decat toata aceasta discutie cu „prima fabrica” de la noi, este faptul ca IN LUME nu mai exista o alta rafinarie cu cladiri si instalatii din toate deceniile secolului 20, sau cu componente inclusiv din veacul 19. Cu atat mai mult cu cat, in epoca ei de glorie (cea antebelica, a capitalului strain), aceasta era cea mai moderna rafinarie din lume (posibil si cea mai mare – in orice caz in Europa era cea mai mare). Daca nu am fi distrus ca inconstientii in toata zona comori precum Fabrica de Acid Sulfuric, Atelierele Centrale, primele sonde, rezervorul-gigant care era odata cel mai mare din lume, cosurile si halele inalte ale rafinariei si cate si mai cate instalatii si cladiri istorice ridicate datorita exploatarii si prelucrarii petrolului in Campina si imprejurimi, azi am fi avut suficiente elemente vizibile pentru depunerea unui dosar de patrimoniu UNESCO cu tema „Peisajul cultural petrolier din zona Câmpina – Buștenari”. Fara cele mai spectaculoase lucruri, este mult mai greu sa duci la capat azi o asemenea provocare ce putea transforma radical economia vaii Prahovei in cateva decenii…
Macar sa fie salvat ce a mai ramas din acele timpuri de glorie.Presele,compresoarele,masinile de vid,turbina de la „fabrica”electrică,casa cazanelor,”fabrica de butoaie”,dacă mai exista cu utilajele ei nemtesti,etc..
Utilajele valoroase isi pierd din valoare ele singure, fara cladirile in care sunt. Principiul afirmat de toti specialistii in patrimoniu (si nu numai), este ca atat utilajul valoros, cat si cladirea ce-l gazduieste, daca sunt separate unul de altul, i se injumatateste fiecaruia valoarea. Printre alte piese de muzeu, un asemenea utilaj nu atrage la fel cum atrage „in situ” (aflat in cladirea lui in care a functionat, si unde poate genera in continuare proprietarului si comunitatii nebanuite beneficii, inclusiv materiale). De aceea, toate aceste comori sunt resurse de dezvoltare in progresie geometrica pentru cel ce stie sa le valorifice IN SITU. La fel cum si cladirile in sine, vaduvite de aceste utilaje le scade valoarea si nu mai poti sa faci in ele multe proiecte interesante generatoare de beneficii, pe care le-ai putea face avand in ele mobilierul/utilajele pt care au fost cladite.
Evident ca ele pot fi salvate doar împreună cu cladirile în care au functionat.Exprimarea mea a fost mai mult,pe această temă,implicită.E foarte bine ca dvs. ati fost explicit,la acest comentariu.Și dacă tot m-am întors,sa amintesc de fabrica de butoaie metalice,care tot asa cred ca dateaza din perioada antebelică si care,in epoca de glorie a rafinariei,functionarea utilajelor din această hala,spectacolul lor demonstra performanta de varf a tehnologiei mondiale.De la coala de tablă,foarte subtire,si pana la butoiul de 40-50 de litrii nu treceau decat 2-3 minute,daca nu mai putin.In zgomotul asurzitor al masinilor de debitat,închiat,stantat si ruluit,oamenii erau nevoiti sa se subordoneze ritmului și cadentei utilajelor,aducandu-ti aminte de scenele amuzante cu Chearlie Chaplin,din filmul „Timpuri Noi”(parcă așa se numeste).