În contextul anunțatului concurs foto ce va avea loc pe 20-22 octombrie în rafinăria din Câmpina (prilej cu care proprietarii principali vor permite accesul oricui se înscrie la concurs până duminică 8 octombrie), venim în sprijinul celor care vor să înțeleagă ce valori se află în rafinărie, continuând serialul nostru cu un episod despre unul dintre cele mai spectaculoase elemente din rafinărie: cuva de rezervoare „îngropate” ce aparțineau bateriei de distilare cu vid (foto1), ale cărei principale instalații le-am prezentat în ultimul episod.
Numit oficial în documentele de arhivă și „groapa recipienților”, acest bazin descoperit, aflat sub nivelul de călcare, își are originile probabil chiar la marea modernizare din 1904-1906, făcută cu capital german – oricum înainte de anul 1908, când aici se aflau deja cele nouă containere circulare mai mici pe care le vedem în partea nordică a cuvei actuale. Acestea au fost inițial niște răcitoare ale instalației de distilare a uleiului de parafină, aflată imediat la est; deja până în 1916, ele primiseră destinația de rezervoare pentru uleiuri neparafinoase. Fiind adăpostite sub nivelul solului, au rezistat foarte bine ambelor războaie; după 1919, cuva a fost extinsă spre sud cu alte nouă rezervoare mai mari, ce deserveau noua instalație de distilație cu vid intens.
Toate aceste rezervoare au suferit prea puțin la bombardamentele din 1944, când numai trei dintre cele interbelice au fost distruse (V2 și V6 în mai, V9 în august), fiind însă refăcute imediat de către „Steaua Română”. Împreună cu conductele și podețele de acces care le leagă, ele au rezistat întregii epoci comuniste, iar aspectul lor arhaic, ruginiu, cu capacele bombate și niturile vechi (foto2), atrage imediat atenția.
Așezate cuminți la picioarele marelui rezervor PX ce aparținea Secției Parafină (apărut în anii ’20 și înconjurat în război de un zid de protecție – foto3), aceste bijuterii tehnice ale epocii de glorie mondială a rafinăriei așteaptă o reconversie funcțională pentru a ni se face iar utile.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 16: CLĂDIRILE BATERIEI CU VID
În 1919,cand, masinile mai semanau inca cu trasurile,aceste „rezervoare” adaugate in groapa de protectie erau,de fapt,recipienti uriasi ,rezistenti la implozie,care faceau parte din fluxul tehnologic de rafinare a petrolului în vid.La acea dată,cu sigurantă,dimensiunea acestor recipienti ,care doar aparent sunt rezervoare,au reprezentat o premiera mondială,fiindcă tehnica,foarte costisitoare, de îmbinare a segmentilor de tablă groasa din care sunt realizati este imprumutată de la fabricarea cazanelor de locomotive cu abur,rezistente la presiuni foarte ridicate.Iar ,cu cat recipientul este mai mare,cu atat si rezistenta peretilor din care este format trebuie sa fie mai mare.Or,acest lucru se putea realiza numai din tablă foarte groasa,masiva,îmbinată numai cu nituri dese.Si astazi cred, ca acest tip de îmbinare pentru recipientii gigantici,în forma cilindrică, a ramas cel mai sigur.Sudurile se pot fisura,dar aceste imbinari niciodată.Mai de grabă cedeaza tabla.Aflate la o distantă de cativa zeci de metri de strada Calea Doftanei,acestea n-au reprezentat impreună cu toată instalatia un pericol major pentru casele de locuit din apropiere.Probabil, ca a fost rafinaria cu cel mai mare grad de integrare teritorială în localitate.
Așa cum au lucrat în regim de vid ridicat,aceste entitati tehnologice,tot asa pot lucra si in regim de presiune ridicata,raportat la gigantismul lor(azi,deseori,se fac în formă de sferă).De ex.:sa se pompeze în ele bioxid de carbon(„co doi”😆),luat din atmosfera,din care sa se fabrice,conform tot tehnologiei germane,benzina sintetică.
Va multumesc inca odata pentru interesul constant si pentru toate aceste completari, care la un moment dat, daca publicam serialul in vreo brosura, as vrea sa fie incluse – si am sa va rog sa luati legatura cu mine pentru acord si aranjarea conditiilor !