Astăzi, în prima zi a concursului foto din rafinărie, vă prezentăm clădiri ce fac parte din aceeași platformă ca și „groapa recipienților” prezentată în episodul trecut, față de care se află imediat la est.
Pe acest loc înainte de primul război mondial se afla distilația uleiurilor parafinoase, care având de suferit în război, a fost reconfigurată după ce capitalul societății a trecut în mâinile românilor și aliaților lor victorioși, englezi și francezi. Astfel, în anul 1922 aici era construită o casă de pompe cu vid (și lipită de ea, o casă de recepție) din cărămidă și beton, cu acoperiș de tablă ondulată, care să deservească noua instalație de distilație a păcurii pentru uleiuri, numită și „bateria cu vid” (foto 1). Pentru prima oară se folosea tehnica modernă a distilării cu vid – care era produs de niște pompe speciale.
Către est, tot atunci a apărut monumentala baterie de distilație „cu vid intens” (foto 2), ce avea cazane cilindrice subțiri, conectate prin conducte la coșul platformei (unul dintre cele trei mari coșuri de cărămidă ridicate la 1904); din păcate, acestea au dispărut, fiind afectate nu de bombardamentele din al doilea război mondial, ci de …politica ignorantă comunistă (coșul a fost demolat abia în anii ’80).
Casa pompelor cu vid și casa de recepție (unite azi) au supraviețuit însă miraculos, iată, unui secol întreg, aproape în aceeași formă (foto 3), iar în interiorul clădirii se pot admira și azi valoroasele pompe de producere a vidului, din epoca modernizărilor interbelice.
În prelungirea clădirii spre nord, se află un rând de construcții mai mici, care datează din anii ’30 și au fost inițial birourile platformei (la nord) și respectiv o casă de pompe mai mică (la sud); este însă posibil ca ele să fi fost transformate din recepția vechii instalații de distilație a uleiurilor parafinoase, ce exista pe acest loc încă înainte de anul 1907.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 17: PLATFORMA RAFINAȚIEI DE ULEI
Asa cum am mai spus,pentru a nu se confunda cu casele de pompe propriu-zise,cladirea unde se afla „pompele cu vid”se numea”Casa de Masini”,in limbajul comun.Aici,”spectacolul tehnologic” era la el acasă,si surprindea pe oricine,care o vizita.Masinile de producere a vidului,cu patină la sistemul bielă manivelă,care se misca,dute-vino,cu viteză ca la locomotiva cu abur,erau foarte fiabile,fiindcă nu se defectau mai de loc,în comparatie cu pompele cu abur,care periodic necesitau mentenantă.Personalul de aici afisa o mină de oameni importanti,printre aceste utilaje,unde se aflau si compresoare mari pentru instalatia frigorifica(plina de gheată,mirosind usor a amoniac),care deservea presele de racire a parafinei.
Cred ca dacă ar ramane muzeu această constructie si s-ar putea pune în miscare demonstrativ aceste masini,ar fi cel mai vizitat obiectiv din aceasta primă rafinarie,unde s-a fabricat primul litru de benzină si prima lumanare sintetică din Europa,cel putin.