(P) Toate mamele care au născut la Maternitatea SanConfind au plecat acasă mulțumite de serviciile de care au beneficiat pe toată perioada spitalizării în secția de obstetrică-ginecologie a celui mai mare spital privat din județul Prahova. Mărturie stau și numeroasele menționări din cartea de onoare a unității. Nu cu mult timp în urmă, am stat de vorbă prin telefon cu doamna Maria din București, una dintre mamele ce au născut anul acesta la spitalul din Poiana Câmpina, pentru care proaspăta mamă a avut numai cuvinte de laudă. Îndemnul ei pentru toate gravidele din județ, dar și din București este „să vină și să nască la spitalul din Poiana Câmpina, deoarece la Maternitatea SanConfind nașterile se desfășoară în siguranță, în condiții dintre cele mai bune și la prețuri dintre cele mai rezonabile.”
Tot mai multe gravide din București nasc la SanConfind
Secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind are o capacitate de 12 paturi. Există opt rezerve de lux: patru rezerve cu două paturi și patru rezerve cu un singur pat. În anul 2017, anul de început al maternității, s-au înregistrat în total 50 de nașteri. A fost un început mai lent, cum sunt toate începuturile de acest fel, până a aflat lumea de Maternitatea SanConfind, dar treptat adresabilitatea pacientelor a crescut considerabil. Până în prezent, în această unitate s-au născut peste 1100 de copii. Cele mai multe paciente sunt din Câmpina și din Ploiești, dar tot mai multe gravide au venit, în ultimii doi ani, din București.
Am întrebat-o pe doamna Maria de ce nu a dorit ca băiețelul ei să vină pe lume în București, unde locuiește (o variantă care i-ar fi fost mult mai la îndemână), și a ales să nască la Poiana Câmpina. Interlocutoarea noastră ne-a dat următorul răspuns: „Aflasem despre existența Centrului Medical SanConfind de la o bună prietenă a mea, care a născut aici în urmă cu doi ani. Atâta mi-a vorbit fosta mea colegă de liceu despre SanConfind, până m-a convins și pe mine să vin aici. Mai ales că medicul cu care am născut auzise și el despre SanConfind, iar îndemnul său mi-a întărit convingerea că aici trebuie să fie locul în care copilul meu va vedea lumina zilei. Nu am regretat nicio clipă alegerea făcută. Am născut un copilaș sănătos, în greutate de 3,8 kilograme. Pot spune că am găsit aici o secție de obstetrică-ginecologie modernă și cu multe dotări remarcabile. Nu pot s-o compar cu altă unitate de același fel, deoarece a fost prima mea naștere, dar din auzite, am înțeles că este cea mai mare maternitate privată din județ. De altfel, și SanConfind am aflat, tot aici, că este cel mai mare spital privat din județul Prahova. Pentru diferite afecțiuni, de-a lungul vieții, eu am mai fost în două mari spitale private din Capitală, nu le voi da numele, pentru că așa consider că este corect, dar vă pot spune că am găsit la SanConfind aceeași curățenie și aceleași condiții ca în cele două spitale bucureștene la care m-am referit. Soțul meu a căutat pe internet și înainte, și după sosirea mea la SanConfind, și mi-a spus că oferta financiară SanConfind, costurile tuturor serviciilor medicale sunt mult mai avantajoase decât în alte părți. În ultima vreme, am aflat de la asistentele care m-au îngrijit că tot mai multe gravide din București vin să nască la Poiana Câmpina. Personalul medical de aici este bine pregătit, nu mi-a trebuit mult timp ca să îmi dau seama că orice act medical se face aici cu profesionalism adevărat. Secția are, cu două excepții, medici destul de tineri, dar cu multă experiență și o grijă plină de empatie pentru toți pacienții. Cred că nu exagerez dacă vă spun că partea hotelieră și dotările medicale sunt la standarde europene. Sunt asigurate toate condițiile pentru nașteri normale sau nașteri prin operația cezariană cu cât mai puține probleme, cu cât mai puține dureri. Sala de operații este ultradotată, fiind prevăzută cu flux laminar și suprapresiune. La ieșirea din sala de operații, după cezariană, mama poate sta cu copilul la sân 15 minute. Dacă naște normal, copilul i se pune imediat la sân. Există pachete de servicii diversificate, în funcție de preferințele fiecărei paciente. În principiu, pachetele diferă după cum conțin un număr mai mare sau mai mic de analize medicale, ori după perioada de cazare. Pe lângă medicii ginecologi și anesteziști cărora nu ai ce să le reproșezi, maternitatea are un compartiment de neonatologie care asigură o bună continuitate, coordonat de doamna doctor Eugenia Grumezescu. Eu sunt foarte mulțumită de tot ce am găsit aici și voi recomanda Maternitatea SanConfind tuturor prietenelor mele și tuturor cunoscuților”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!