INTERVIU ꘡ Tudor Giurgiu, la Câmpina: despre filmul românesc, cinematografie și platformele de streaming

Pe 5 noiembrie, a avut loc la Câmpina premiera filmului „3 Zile în Septembrie”, în regia lui Tudor Giurgiu. Casa de Cultură „Geo Bogza” a găzduit acest eveniment inedit, în cadrul căruia câmpinenii au avut ocazia să urmărească, în prezența unei părți din echipa de producție, o comedie românească ce îmbină tradiția unei zone de litoral mai puțin explorate cinematografic cu un moment de cumpănă din viața unei femei de 40 de ani.

„3 Zile în Septembrie” are o distribuție remarcabilă, reunind nume cunoscute ale cinematografiei românești și având potențialul de a atrage un public de toate vârstele. Povestea pornește de la un pretext clasic de încurcătură: o nuntă, o infidelitate scoasă la iveală și un șir de decizii impulsive pe litoralul românesc. De aici se dezvoltă un traseu presărat cu momente comice, tensiuni și personaje pitorești din stațiune.

Filmul se remarcă prin ritmul alert, atmosfera estivală și coloana sonoră dinamică. În rolurile principale îi regăsim pe Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Adela Popescu și Mirela Zeța.

Acțiunea se desfășoară în Eforie Sud, o stațiune cu o istorie importantă, care a cunoscut o perioadă de glorie în timpul regalității, dar care astăzi pare să fi ajuns, în percepția multora, o alternativă la Eforie Nord sau Costinești atunci când nu mai sunt locuri disponibile.
Nu vom dezvălui prea multe detalii despre acțiunea filmului, invitându-vă să o descoperiți pe cont propriu, de îndată ce pelicula va ajunge și pe platformele de streaming.
După proiecția filmului, o parte din echipa de producție s-a alăturat publicului pentru a face cunoștință cu spectatorii, pentru a primi impresii și pentru a răspunde întrebărilor acestora. Câmpinenii au fost puțin „timizi”, după cum a remarcat Tudor Giurgiu, însă cei prezenți au avut ocazia să afle detalii interesante din culisele producției.
Unul dintre cele mai amuzante detalii a fost legat de durata filmărilor: doar șapte zile, la finalul lunii septembrie 2025. Regizorul a povestit că, în mod surprinzător, acesta a fost singurul an din ultima perioadă în care, în locul temperaturilor de aproximativ 20 de grade, echipa s-a confruntat cu zile friguroase.
După întâlnirea cu publicul câmpinean, reputatul regizor Tudor Giurgiu ne-a acordat un scurt interviu, în cadrul căruia am abordat subiecte precum situația filmului românesc, rolul platformelor de streaming, dar și importanța experienței de a merge la cinema.

Bună seara! În primul rând, vă mulțumim pentru interviul acordat. Vreau să vă adresez prima întrebare legată de Câmpina. Cum vi s-a părut publicul de aici?
Foarte tare! Nu mă așteptam să vină atât de multă lume. Mi s-a părut un pic timid, poate la partea de întrebări, dar cred că asta se datorează cumva lipsei unor astfel de proiecții. Pentru noi este foarte important să putem dialoga cu publicul, să vedem ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut. Dar, pentru o primă întâlnire, cred că a fost foarte bine.

Da, chiar ați acoperit două întrebări: una era despre public, iar alta despre faptul că am văzut că nu prea au fost întrebări, deși au existat câteva. Bănuiesc că în alte locuri, în alte orașe, aveți mai multe întrebări?
Depinde de public. Aici am văzut că era un mix, erau și oameni mai în vârstă. Însă, pentru mine, faptul că au venit într-o seară de joi și au umplut aproape toată sala este foarte tare.

În orașele mari, precum București sau Ploiești, lumea este obișnuită să meargă la cinematograf.
Da, este obișnuită și cu premierele, și cu întâlnirile cu creatorii, sigur.

Pentru un oraș mai mic de provincie, această proiecție a fost ceva nou. Credeți că ar trebui organizate astfel de evenimente mai des?
Eu cred că da. Adică e păcat… Știi cum e, în țară sunt sute de orașe care au avut pe vremuri săli de cinema. Din varii motive, economice, afaceri, degradare, sălile acestea au dispărut, s-au transformat în altceva sau au rămas în paragină. Și e păcat, pentru că sunt generații întregi care au copilărit fără cinema. Nu în toate orașele există multiplex-uri și mi se pare că experiența aceasta de a vedea un film împreună cu 200–300 de oameni este ceva unic: să râzi, să te bucuri, să plângi… E ceva foarte special și mi se pare important să nu pierdem exercițiul acesta. Mă bucur că mai putem face proiecții de tipul acesta pentru că, altfel, acasă poți să vezi filme pe platforme de streaming, dar nu este același lucru.

Încă o dată ați ajuns la o întrebare pe care voiam să o adresez. Apariția acestor platforme de streaming este un avantaj sau un dezavantaj pentru filmul românesc? Având în vedere că lumea poate avea acces mult mai ușor la ele de acasă.
Da, eu cred că este un mare avantaj. Pe vremuri, când nu exista Netflix, oamenii fie erau foarte critici la adresa filmului românesc, fie pur și simplu nu se duceau la cinema pentru că aveau eticheta aceea că „e prost”, că „nu se aude bine” sau mai știu eu ce. De fapt, nici nu aveau curiozitatea să le vadă. Ori acum, slavă Domnului, este valul acesta de filme comerciale care a început cu Team-Building și a continuat în fiecare an cu alte titluri. Acestea ajung pe platforme și mi se pare că produsul românesc este deja căutat. Uite, lumea plătește bilet la film și asta mi se pare foarte tare. Deci cred că ajută, per ansamblu este un efect pozitiv.

Să vorbim puțin și despre filmul „3 Zile în Septembrie”. Ați spus că ați filmat în doar șapte zile. Pentru cei care nu știu și cred că nu ați menționat asta la întrebările cu publicul, cât au durat montajul și editarea?
Asta a durat super puțin. Adică la montaj cred că am stat o săptămână, cel mult. Mai ales că toată bucata de mijloc a filmului, acele 65 de minute, a fost realizată dintr-un singur cadru (one shot), deci munca nu a fost mare la montaj. Am stat mult la sunet, acolo a fost o adevărată construcție, am lucrat vreo 3-4 săptămâni, precum și la alegerea muzicii. Montajul propriu-zis a fost foarte simplu.

Muzica s-a potrivit perfect. Cum ați ales-o?
O parte din piese voiam eu din start să le folosesc: piesa realizată de Björk și remixată de Omar Souleyman ne-o doream pentru dansul lor de la final, iar piesa cântată de Aurora mi se părea că se potrivește bine cu starea eroinei. În rest, cred că o mare parte din piese le-am potrivit la montaj. Ne doream să fie muzică românească lejeră, de vară, muzică pe care o poți auzi pe terase, în localuri sau pe litoral. Și așa s-a legat totul.

Care a fost scena cel mai greu de filmat sau de procesat în postproducție?
Cel mai greu moment s-a întâmplat la filmare, când aveam de filmat pe frig și cu foarte multe variabile necunoscute: coordonarea tuturor elementelor, momentul când trebuia să intre în cadru o mașină de poliție sau niște copii pe trotinete și biciclete. Erau atât de multe repere și semnale, iar totul trebuia să fie pe cât posibil identic cu ce filmasem în ziua anterioară, ca să nu se schimbe dinamica cadrului. Deci, practic, coregrafia aceasta, semnalele, sincronizarea muzicii într-un anume moment, de exemplu când intram la a doua nuntă, toate trebuiau să pară fluide și fără greșeală.

Ați menționat în fața publicului că pe actori și pe cântăreți i-ați găsit chiar acolo, în Eforie. Ați plecat cu ideea de a promova stațiunea sau pur și simplu ați descoperit o cultură ori o istorie a locului?
Am și descoperit-o pe parcurs. Eforie Sud nu era un loc în care să mă duc de obicei să-mi petrec vara sau vacanțele. Tocmai de aceea a fost o surpriză și am zis că, dacă tot am ajuns să filmăm acolo, filmul trebuie să capteze puțin din spiritul locului. Am găsit personaje locale fascinante, cum am dat exemplul urșilor, oameni ai locului care în film joacă rol de actori. Am încercat să promovăm lucrurile pe care le-am observat pe parcursul întregii veri, fiind acolo aproape în fiecare weekend.

Aceasta este o întrebare mai generală. Aveți multe filme la activ și multe proiecte importante. Totuși, în noul val al cinematografiei românești, finalul nu mai este întotdeauna unul clar, ci lasă loc interpretărilor. De ce există acest trend în filmele românești?
Ca să fac o paranteză, la fel ca în cazul filmului dumneavoastră, finalul lasă loc poate chiar pentru o continuare…
Nu aș zice că este neapărat un trend. Uite, pentru o continuare se potrivește, pentru că te lasă cumva fără o rezoluție foarte clară și poate fi o ușă deschisă pentru un alt capitol. Dar, altfel, cred că depinde de proiect, până la urmă. Depinde de scenariu și de ce dorește fiecare regizor să transmită prin film. Nu știu dacă este neapărat un trend acum sau cel puțin eu nu îl simt așa. Sunt multe filme, uite, inclusiv filmul lui Mungiu, eu nu l-am văzut încă, dar mi-au spus mulți care l-au vizionat: „Domnule, la final te lasă să te gândești, nu oferă o soluție clară către o direcție sau alta”.

Exact. Am văzut multe filme, mai ales din perioada de după 2010, care merg pe această linie. De curiozitate, dacă nu există o continuare planificată, este aceasta o provocare pentru public, de a-și imagina ce urmează?
Da, câteodată regizorii vor să nu impună o anume rezolvare, ci să te lase să te gândești și să pleci cu propria ta concluzie. Însă cred că, pentru un cinema mai lejer, comercial, este bine să închei rotund cumva, să fie totul clar.

Ce planuri de viitor aveți? Ce proiecte aveți în pregătire?
Am amintit despre documentarul despre Nadia Comăneci, un proiect complex la care lucrăm de mult timp și care seamănă ca structură cu documentarul despre Ilie Năstase pe care l-am făcut acum doi ani (NASTI). De asemenea, mai lucrez la un film despre fotbal. Plăcându-mi fotbalul, încercăm ca la anul, tot la vară, să filmăm o poveste care are în centrul ei un meci de fotbal.

În final, pentru că ați menționat și filmul „NASTI”, care a fost ceva cu totul inedit pentru lumea sportului românesc, prezentând povestea din spatele unui mare campion, unde se situează noul dumneavoastră film, „3 Zile în Septembrie”, în topul personal?
Nu știu… Știi cum e, când termini un film, fiind cel mai recent, ți se pare că este ca cel mai mic copil din familie, de el ți-e cel mai drag. Pentru mine a fost o experiență deosebită faptul că l-am făcut atât de repede. De obicei lucrez 5–6 ani la un film, pe când acesta s-a născut și s-a filmat rapid. Succesul lui a fost neașteptat, atât în țară, cât și în străinătate, și este un film de care sunt foarte legat. Nu aș zice că e pe locul 1 în topul meu personal, dar este acolo sus, pe locul 2, 3 sau 4.

În afară de cinematograf, unde mai poate urmări lumea filmul?
În curând sperăm, poate până la Crăciun sau imediat după, să fie disponibil pe o platformă mare de streaming (să vedem dacă va fi Netflix sau alta). Aceasta va fi următoarea casă a filmului.

Felix PRECUP