Miercuri, 23 iunie, într-un cadru primitor oferit de Parcul Soceram și grădina de vară a Restaurantului Toscano din Câmpina, s-a desfășurat ceremonia de absolvire a promoției 2021 a Școlii Postliceale Sanitare ”Dr. Dinu” din Câmpina, cunoscută unitate de învățământ medical mediu, înființată în anul 1996 de către Fundația pentru Sănătate, Știință și Învățământ ”Dr. Dinu”.
În mesajul său către absolvenți, Adrian Dinu, directorul exectiv al fundației care patronează școala sanitară, a făcut referire la perioada grea prin care au trecut cu toții, spunând despre această promoție că nu o va uita niciodată pentru că ”voi chiar ați fost o generație de sacrificiu, generația Covid”.
Cea mai veche școală de acest profil din municipiul nostru (de pe porțile căreia au ieșit, până în prezent, peste 1000 de asistenţi medicali ce lucrează astăzi în sistemul sanitar românesc, dar și în străinătate) furnizează constant, în fiecare an, asistenți medicali pentru spitalele din România – publice sau private, pentru cabinetele individuale ale medicilor de familie sau pentru alte structuri de specialitate. În acest an, promoția de absolvenți a cuprins o clasă de asistenți medicali BFK (de balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală) și una de AMG – asistent medical generalist.
La eveniment au fost prezente mai multe cadre didactice, în frunte cu diriginții celor două clase, prof. Angelica Ivaşcu și maistru instructor Cristina Anghel. Reprezentanții celor două clase absolvente au predat ștafeta colegilor din clasele terminale, au depus Jurământul lui Hipocrate și s-a intonat imnul Gaudeamus igitur.
Adrian Dinu i-a felicitat pe absolvenți, le-a urat succes în toate activitățile pe care le vor desfășura și le-a mulțumit pentru răbdarea de care au dat dovadă în acești ultimi doi ani de pandemie, cât și pentru performanțele obținute de-a lungul perioadei de școlarizare. ”Suntem cu gândul la voi și vă urăm succes în tot ceea ce urmează. Suntem mândri de voi, că ați ajuns până aici în condițiile impuse de era Covid și suntem convinși că veți fi la înălțime și de acum înainte. Pentru tot parcursul acestor trei ani de studii mulțumesc întregului colectiv de cadre didactice, nedidactice și auxiliare al școlii, fără de care rezultatele de azi nu ar fi fost posibile”.

La rândul său, dirigintele și maistrul instructor Cristina Anghel a ținut să le mulțumească elevilor săi, subliniind greutățile prin care au trecut: “Am traversat o perioadă foarte grea, am făcut parte din cele două sisteme afectate direct în pandemie, sistemul sanitar și cel de învățământ, ne-am adaptat din mers, am respectat condițiile impuse și am reușit să ducem la bun sfârșit acești ani de studiu. Pentru momentele de bucurie, pentru emoțiile transmise, pentru rezultatele obținute, dar și pentru momentele de tensiune vă mulțumesc!”
Din partea proaspeților absolvenți a transmis un mesaj profund și emoționant Bianca Ciriblan: ”Mă simt onorată să mă aflu astăzi în fața dvs., în postura de reprezentant al colegilor mei. Am îndrăznit să visăm și să credem în noi, ne-am autodepășit și iată-ne ajunși la sfârșitul școlii, dar la începutul unei noi etape din viața noastră. Îmi doresc ca dificultățile pe care le vom întâmpina să nu ne deformeze caracterul, ci să-l șlefuiască, să fim în primul rând oameni, apoi asistenți medicali și să tratăm pacienții așa cu ne-am dori să fim tratați noi înșine sau cei apropiați nouă. Trăim, cu siguranță, vremuri complicate. Suntem azi personajele unei istorii pe care o vom povesti copiilor și nepoților noștri și din care am certitudinea că vom învăța multe pentru viitor. Vă doresc înțelepciune pentru a lua deciziile potrivite!”
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!