BREAKING NEWSEveniment

VIDEO ♦ Lansarea albumului „Rafinăria Steaua Română”: un omagiu adus celei mai vechi rafinării din România

Sâmbătă, 8 februarie, la Casa Căsătoriilor din Câmpina, a avut loc un eveniment cultural de excepție, ocazionat de lansarea albumului de fotografie documentară intitulat „Rafinăria Steaua Română”. Evenimentul a fost organizat de Librăria Elstar, în cadrul celei de-a treia ediții a Matineului cultural Elstar.
Publicat sub egida Editurii Juxta, albumul reprezintă rezultatul unui amplu demers documentar și artistic, care aduce în prim-plan istoria, arhitectura și impactul social pe care l-a avut cea mai veche rafinărie din România.

Albumul este compus din imagini surprinse în cadrul unui concurs de fotografie organizat în anul 2023 de Asociația Câmpina Curată, Ecogen Power (proprietarul actual al fostei rafinării) și Fundația Culturală Juxta, atunci când porțile rafinăriei, inaccesibile publicului timp de câteva decenii, au fost deschise pentru prima dată pentru fotografi profesioniști și amatori. Peste 300 de participanți au încercat să imortalizeze frumusețea și măreția acestui complex industrial, care, deși adormit, continuă să fascineze prin arhitectura sa impunătoare și prin modul în care natura a preluat teritoriul.
Cele 432 de fotografii supuse jurizării au surprins nu doar detaliile arhitecturale și industriale ale rafinăriei, ci și modul în care aceasta a fost „cucerită” de natură, cu vegetație luxuriantă, păsări, animale și insecte care au transformat locul într-un peisaj suprarealist.
Calitatea imaginilor, atât din punct de vedere compozițional, cât și emoțional, a pus la încercare juriul, format din personalități de marcă ale lumii arhitecturii.
Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc în incinta rafinăriei, unde sute de vizitatori au avut ocazia să admire peste o sută de imagini expuse pe panouri de mari dimensiuni. În plus, fotografi profesioniști de renume, precum Camil Iamandescu, Mihai Răuță, Nicolae Coșniceru și Cornel Lazia, au fost invitați să realizeze propriile lor serii de fotografii artistice și documentare, multe dintre acestea fiind incluse în album.
Albumul nu se limitează doar la imagini. El include și o serie de intervenții scrise de specialiști din domeniile arhitecturii, istoriei, finanțelor și artei, oferind cititorilor o perspectivă mai amplă asupra istoriei rafinăriei și a impactului său asupra comunității: dr. Carmen Tănăsoiu (istoric, muzeograf – Muzeul Național de Artă al României), prof. em. dr. arh. Sorin Vasilescu (Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București), ec. Jessica Anastasescu, dr. Arh. Monica-Mihaela Frangulea (Director General Fundația Juxta, Director Editura Juxta), dr. Mihai Zgondoiu (curator), Mihai Răuță.
„Rafinăria Steaua Română” este mai mult decât un album de fotografie, este un gest de recunoaștere adus unei instituții care a jucat un rol crucial în dezvoltarea Câmpinei și în istoria industrială a României. Prin intermediul acestui proiect, Rafinăria „Steaua Română” devine un simbol al trecutului, dar și al posibilităților de regenerare într-un viitor în care arhitectura industrială și istoria locală pot fi reevaluate și revalorizate.
Realizat în condiții grafice deosebite, albumul este disponibil exclusiv în Librăriile Elstar sau online, pe site-ul librăriei.

Urmăriți mai jos imagini surprinse la lansarea albumului.

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare