Ca să nu mai vorbesc, as usual, despre fleacuri petrecute pe meleaguri ungro-moldo-vlahice, cum ar fi faptul că în lumea civilizată (în frunte cu Parlamentul britanic, agora democrației, acolo de unde se revendică iluștrii autodeclarați „conservatori” de la noi) s-a comemorat, zilele trecute, Kristallnacht-ul, adică începutul asasinării sistematice a evreilor, în timp ce la noi s-au sărbătorit șapte decenii de la adormirea „sfântului mucenic” Mircea Vulcănescu, am ales să scriu despre altceva.
Prezent la festivalul de film de la Viena (Viennale 2022), unui amic i s-a interzis accesul în sală, pe motiv că întârziase două minute, iar intrarea nu mai era posibilă. Zadarnic s-a nevoit să-i convingă pe cerberii de la poartă că va intra neauzit ca un fur și va sta în picioare, fără se deranjeze pe nimeni, regula era regulă și nu se mai putea face nimic. Nur Befehle befolgen, cum se spune prin acele locuri, adică respectarea ordinelor, no matter what. Exact așa.
Voi mai oferi două exemple. Un amic, pe aeroportul din Frankfurt a.M., la îmbarcarea pentru New York: conform biletului achitat, avea dreptul la două valize, fiecare în greutate de 20 kg. Numai că una cântărea 20 kg și vreo 600 gr, iar cealaltă doar 17,5 kg. Pentru că niște bagaje nu pot fi echilibrate metrologic ca și cum ai transporta cereale în vrac, a încercat să explice (deși este german, și ar fi trebuit, aprioric, să știe că străduința lui e sortită eșecului) amicul meu. Degeaba. A fost nevoit să-și desfacă geamantanele și să elimine surplusul de 600 de grame. Pentru că, în aceste părți ale Europei se respectă regulile, indiferent cât de stupide, absurde sau imbecile ar fi acestea. Fără crâcnire și fără să miște cineva în front. Celălalt exemplu e cu subsemnatul: era vreme de pandemie covid, iar cafeneaua universitară în care eram abonatul zilnic se deschidea doar pentru posesorii de certificat de vaccinare plus ausweiss, adică act de identitate. După luni bune de frecventare a locației respective, timp în care devenisem cunoscut de către întreg personalul, într-o zi comit imprudența și-mi las ausweiss-ul în torpedoul mașinii, considerând neinspirat că, din moment ce toată lumea mă cunoaște, nu va fi nicio problemă să arăt doar certificatul, sau poate nici atât. Nefericitul de mine s-a izbit, inexorabil și insurmontabil de replica „e verboten fără ausweiss”. „Bine-bine, încerc eu dezolat, dar mă cunoașteți! Ăla de ieri cu ausweiss și cel de azi suntem una și aceeași persoană”. „Vă cunosc, dar e verboten, regula e clară: certificat și act de identitate.” Pe drumul între cafenea și parcare mi-am ticluit discursul de răzbunare. După ce am prezentat, regulamentar, pașaportul, i-am șoptit conspirativ domnișoarei: „certificatul e fals, dar oricum asta nu vă privește pe dumneavoastră, tot ce e important e să respectăm procedura”. Am lăsat-o în năuceala ei, iar eu am început a medita asupra conceptului de „stat de drept”.
Amicul rămas în afara Viennalei și-a tălmăcit experiența meditând la conceptul lui Zygmunt Bauman, conform căruia orice totalitarism funcționează la parametri stabiliți numai în contextul unei birocrații rațional-inflexibilă și, nota bene, în mod obligatoriu, legală. În termeni mult mai profani, sunt tentat să apreciez că niciun sistem autoritarist-legalist nu beneficiază de eficiență deplină decât în parteneriat cu imbecilitatea frustră a funcționarului fericit că nu trebuie să-și bată mintea cu nuanțele. El doar aplică legea. Nazismul, într-o măsură mai convingătoare decât comunismul, a funcționat impecabil grație birocratului care „și-a făcut datoria” față de Stat și neamul lui.
La noi, lucrurile sunt infinit mai simple, iar lumea pare mulțumită. Disprețul față de regulă și de lege face legea. Iar aici nu suntem decât la începutul problemelor…
Adrian Dragoș Defta
Interesant articol, romănii nu au nicio treabă cu punctualitatea, seriozitatea, respectarea legilor…Rezultatele se văd: Romănia este cea mai săracă și coruptă țară din UE.