Editorial

Interviu cu Dumnezeu

Când scriu aceste rânduri încă mai este Duminica Floriilor, o zi mult prea însorită, predispusă parcă la învierea sufletelor. Pentru prima dată în ultima vreme am timp să observ frumuseţea naturii.
Mă gândesc la toate cele bune şi rele, câte la ştiu, despre lumea în care trăim, la Săptămâna Patimilor, care urmează şi nu îmi dau seama în ce măsură toate acestea se pot contopi, măcar pentru o zi, în miracolul livezilor înflorite primăvara. Îmi pun întrebări, caut răspunsuri şi nimic nu se leagă. Mă tem că disperarea, caracteristica predominantă a lumii actuale, nu este compatibilă cu floarea de cireş. Şi-atunci… pentru cine mai înfloresc cireşii dacă nimeni nu mai are chef să se lase încântat? Astăzi filozofez şi probabil că mulţi o să-mi spună că o astfel de stare nu mă poate susţine în faţa ratelor de la bancă. De acord, dar nu sunt deloc dispus să mă transform într-un bancomat care încasează şi plăteşte facturi.
Mă întorc la Octavian Paler, ca de fiecare dată când nu înţeleg ce se întâmplă în jurul meu. Profesor de oameni şi filozof al concretului, Paler mă învaţă să pricep, ca un părinte spiritual. El ştie să îmi transmită, printre rânduri, că nu sunt singur în sensul gândurilor mele, iar în cazul de faţă că omenirea, preocupată să vândă şi să cumpere orice, a uitat de sine. Undeva, pe un site de socializare, găsesc o scriitură semnată de Paler – „Interviu cu Dumnezeu”. O citesc pe nerăsuflate şi apele tulburi ale nedumeririlor mele încep să se limpezească. Mai târziu aflu că acest „interviu” nu-i aparţine lui Paler şi că i-a negat multă vreme paternitatea. Mă cuprinde un soi de amărăciune, vindecabilă doar cu ajutorul gândului că, în fond, nu are importanţă cine a scris acest text. Pentru mine, autorul rămâne Paler, pentru că el îmi oferă răspunsuri acceptate de sufletul meu.
În dialogul ipotetic dintre Paler şi Dumnezeu, filozoful întreabă: “Ce te surprinde cel mai mult la oameni?” Iar Dumnezeu, prin conştiinţa lui Paler, răspunde: “Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul”.
Iată de ce încă cireşii se mai încăpăţânează să înflorească…

Interviu cu Dumnezeu
– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
– Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

P.S. Le mulţumesc zecilor de prieteni şi cunoscuţi care m-au felicitat de Florii. Sunt onorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare