Editorial

„În oraşul ăsta avem o … Dulă de cultură“

De ceva vreme mi-am făcut un obicei de a-mi bea cafeaua cu prietenii la cafeneaua din centru, după părerea mea un fel de „Capşa“ a zilelor noastre, unde auzi şi vezi, fără să vrei, fel de fel de chestii.
Acolo se întâlnesc, fie că au treabă, fie că nu, politicieni, oameni de afaceri, sportivi, culturnici, muzicanţi, plebei, fâţe cu fustiţe multicolore, şmecheri de centru şi uneori chiar primari. A propos! L-am văzut acolo şi pe Tiseanu al nostru. Drept este, invitat ad-hoc de nişte rivali politici.
Efortul de a afla lucruri interesante în cafenea nu este prea mare, având în vedere năduful multora dintre cei care se strâng în jurul unei ceşti aburinde ori a unui pahar răcoritor de bere. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui muzicant  local cunoscut, care şi-a povestit supărarea începând cu o propoziţie plină de haz: „Băi băieţi, în oraşul ăsta avem o… Dulă de cultură!“ Şi-apoi omul, vădit marcat, a povestit cum ar fi venit şeful Comisie de Cultură din Consiliul Local, colonelul în rezervă Marian Dulă, să-i înveţe pe ei (membrii trupei) cum să îşi pregătească spectacolul aniversar de 45 de ani de existenţă al celei mai cunoscute formaţii de muzică din Câmpina – Meteor. Asta dacă vor să profite de o finanţare de 40 de milioane lei vechi de la Primărie. „Am simţit că ni se urcă sângele în cap când îl auzeam pe colonel vorbind despre începutul şi finalul spectacolului unde, după mintea lui, ar fi trebui să vorbească nu ştiu ce politicieni“, a mai adăugat muzicantul.
Curios să aflu sfârşitul acestei poveşti, l-am întrebat care a fost reacţia lor de artişti consacraţi în sute de spectacole pe scenele ţării. „Am refuzat orice fel de implicare a Primăriei şi am hotărât ca sărbătoarea de 45 de ani de existenţă a Meteorului să fie un spectacol liber, finanţat de noi, membrii trupei“.
Nu vă mai spun ce comentarii au urmat pe această temă care, vrând-nevrând, s-au extins la mai multe aspecte ale vieţii culturale din Câmpina. S-a vorbit despre incoerenţă, despre manelism cultural şi grupuri de interese care susţin cultura numai pentru a promova imaginea unor politicieni cu putere de decizie în cheltuirea banului public.
Îl priveam pe acel muzicant şi pe interlocutorii săi şi nu îmi venea să cred. Asistam la o „răzmeriţă spontană“ în direct. Mă gândeam că încă nu este totul pierdut şi că mai există oameni care reacţionează. M-am liniştit însă repede, după ce le-am propus să facă publice toate aceste nemulţumiri şi a urmat tăcerea. Într-un târziu, muzicantul mi-a replicat cu o voce mult scăzută în intensitate: „Eşti nebun! Majoritatea componenţilor trupei Meteor lucrează pentru Primărie!…“  Atunci am înţeles care este mecanismul tăcerii noastre şi că noi, din păcate, nu suntem o naţiune care îşi clădeşte destinul prin propria-i voinţă, ci un popor care aşteaptă cu mâna întinsă la conducători şi cu teama în suflet că mâine nu va mai primi puţinul aruncat printre gard.

P.S. Cuvântul care înţeapă de săptămâna trecută a născut reacţii în rândul cititorilor. Câţiva m-au înjurat ca la uşa cortului, însă destul de mulţi m-au apreciat. Le mulţumesc tuturor în egală măsură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare