Editorial

Editorial. REPETENȚII

Am dat o căutare rapidă în proiectul viitoarei legi a învățământului preuniversitar pentru cuvintele: repetenție, corijență, promovabilitate. Nu apar. Mi s-a spus că aceste elemente vor fi fixate prin legi ulterioare. Cum așa? Mi se pare un lucru esențial: cum să începi un ciclu școlar fără să știi cum va fi trecerea la următorul?

În vara aceasta legile învățământului au stârnit o rumoare publică puternică, nemaiîntâlnită de la zaverele pe legile justiției din 2017, 2018. Toate hibele statului român, incapabil să-și apere și să-și ajute cetățenii, cultivând incompetența și spiritul mafiei de partid, plagiatul și corupția, contra-selecția, aroganța și incapacitatea de a comunica, au ieșit la iveală cu prilejul prea-scurtei dezbateri a acestor legi. S-au luat deja decizii abuzive, fără justificări profunde și analiza tuturor consecințelor, cum ar fi cea a schimbării structurii anului școlar și  renunțarea la teze. S-a refuzat (democrație, transparență) să fie numiți cei care au conceput legile. Nimeni nu-și asumă răspunderea. Scurt spus, sunt legi care vor duce la dez-educarea generațiilor viitoare, la scăderea nivelului intelectual, la coborârea spre derizoriu a autorității profesorului, la pierderea oricărei atractivități a acestei cariere pentru absolvenții de top ai universităților.

Știu că voi primi imediat eticheta de reacționar, legile  de care vorbesc sunt expresii aproape caricaturale ale „filosofiei” postmoderne asupra omului, cu importuri de teorii de aiurea, fără nicio grijă de adaptare la realitățile românești. A se vedea și limba imposibilă, rebarbativă, de polistiren expandat, în care în care este scrisă legea. Și pe care, din păcate, mulți profesori și-au însușit-o, dându-se iluzia că asta este „reformă”, „abordarea științifică„ etc.

Reducerea ponderii și practic distrugerea literaturii române și a matematicii din programă țin de același „ideal educațional” al minimului efort. Matematica nu poate fi păcălită, cere efort intelectual deosebit, e absolut obiectivă, nu se poate face decât cu creta pe tablă sau cu pixul pe hârtie. Contrazice, adică, întreg sistemul bazat pe joc, plăcere și cât mai puțină gândire abstractă. A nu se confunda cu informatica. Iar literatura nu se supune „evaluărilor standardizate”, se mișcă într-un spațiu vertical al valorilor estetice și morale, al personalismului irepetabil și ireductibal identității personale și naționale, adică se opune caterpilarului rutier care aplatizează mințile. Cum să nu fie ea expurgată de autori până la a deveni complet insignifiantă? A, și ea cere efort: cum să te obosești să cauți în dicționar cuvintele vechi, necunoscute, din Creangă sau Sadoveanu? La ce sunt bune alea, când ai selfie, shopping, showbiz, mall, insta, cool, dating, bullying, influencer, breaking news și alte mii asemenea?

Se inventează tot felul de noi „obiecte de studiu”, și atunci sigur că nu mai rămân ore pentru detestatele științe și umanitare. Scopul evident al acestei legi este ca elevii să depună cât mai puțin muncă, iar profesorul să devină cât mai puțin relevant, înlocuit de „onlainul”. Construim doar societatea post-umanistă. Este o lege pentru cancel culture. Să luăm, de exemplu, desființarea tezelor. Ea urmărește același scop, de a-l scuti pe elev de „stres”. În blamata școală „veche” dădeai, să zicem la matematică, 4 x 3 =12 teze pe timpul liceului. Pe care profesorul le adapta la nivelul clasei și care conțineau de multe ori subiecte mai grele decât la bac. Pentru care te pregăteai pe rupte, „cu frică și cutremur”. Asta echivala cu 12 mini-examene, erau antrenamentul curent cel mai adecvat pentru examene, nu era nevoie de „simulări”. Nu mai vorbesc de cele 6-7-8 note din catalog, chiar mai multe. La noi lucrurile sunt agravate de anularea tradiției academice, atâta câtă se păstrase sub comunism. Plagiatul și analfabetismul sunt la putere. Repetenții sunt pe toate ecranele și pe toate palierele. Iau decizii, democratic, în numele nostru. Tot este acuzată România că este repetenta Europei.

Ministrul Câmpeanu, de cea mai tristă prezență, tratează cu aroganță fudulă o petiție de vreo 30.000 de semnături, dar și o scrisoare deschisă a unei elite intelectuale pe care o consideră nereprezentativă. Nici măcar Președintele Academiei nu este reprezentativ. Președintele Iohannis ne liniștește: dezbaterea va continua în Parlament! Păi tocmai de asta mi-e frică, cum să te bazezi pe un parlament majoritar format din plagiatori, analfabeți funcțional, absolvenți de facultăți fantomă care își asezonează CV-urile cu exotice cursuri de o lună? De la Ciucă la Măciucă, România e repetentă. Se tot reproșează școlii românești că este ruptă de realitate. Așa este, dar nu în sensul în care o văd specialiștii din minister și ONG-urile căpușă. „Realitatea” înseamnă muncă pe rupte, concurență acerbă și nu mereu corectă, eșec și depășirea eșecului, simțul datoriei și al răspunderii, maxim profesionalism, dacă ai noroc meritocrație. Or, noile legi, concepute pentru generații debilizate moral, tocmai elementele de mai sus le exclud. Cât mai puține note, subiecte cât mai ușoare, nu mai dăm premii, nu mai dăm teze, toți egali. Demotivare absolută a celor meritoși și talentați. Încurajarea mediocrității și  a tupeului carierist. Ceea ce vedem cotidian în România repetentă care a început ieri școala.

Prof. dr. Christian Crăciun

4 Comentarii  

  1. Să recunoaștem deschis, nimeni (nici chiar dv) nu mai vorbește azi cu vocabularul lui Creangă sau Sadoveanu. Moderația (sau „simțul măsurii”, vorba lui Brătianu) e anticamera înțelepciunii. Oare sunt mai educat dacă spun că îmi fac un „autoportret cu telefonul” sau când mă duc la Mc Donalds să cer o „chiftea în chiflă”?

    1. Nu e vorba de a vorbi în acest vocabular (n-am susținut așa tâmpenie) ci de a-l cunoaște. Lingviștii vorbesc de competență lingvistică și performanță lingvistică. Competența e totalitatea cuvintelor, sensurilor și formelor gramaticale pe care le știi. Din ele, doar o mică parte le folosești curent, asta e performanța. Eu militez pentru a nu reduce competenta la performanță. Să te uiți în dicționar (ai on line) să vezi ce-nseamnă duducă, șleah, tânjeală, ostenit șamd. Cu selfie e altă poveste, cuvântul ăsta nu are corespondent , deci e de introdus. dar nimeni nu m,ă poate lămuri de ce trei să zicem breaking news și nu putem spune știri pe scurt. are tot 3 silabe și înseamnă exact același lucru. Care e rațiunea introducerii noii expresii? la fel cu fake news = știri false și sute de altele. Problema e că institutul de specialitate al Academiei îl contrazice pe chiar Președintele instituției, neapărând limba (cum fac francezii). După părerea mea (îmi asum eroarea) este o eroare cu dublă față: a. fetișizarea principiului uzul crează regula, deci multă lume folosește cuvântul X, sau forma Y, gata, le băgăm în dicționare. Nu aveam nimic față de introducerea acestor englezisme în DOOM (care e altfel excelent, aproape zilnic mă uit în el și descopăr lucruri neștiute), dar cred că ar fi trebuit o mențiune față de nerecomandarea folosirii lor. există și o sociologie lingvistică și știi bine că există un limbaj al corporatiștilor și unul al maneliștilor și altul de piți de mall (uite alt cuvânt de neînlocuit). O mențiune asupra teritoriului stilistic de care ține cuvântul ar fi arătat că nu face parte din limba română literară (expresie încă acceptată). Deci nu împotriva cuvintelor sunt, ci doar cred că era utilă o asemenea delimitare. Și b. renunțarea la caracterul normativ al gramaticii, înlocuit de unul pur descriptiv. nu au curajul să spună: asta e corect, asta e incorect. Ceea ce Academia franceză (legile lingvisticii sunt generale) face totuși fără probleme. E vorba de conștiință culturală și identitară, Știu că nu-ți place tema.

  2. Nu-i vorba că-mi place sau nu tema, fiind convins că frumusețea disputelor noastre rezidă tocmai în abordarea temelor reciproc nesuferite, ca să zic așa. E însă greu de stabilit (iar consensul imposibil de atins) care este limita admisibilității acestor „englezisme”. Ce admitem ca neologism în limba vernaculară și ce nu. Fiindcă e un pic mai complicat decât pare. V-ați exprimat „undeva cândva” despre istoria națională ca la un „efort istoriografic național”, ceea ce declanșează, în opinia mea, riscul confuziei între conțtiința culturală și cea identitară. Asta e tema care nu-mi place, fiindcă e generatoare de negură stilistică și ideologică. Cu profunde reverberații deterministe și imorale.

  3. Dl.Crăciun are dreptate, dar ce este de făcut? Coaliția asta toxică pcr( psd)- pnl- udmr face absolut ce vrea ea, practic ne-a pus cu botul pe labe.Ne-a mai rămas, pentru scurt timp…pănă votează și noile legi ale securității și siguranței, posibilitatea de a ne plănge unul altuia de milă pe tot felul de forumuri, pe FB…etc.Frecție la un picior de lemn, comunismul și comuniștii a pus/ au pus măna pe România și nu o mai lasă pănă nu o va/ vor distruge de tot! Iar societatea civilă privește senină și impasibilă această masacrarea a învățământului , a sistemului sanitar, administrativ, economic dar mai ales moral în cea mai săracă și coruptă țară din UE!😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare