Editorial

Editorial. PAMBLICA

Termenul caragialian redevine, iată, de actualitate. Într-alt context, postmodern, și cu alt tip de personaje. A stîrnit vîlvă în on-line imaginea cu vreo 10 inși, politicieni, înghesuiți să taie o panglică inaugurală la o grădiniță „undeva în Palilula”. Pitoresc, gestul dezvăluie multe despre starea morală și inteligența nației, nu e deloc local. În primul rînd, despre lipsa totală a simțului ridicolului; specia numită politicianus romunculus  nu știe decît un singur lucru: să se bage în față la poză. Iar tăierea de panglici este ocupația lui preferată, cam singura la care se pricepe. Antropologii spun că există două feluri de culturi: culturi ale rușinii și culturi ale vinei. Specia sus-amintită, mutant bizar în urma iradierilor din 1989, dezvăluie că se poate trăi, paradoxal, și fără una și fără cealaltă. Într-adevăr, nu au nici rușine și nici vreo umbră pe conștiință pentru halul în care au adus țara. Primarii, consilierii, prefecții și toți ceilalți sunt preocupați în general de învățămînt cam cît sînt eu de soarta țînțarului anofel. Trec prin școli doar la deschiderea anului școlar, în campaniile electorale sau cînd au de făcut ceva reparații cu firme de casă ale partidului. În 30 de ani de muncă în aceeași școală urbană (mă refer la perioada de după revoluție), nu cred că i-am văzut pe primarii care s-au succedat de mai mult de 10 ori prin școală. Pentru administrație, școala nu este decît o problemă financiară.

În noianul de „dezbateri” care agită periodic opinia publică (mai ales cea on line), după principiul ungerii din belșug a piciorului de lemn cu Carmol, mai anul trecut s-a stîrnit mare rumoare cu ideea de a nu se mai da premii, pentru că, vezi Doamne, i-ar inhiba pe cei care nu iau. Nu e cazul să discut chestiunea, nu intră în tema însemnărilor prezente. Dar mă gîndeam că o temă mai adecvată ar fi interzicerea participării politicienilor la deschiderea anului școlar. Prea-reformistul nostru ministru, care ne tot aruncă în față modelul european, ar putea observa că nicăieri, în nicio țară normală, politicienii nu fac baie de mulțime cu acest prilej și deschiderea școlii e un eveniment strict ținînd de activitatea didactică. De altfel, acesta este un obicei cu rădăcini, hăt, în epoca comunistă pe care nimeni nu s-a gîndit să-l eradicheze. Cum să piardă ei o așa ocazie de reclamă gratuită? Să arate cum le pasă lor de viitorul țării.

Legat de asta a fost și scandalul de la un liceu bucureștean unde a participat la deschidere celebrul parlamentar George Simion. „Tribunalul” feisbuchist a condamnat-o  pe directoarea liceului: că de ce l-a primit și i-a dat cuvîntul… Tare mi-s dragi „democrații” ăștia de mucava, care sar ca arși cînd e afectată propria tabără și i-ar da de-a rostogolul fără remușcări pe cei din tabăra adversă! Nu știu cine este doamna directoare, ce lucruri bune sau erori manageriale a făcut. Dar nu despre asta e vorba… Întrebarea e simplă: cu ce argument strict legal ar fi putut doamna directoare să-l refuze pe un demnitar al statului român, în exercițiul funcțiunii, ales democratic și deci bucurîndu-se de toate drepturile? Că nu ne place GS (nici mie, deloc) e altă chestie, aici e treaba de respectarea legii și a statutului oficial. Dar mai este un amănunt, neluat în seamă de haiducii Facebook. La sus-zisa ceremonie au mai participat prefectul, subprefectul, precum și un înalt funcționar de la Ministerul Educației. O eminență cenușie care a funcționat sub mai mulți miniștri, unul din creierele malefice care lucrează, au pus la cale de multă vreme această „reformă a întunericului”, cum i s-a spus. Toți trei ar fi fost, la o adică, mult mai îndrituiți să refuze prezența lui Simion decît o biată directoare de școală, fie ea și prestigioasă. Deși, repet, nu există niciun temei legal. De ce Ciolacu da și Simion ba?

Cele două exemple vin să ilustreze dezastrul la care duce legarea învățămîntului de politică. Sigur, profesorimea formează pretutindeni un corp social numeros, bine instruit și ca atare un rezervor electoral apreciabil. Dar decuplarea școlii de politică și, mai ales, de politicieni ar fi un pas esențial în construirea acelei „școli centrate pe elev” cu care ni se tot împuie capul. Pe elev, nu pe primar, prefect sau parlamentar. Lipsa de educație, de bun simț (expresie din fondul uitat al vocabularului), aroganța vorbesc mai mult decît orice discurs convențional. Cînd încrederea socială în clasa politică se înalță pe vîrfuri spre genunchiul broaștei, a clama preocuparea față de tînăra generație e stupid și fals. „Panglicari în ale țării/care joacă ca pe funii” (Eminescu) se înghesuie la decorații și filmări. Țara? Țara e dincolo.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

2 Comentarii  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare