Cum spune recent filozoful Mihai ȘORA – unul dintre puținele simboluri naționale care ne-au mai rămas -: poporul nostru a obosit! Sau s-a născut gata obosit, precum generațiile x, y, z de azi. Și totuși, n-a fost mereu obosit: nu era astfel acum 100 de ani, cînd spera, nici în 1989, când spera, nici măcar după al doilea război mondial, cînd tot spera. Cît spera, nu era obosit. Ăștia au reușit să-l lovească la punctul vulnerabil: și-a pierdut încrederea în viitor și a pornit în bejenie, refuză să mai facă copii (demografii văd în natalitate un exact indicator al speranței), refuză să se implice social. Un popor obosit își merită creierele odihnite care-l distrug. A somnolat la primele semne ale prăpădului și metastaza a cuprins întreg corpul social.
Mă aflu într-o mare dilemă: nu pot scrie cu speranță, pentru că nu văd niciuna, și îmi dau seama că astfel sporesc boala însăși. Ticăloșii au ocupat țara, cu complicitatea idioților utili, indiferent de diplomă. Că sînt Coloana V a Rusiei, cum s-a spus, aproape nu mai contează. Că dinspre clasa politică nu mai este de așteptat nicio reformă internă, cred că nu se îndoiește nimeni, nici măcar susținătorii alianței roșii. Că societatea civilă, „strada” cum spun ziariștii, s-a destructurat și nu mai are nicio vlagă după 10 august, e ceva mai greu de recunoscut, dar se vede că, în ciuda lucrurilor grave care se petrec, nu avem nicio reacție publică. Rămîne votul, total nesemnificativ și nedemocratic. Poate părea șocant ce spun, dar, în cazul nostru, al unei populații majoritar dez-alfabetizate literal și civic, idiotizate prin televiziuni care au depășit de mult orice nivel imaginabil al ticăloșiei, procentele electorale nu au o foarte mare reprezentativitate. Este un scrutin din capul locului viciat. Și totuși, ce fac „oamenii de bine”? Ei există, firește! Păsări rare! Și izolate. Nu sînt un stol care să întunece cerul.
Mă stupefiază oamenii care ar trebui, din punctul de vedere al pregătirii, să susțină o anume cauză. Cum să fii profesor și să nu vezi analfabetismul lui Dăncilă, Andrușcă sau Daea? Sau îl observi dar ți se pare nesemnificativ sau, și mai rău, spui: or fi analfabeți, or fi hoți, dar mi-au mărit salariul. Sau pensia. Asta ilustrează perfect eșecul moral al acestui neam. Trăim o epocă aiuritoare în care infractorii îi judecă pe procurori. În care cazierul este certificat de bun politician. În care neica nimeni decide viitorul țării. „Rafinatul” Năstase ne invita să-i numărăm ouăle. Mai ghiolbanul Dragnea ne cheamă să i-o ținem la baie. În vremea asta, o doamnă procuroare declară cu seninătate, acum răsplătită pentru combativitate cu o înaltă funcție, declară cu seninătate deci (mai sînt posibile și alte atribute): eu nu am fost niciodată independentă! De introdus în toate manualele de știință a Dreptului.
Asist cu un acut sentiment al neputinței la sinuciderea prin complicitate și indiferență a poporului meu. Singurul lucru pe care-l pot face este să scriu despre asta. Nu mă mai surprinde nimic din imaginația întru ticăloșie a pegrei conducătoare. Scăparea? Noile partide, încă neîncercate în nicio bătălie politică, pasive față de abuzurile alianței, nu au arătat nici doctrinar, nici în practică, a fi altceva decît imitații de carton presat ale unor căi politice vag actuale. Abia după alegeri se va putea vorbi cu sens despre identitatea lor. Distrugerea României înaintează cu pași siguri. Spre deosebire de celelalte „oi negre” ale regiunii (Ungaria, Polonia… care au conduceri perfect blindate ideologic și intelectual și care apără cu tărie interesele naționale împotriva UE), România are pur și simplu o conducere stupidă, incapabilă, anti-intelectuală în teancul de diplome false, încît și anti-europenismul care a început să răsune din trompetele alianței guvernamentale este doar o caricatură jalnică. Dar pînă și această hîrîială de flașnetă demagogică prinde incredibil la o masă abrutizată prin lipsa de educație. De aceea este distrus de 30 de ani cu atîta precizie învățămîntul. Numai dacă UE va ieși din mărginirea ei birocratică și va face cu adevărat politică de anvergură, cu perspectivă, și ne va împiedica să ne auto-distrugem, mai avem o șansă. Poate ultima. Altfel, cum să poți iubi o țară de bacalbași?
Christian CRĂCIUN
