Editorial

Editorial. GRAMATICA PROTESTELOR

A fost o săptămână de proteste în București și alte orașe. Așa zicînd pentru libertate și împotriva restricțiilor impuse de guvern pentru a stopa răspîndirea pandemiei. Interesant de cercetat sociologic și politic aceste proteste. Una dintre explicații – dar nu cea esențială – este de tipul „să avem și noi faliții noștri”: pentru că asemenea răzvrătiri au loc și în alte orașe europene, hai să facem și noi. Dar nu le putem totuși înțelege decît integrîndu-le în tradiția protestelor de stradă de la noi, începînd chiar cu Refoluția.
Pornind cel puțin cu revoltele de după Colectiv și continuînd cu cele din 2017-2019 pentru apărarea justiției și împotriva corupției, aceste manifestații publice, de mare amploare uneori, au avut toate o anume configurație, niște trăsături comune. Au fost ale părții celei mai active civic a populației, a părții pro-occidentale, anti-PSD, o parte mai educată a societății, proteste non-violente (pînă la apariția galeriilor de fotbal ale provocatorilor), după care piața era curată; iar sloganurile scandate, bannerele sau caricaturile au fost de foarte multe ori capodopere de umor și inteligență, s-au scos cărți cu ele. Nimic din toate astea acum, cînd „Cealaltă Românie” a ieșit în stradă. Cea care era foarte revoltată în vremea mitingurilor anti-Dragnea și cerea „liniște”. Una primitivă, needucată, violentă, lesne manipulabilă, capabilă să creadă cele mai mari inepții. Una după chipul și asemănarea lui Gâdea, Șoșoacă, Oana Lovin, Dan Bitman, parlamentarilor Ghiță sau Mihai Lasca.
Distanța dintre cele două mulțimi este cea dintre Divertis și Vacanța Mare. Mutatis mutandis, aș spune că: așa cum FSN-ul lui Iliescu (și urmașii lui) a confiscat idealurile Revoluției falsificînd-o definitiv, așa au reușit să confiște acum ideea protestelor de stradă, falsificînd-o. Multă vreme nu se vor mai putea organiza proteste autentice în România de către adevărata societate civilă. Au cîștigat din nou! Au fost preluate fără rușine lozinci ale Pieței Universității: „Libertate te iubim. Ori învingem ori murim” la mitingul antivacciniștilor și al celor anti purtării de mască. Proteste care au degenerat aberant și criminal în scandări idioate împotriva medicilor.
Să fie limpede: adevărații militanți împotriva restricțiilor din lume nu sînt deloc idioți care neagă existența virusului sau măsurile de protecție. Una-i una, alta-i alta. Am scris încă de acum cîteva săptămîni AICI despre dictatura medicală, dar protestele nu au legătură cu asta, ci sînt o încercare a PSD plus AUR de a destabiliza un stat slăbit de epidemie și de propriile-i incompetențe pentru a reveni la putere. Despre asta e vorba, nicidecum despre libertate. De altfel, e tare ciudat că aceeași categorie de oameni care vociferează acum împotriva lui Arafat et comp., în 2012 îl voiau pe dl. doctor președinte și, în momentul în care Băsescu i-a cerut demisia, au protestat violent (incitați de aceleași oficine media ale mizeriei morale ca și azi), ducînd la căderea guvernului Boc și, finalmente, la a doua suspendare a președintelui. Meandrele istoriei!
Există un tip de documente inatacabile care dovedește ceea ce am spus, am scos din pozele de pe FB imagini ale unor pancarte purtate de revoltați. Citez cu fidelitate: „Deschide-ți școlile”, „Salva-ți învățământul”, „Neați falimentat”, „Ne ucideți copii”. Această gramatică oloagă spune mai multe despre cei de la proteste decît orice studiu sofisticat. Nu mai este nimic de discutat după asemenea înscrisuri. Ce distanță față de cîntecele Pieței Universității sau strălucitele butade din mitingurile înghețate ale iernii lui 2018! Niciunul dintre mitingurile amintite nu a fost violent. În numărul trecut observam că o democrație funcțională trebuie să permită statului să se apere de abuzurile cetățenilor, dar și cetățenilor să se apere de abuzurile statului. Nu poate avea prestigiu, autoritate, un stat care încurajează pe toate căile incultura.
Aud azi la Revista Literară Radio (cândva emisiune de referință în spațiul nostru cultural) un scriitor folosind în trei propoziții consecutive epitetul mișto pentru a caracteriza cărți și autori. Nu sînt pudibond, nici ipocrit, și eu mai folosesc cuvîntul, dar în discuții particulare, căci într-o prestație publică acest cuvînt este inadmisibil. El trădează forma stranie de incultură a omului recent, care vrea să se elibereze de orice regulă, și mai ales de cele atît de greu prescriptibile ale numitului bun simț. De aceea corecții politic urăsc gramatica, încercînd abolirea ei (ortografia liberă – adică fiecare să scrie cum vrea, există asemenea teorii în școlile occidentale -), pentru că gramatica este intolerantă (și matematica aș adăuga, mult mai greu de abolit, deși se încearcă și asta), nu admite decît varianta corect – incorect. Îl ascultam apoi pe criticul Nicolae Manolescu observînd cu mare justețe că Ministerul Educației ar trebui să se numească Ministerul Învățămîntului, pentru că fără a învăța educația „este simplă spălare pe creier”. Or: ponderea lui a învăța scade tot mai mult în programele noastre mai mult sau mai puțin epidemice. Democrația noastră a mai pierdut un atu (oare ultimul?): protestul public. Ce ne mai rămîne? Trăim vremuri complicate, în care este foarte greu să te orientezi. De data asta mi se pare destul de simplu. Libertatea este, desigur, o valoare absolută. Dar nu pot crede într-o libertate analfabetă și incultă. Aia sigur este o libertate falsă. Un drum înfundat.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare