Editorial

Editorial. DEMOCRAȚIILE IMPERFECTE

Două „teoreme” de la care plec: 1/ toate democrațiile sînt imperfecte, imperfecțiunea este însăși condiția de existență a democrației; 2/ orice dictatură este perfectă, impecabilă și implacabilă. Cele două învățături se văd adeverite din plin de istoria lumii în ultimii 80-100 de ani. Consecința logică a celor două premise este că dictatura înseamnă moarte, adică fixație, înțepenire, iar democrația înseamnă viață, adică schimbare, criză, evoluție, conflict. Atenție, nu înseamnă că automat democrația cîștigă în fața tiraniei. Războiul dintre Rusia și Occident, desfășurat pe pămînt ucrainian, este o ilustrare a teoremelor de mai sus. Obișnuit să măsoare după propriile unități (vezi punctul 2), Occidentul a constatat stupefiat că a avut o falsă vedere, că Rusia a rămas, ca într-un ghețar siberian, prizonieră în forme de la începutul secolului XX. Și mental și economic și chiar militar. Pentru că tiraniile exclud evoluția. Asta nu înseamnă că sînt mai puțin periculoase, dimpotrivă. Tocmai pentru că tiranul (știm din toate analizele și literatura avându-l ca subiect) este irațional și lipsit de struna morală. Recunoașteți personajul? Avem de fapt azi două personaje: Putin și poporul rus. Politicienii occidentali s-au înșelat amar pe ambele subiecte. Putin a fost elogiat, cultivat, invitat la nunți simandicoase șamd. La fel de mult s-au înșelat și asupra celui de-al doilea subiect, sălbăticia trupelor de asalt nu lasă deloc spațiu de iluzii.
Excelenta specialistă în chestiunea rusă, autoarea unor cărți de referință în domeniu, Françoise Thom, scria acum câteva zile într-o analiză mai amplă (traducerea îmi aparține): „Adevărul este că poporul rus a fost condiționat pentru crimă și delincvență vreme de mai multe decenii. Această pedagogie provine direct de la KGB” (ca și Putin, adaug). Din cele de mai sus nu rezultă în niciun fel că democrația învinge neapărat dictatura. Pe termen lung, da, probabil, întrebarea este, cu atîtea arme atomice încălzite, ne mai permitem un termen lung (adică minimum cîteva decenii)? Așii sînt deocamdată în mîneca mantalei militare a lui Putin. Eroarea originară a democrațiilor occidentale este „sofismul optimismului”, cum spune un ilustru filozof englez contemporan: adică a crede că lucrurile merg de la sine în direcția cea bună. Așa au crezut că este mersul, inevitabil, al Rusiei spre liberalismul democratic. Iar din punct de vedere istoric, această eroare provine de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial și s-a mărit pe parcurs ca o avalanșă. Este vorba de refuzul de a condamna comunismul în mod simetric cu nazismul. Aceasta este avalanșa pe cale să ne îngroape lunile astea, Putin a speculat perfect această hibă a democrațiilor vestice. Acuză Ucraina că este nazistă și NATO că era pe cale să ocupe Rusia. Primul pas pentru sprijinirea Ucrainei și stoparea lui Putin ar fi condamnarea generală și fermă a comunismului și eliminarea ideilor de această proveniență din spațiul public, ca și cele naziste. Cîtă vreme încă se înalță statui lui Marx și e cool să porți tricouri cu Che Guevarra situația din Mariopol e doar o știre de presă.
Criza democrațiilor actuale nu e economică, este de concepție. Astăzi este ziua Europei și Europa politicianului vizionar Robert Schumann era una creștină și democratică. Astăzi ea și-a pierdut mult din ambele dimensiuni. Este comunizată pînă la măduvă. Superioritatea democrațiilor stă tocmai în faptul că ele au autoreglare, capacitatea de a-și depăși impasurile. Tocmai aici cîștigă față de orice  dictatură sau tiranie. Din nou… pe termen lung. Președintele Macron a anunțat un plan de reevaluare a tratatelor europene, pentru „o Europă independentă și eficace”. Cum spuneam, democrațiile se adaptează, sînt flexibile, de aceea se rup foarte greu în istorie. Evident că, prinși în mintea unui sociopat, nu avem, ca populație globală, reacție. Mai este și celălalt mare jucător global: China. Ca și cum ecuațiile nu ar fi și așa suficient de complicate!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

2 Comentarii  

  1. OK, deci pentru dv. bombardarea maternităților, violarea mamelor tinere cu copiii lângă ele, torturarea civililor și distrugerea unei țări întregi sunt o simplă fumigenă de presă în comparație cu gravitatea „înălțării” statuii lui Marx și a purtării tricourilor cu Che Guevara. Sau iarăși n-am citit cu atenție ce scrieți? Și nu v-am înțeles? Sunteți amabil să ne explicați, dincolo de biasul ideologic care sufocă orice idee pe care vreți s-o transmiteți, de ce e comunismul vinovat pentru asasinatele lui Putin? Și de ce marxismul occidental stă în spatele violurilor și crimelor armatei neosovietice? Conform spuselor dv. nu replica militară, nu sprijinirea efectivă și nemijlocită a Ucrainei în fața unei invazii militare concrete este acum oportună și de importanță primordială, cât condamnarea (de tip băsescian, poate) a comunismului. Asta era problema, nu?… Dar despre ortodoximul (care numai comunist nu este) care sprijină asasinatul putinist, n-aveți nimic a spune?

    Este incredibil câți anticomuniști de după comunism naște România în zilele noastre! Vorba lui Antonesei (referindu-se la acești anticomuniști de ziua a șaptea): „puțini am fost, mulți am rămas!”

    1. „ Mintea strâmbă și ce e drept strâmbă!” Dacă arăți rădăcinile Răului, nu înseamnă că îi ignori roadele. Dacă falimentează, uneori, creștinătatea, nu înseamnă că Hristos a greșit. ”Omul fără Dumnezeu nu devine animal, ci demon.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare