Editorial. MAREA ÎNȚEPENIRE

Ceea ce s-a întîmplat cu România în ultimii zece ani este o mortală stagnare socială, care se traduce într-un regres masiv. Domenii cheie: justiția, sănătatea, transporturile, turismul, învățămîntul… puzderia de organisme care fac legătura între societatea civilă și lumea politică funcționează mult mai precar decît în urmă cu un deceniu. Și nu este vorba de bani, ci de oameni, legi și fapte. Nu mai vorbesc de clasa politică, a cărei calitate a scăzut catastrofal. Ro-Alert ar trebui să țiuie de fiecare dată cînd un oficial român face o declarație, într-atît sînt acestea de periculoase, dăunătoare interesului național, mincinoase, rupte de realitatea locului și a timpului. Niciodată în istoria modernă România nu a fost mai insignifiantă pe planul politicii europene. Niciodată vocea ei nu a fost mai absentă (nu am ce face trebuie să folosesc această licență gramaticală). Ca și cum inconsistența președintelui (principalul vinovat, trebuie spus apăsat) s-ar fi propagat ca o igrasie la nivelul tuturor țesuturilor sociale. Să nu ne iluzionăm (cum tare ne place!): funcția lui Geoană la NATO, de exemplu, nu înseamnă nimic, el se legitimează prin funcție, cînd, de fapt, ar trebui să fie invers. El să dea substanță funcției. Nu am auzit de nicio faptă glorioasă a sa în virtutea calității pe care o deține, nu am citit nicio analiză strălucită a războiului din Ucraina sau celui din Gaza, de exemplu, care să-i poarte semnătura. Numai fade, aptere, declarații de presă care nu spun nimic într-un limbaj pretențios, așa zis diplomatic. Situație valabilă și pentru comisarii sau alți responsabili autohtoni de la UE. Niciunul nu are pregnanță și prestanță. Își ocupă locurile în virtutea unui algoritm aritmetic, și atît. Ca și cum un văl de ceață s-ar fi lăsat peste istoria noastră recentă, nu ne „vedem” în afară deloc. Sau ne vedem doar cu prilejul unor scandaluri ordinare gen Șoșoacă. Toată gargara cu NATO care ne apără și are grijă de noi nu este neapărat neadevărată, dar este falsă prin incompletitudine. Are grijă, cu condiția să existăm, să ne preocupăm noi înșine de viitorul nostru. Or, din punct de vedere politic, noi nu sîntem decît un imens spațiu fără identitate. Despre asta vorbim cînd ne disperă analfabetismul și cocalarizarea mentalităților. De sus pînă jos.

 Imaginați-vă că săptămîna viitoare ajunge războiul la noi. Nu avem căi ferate, nu avem șosele, nu avem energie, nu avem armată (doar o mulțime de generali doctori), nu avem infrastructură sanitară, nu avem adăposturi, nu avem rezerve strategice etc. Avem în schimb daci. Uitați-vă la două proiecte majore care ne mai rămîn de atins: Schengen și vizele pentru SUA. Politica și diplomația noastră sînt incapabile să facă lucruri elementare întru realizarea acestora. Nu se vede/ aude nimic în domeniu. Înțepeneala președintelui înseamnă rigor mortis pentru țară. Nu mai funcționează aici decît șmecheria. Țara e pradă de  prădători. Cine nu e prădător, moare. Se învață asta la facultățile de politologi? Pe 27 august, în loc să fie la Chișinău de ziua Moldovei, alături de președinții țărilor baltice, al nostru a strălucit prin absență. Jenant! Eu văd, de exemplu, în modul exagerat și indecent cu care ne lăudăm cu rezultatele sportive sau ale elevilor la concursurile școlare, în exaltarea cu care reproducem nu știu ce declarație încîntată a vreunui străin despre frumusețile României, o enormă frustrare, nevoia disperată de a se vorbi cumva și de bine despre noi… pentru că în rest… Dumnezeu cu mila. Ce să vorbești despre Ciolacu? Ce să vorbești cu Ciolacu? Ce să vorbești cu Simion sau cu Rareș? Ce să-i scrii scriitorului Ciucă? Tohu va bohu. Iohannis își merită soarta să fie acum ocărît de Ciolacu, după ce a făcut respirație gură la gură PSD-ului după era Dragnea. Atacurile de acum între cele două partide au ceva de ceartă de chivuțe de mahala cu fustele-n cap. Televiziunile fac bani serioși din asta. Cine din clasa noastră politică este capabil să conceapă o strategie pentru guvernarea cu IA? Aud? Cine poate gîndi la politica noastră după încheierea războiului din Ucraina? Noi cerem mereu „indicații prețioase” de la Uniunea Europeană și nu ne spunem niciodată părerea. Vocile vecinilor noștri se aud (bine sau rău, dar se aud și uneori se impun), a noastră lipsește cu desăvîrșire. Să facem un mic exercițiu de imaginație: dacă am fi în primul război mondial cu clasa politică de azi, nu numai că nu am avea cum să facem România Mare, dar România, cîtă era, s-ar reduce la suprafața a vreo două, trei județe. Patriotismul de sarma, mămăligă, manele și răcnete împotriva „dujmanilor” nu folosește la nimic. Există un singur patriotism real și eficient: patriotismul inteligenței și al culturii. Nu seceta a deșertificat România, ci clasa ei politică analfabetă.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN