Editorial. ÎN BECI

Când orbul vrea să te bată, te trage în beci, cita acum cîteva zile Gabriel Liiceanu. Trimiterea era, firește, la situația de azi de la noi și nu numai. Lupta în coaliție a ajuns la faza pe aruncatul cuțitelor. Grindeanu, Thuma, Olguța, Antonescu (omul care învie de câte ori atmosfera devine mai irespirabilă, ca să sporească damful), Ciolacu, miniștri PSD din guvern și alții vor cu orice preț să-l răstoarne pe Bolojan. Analizele apărute în presă afiliază toate aceste nume unor vaste rețele de interese financiare. Pericolul ca Bolojan să reușească este să destructureze acest sistem malefic. Să construiască un nou tip de stat. Ceea ce mă surprinde este că mulți oameni „de bine” par să nu înțeleagă, să nu se simtă implicați, și cer măsuri maximale. Mi se pare clar că Bolojan e „lucrat” și din interior, oameni care iau decizii înadins proaste pentru a compromite guvernul. Ce s-a întîmplat cu proiectul legii de plată a concediului medical sau cu normarea muncii actorilor sau cu brambureala privind aderarea la Mercotur, răspunsul cinic, obraznic al d-lui Moldovan de la CNAS (una din numeroase instituții „de stat” – cum sînt CFR-ul, Taromul și N altele – de pe urma falimentării cărora s-au făcut averi colosale) sînt doar cîteva exemple de miniștri și înalți funcționari care ar fi trebuit demiși a doua zi pentru incompetență și rea credință. Nu mai zic de batalioanele de presă care îl mursecă seral pe premier.

Că Ciolacu & Ciucă & alii ar trebui traduși în fața justiției pentru îndatorarea pînă la măduvă a țării mi se pare dincolo de discuție. Pînă și d-na Dăncilă spune asta. Ce încearcă să facă Bolojan și echipa lui este să vindece un pacient adus în moarte clinică de paraziții care l-au ros pe dinăuntru. Doare. Dar nu se poate altfel. Foarte mulți au gonflat chestia cu recesiunea tehnică, fără să înțeleagă sau să spună ce înseamnă, de fapt, puțini au dat atenție la ceea ce a spus Fitch, avertizînd asupra schimbării de guvern la rotativa care va urma, care ar fi un fel de oprire a aparatului de oxigen pentru pacient. Încă de cînd s-a format acest guvern am scris aici că rotativa, acceptată atunci diplomatic, va fi o catastrofă. Nu era și nu este greu de prevăzut. PSD-iștii, ajutați și de UDMR de-o vreme, vorbesc mereu de linii roșii și de sărăcie, în loc să-și pună țărînă în cap. Folosesc aici prea mult în termeni medicali, dar asta pentru că e mai ușor de înțeles ceea ce se întîmplă.
Sîntem pe pragul dispariției ca stat și ca popor, și nu spun vorbe mari. Identitatea ne este atacată pe de o parte de cei care neagă ca aberant orice efort de afirmare identitară, pe de altă parte de cei care o reduc întunecos la ițari, opincă și ciomag. Eșecul anului Brâncuși (pot spune de pe acum, fără grijă) este o dovadă. Chestia economică e pasageră și, în cîțiva ani, rezolvabilă cu oameni onești și pricepuți la butoane. Nu mă preocupă excesiv, doar mă îngrijorează. Mă sperie însă orbii care ne trag în afundul beciului. Parabola biblică a orbilor (Luca 6) care conduc e înșelătoare aici, cei care ne-au condus nu au fost orbi (pentru interesele lor), ci doar ticăloși, sacrificînd interesul public pentru averile personale. Independența justiției s-a transformat, de exemplu, într-o formă maxim abuzivă de stat în stat, profund dăunătoare democrației. Ăsta e mecanismul, de o simplitate orbitoare. Sub oblăduirea lui Iohannis, sistemul a prins o putere greu de slăbit acum. În lipsă de putere și de timp de acțiune pentru tehnocrații noștri de bună credință, care trebuie să facă totul foarte repede și foarte bine și împăcînd foarte multe interese.
Faptul că nu se găsește un ministru pentru cloaca învățămîntului sau șefi la serviciile de informații este ilustrativ. Sînt două presiuni însumate în planul ideilor care mișcă acum societatea. Cea a urmașilor lui Ceaușescu, adică național comunismul-securistic și cea a național socialismului interbelic, cunoscut la noi sub numele de legionarism. Și asta din lipsa la apel a celor care ar fi trebuit să ne ofere politic o identitate europeană autentică. Ce s-ar fi întîmplat dacă Rațiu ar fi devenit președinte? Dar dacă Manolescu ar fi fost candidatul CDR la prezidențiale în locul fatalului Emil Constantinescu cu care a început sfîrșitul opoziției  democratice autentice în România? Sînt lucruri uitate, dar explicațiile cam pe acolo se află. Mă amuză și mă sperie că toată lumea pare a înțelege mai bine decît Bolojan cum se rezolvă chestiile economice sau decît Nicușor chestiunile de politică externă. E plină presa de oameni care le dau lecții. Toți sîntem profesori, nimeni nu învață. Modelul polonez sau cel maghiar (de dinainte de Orban) sau cel ceh ne rămîn străine. Azi, aceste țări vecine și colege de traseu istoric sînt voci europene, noi nu sîntem nimic în acest plan. Cineva ne-a împins în beci și ne toacă mărunt în miros de varză.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN