Aceasta este senzația generală în țară (și nu numai): că sîntem prizonierii unui sistem din care nu mai există scăpare. 35 de ani (la care sînt, firește, de adăugat cei 45 dinainte) s-a construit o pînză de păianjen de o incredibilă întindere și rezistență și care, din fericire, devine din zi în zi mai vizibilă. Practic, de vreo două luni abundă, zi de zi, informații despre Statul care-și parazitează cetățenii, despre instituții și oameni, de la chelnerii care serveau la Guvern la magistrați și o armată de directori de instituții publice și administrative și care sug la țîța generoasă a bugetului. Restul populației? Se uimește, iertați-mi reflexivul abuziv, dar sugestiv. Cel puțin dimensiunea apocaliptică a fenomenului nu aveam curajul să ne-o închipuim.
Membrii CA de la Parking SA București tocmai și-au făcut o indemnizație de 16.000 lei/ lună (apud Evenimentul Zilei). Rectorul și conducerea marii universități care pregătește ziariștii și clasa politică refuză să ia măsuri față de cazurile reclamate de abuzuri sexuale din partea unor profesori. Ministrul Învățămîntului a depășit prin aroganță și lipsă de înțelegere tandemul Năstase – Ponta și fără discuție că este primul care ar fi trebuit deja demis din guvern. Dl. Bolojan ar trebui să țină seama că, indiferent cîte reduceri și comasări ar face, dacă nu obține solidaritatea populației, nu va reuși, pentru că nu are niciun alt aliat. Nu totul este chestiune de finanțe. Or, pe lîngă măsurile francamente proaste pe care le-a luat, ministrul Dada de la Educație și-a ostilizat ca nimeni altul turma pe care o păstorește. Cum să faci reformă în aceste condiții? Și intelighenția se plînge de ce votează lumea cu Simion & Georgescu. Și, atenție, nu numai „prostimea”, cum total anti-democratic ne sugerează profesorii de democrație de pe ecrane. Știu cazuri, știți și dvs., de oameni cu impecabilă pregătire academică, dar care, din motivele arătate mai sus, plus o mie și una altele, i-au votat pe ipochimeni.
Cu prilejul cazului Dragoș Anastasiu și al celor două conferințe de presă care au urmat în această săptămînă, presa a dat un teribil exemplu de slugărnicie și imoralitate. Cerem statului să iasă din feudalismul clanului și dajdiei, dar presa însăși funcționează strict după acest sistem, inclusiv cea oficioasă. S-au umplut cu acest prilej presa și internetul de mici Robespierri de tastatură, cerîndu-i capul lui Anastasiu, în numele unei „morale” intransigente extrem de discutabile. Personal, îmi pare rău de pierderea lui, părea să știe foarte bine cum funcționează „pe dinăuntru” mecanismul și hotărît să-l demonteze. Criza de furie pe care a făcut-o PSD-ul cu acest prilej este cea mai bună dovadă că eram pe drumul cel bun. Acum au rămas în guvern doi, trei cu probleme similare sau chiar mai grave, dar s-a făcut liniște.
Am scris critic despre dl. Bolojan încă de pe cînd era primarul-stindard al Oradei, observînd totala sa inapetență și surditate față de problemele culturii. Acum, că este prim ministru, în contextul crizei financiare acute, al războiului extern și intern în care sîntem (da, sîntem!) trebuie sprijinit, pentru că luptă deja pe prea multe fronturi, dar trebuie și atenționat că există și lucruri dincolo de finanțe fără de care reforma nu are niciun sens. Sau poate fi o victorie à la Pyrhus. Cum spuneam mai sus în cazul de la Educație, și-a ostilizat deja o bună parte din elita intelectuală, căreia, în fond, îi datorează alegerea și el și Nicușor Dan. Cît de sumbru este tabloul se vede din reacțiile vehemente ale multora din justiție, adică de pe altă planetă, împotriva încercărilor (timide, după părerea mea) de a pune capăt cîștigurilor dezmățate din domeniu. Au răcnit: dictatură, atac la adresa democrației etc. Ce legătură are cu democrația pensionarea cu 20 de ani mai devreme decît un cetățean obișnuit și pensia de 10-15 ori mai mare? Imposibil de explicat! Iată de ce votează lumea cu Simion & Georgescu, nu în primul rînd din cine știe ce propagandă legionară, cum iar ni se tot spune, obliterînd complet dezastrul și crimele comunismului.
Pînă „să coboare” la nivelul cel mai de jos, reforma administrativă trebuie gîndită rafinat și aplicată cu maximă considerație față de oameni. Guvernul și președinția au lucrat remarcabil de rapid și în direcția cea bună, dar trebuie reglat acordul fin. Au scăpat tot felul de măsuri aiurea, în goana rapidă după bani. Ele trebuie remediate cu aceeași viteză cu care au fost introduse. Amintesc și de vizita în Austria a Președintelui și de ura cu care o anume parte a comentatorilor a privit lovitura de imagine care a însemnat prezența familiei. Hotărît lucru, sîntem incapabili de a aprecia normalitatea. De a ne comporta normal, dincolo de funcții și circumstanțe. Se pare că străinii au apreciat foarte mult asta.
În acest context, încă o bilă albă pentru ministrul Oana Țoiu (pentru urangutanii care se leagă de înfățișarea domniei sale, numai dispreț) și consultarea cu cîțiva oameni de cultură reprezentativi în legătură cu soarta ICR. Aș fi vrut să fie printre ei și măcar unul dintre cei trei care au făcut din ICR singura instituție culturală română de nivel european. Dacă au fost invitați (nu știu) și au refuzat să participe din silă, perfect justificată de felul în care au fost tratați de haita lui Victor Ponta, îi înțeleg perfect. Iarăși, reacția intelighenției la această consultare (nu știu ce va ieși din ea, deocamdată constat faptul) a fost de un lamentabil egoism, boală națională. Vară sfîșiată între potop de apă și potop de arșiță. Noi, la mijloc, prizonieri într-un stat fără prezent și fără viitor. Prizonieri în acest pesimism.
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Excelent articol!