Nu mai este, cum a fost atîtea decenii, minciuna politică. A fost substituită pe nesimțite, prin contaminare cu politicul firește, de minciuna școlii. Nu că nu ar fi existat și înainte aceasta din urmă, firește, dar în ultimii ani, de cînd cu marele eșec al „României educate”, a devenit axială pentru dezbaterea publică. Iertare că revin iar la subiect, dar examenele de Capacitate și Bacalaureat au stîrnit valuri publice mai mari ca niciodată. Astăzi, la ora cînd scriu, se sărbătorește la Cotroceni cu mare aroganță apostila prezidențială pe legile Învățămîntului. Cortina! În primul rînd, trebuie spus că statisticile cu care ne inundă presa sînt din start mincinoase.
Nu contează promovabilitatea și numărul de note de zece. Este suficient să comparăm dificultatea subiectelor la matematică sau fizică (dau acest exemplu pentru că aici corectarea poate fi absolut obiectivă) de acum 30 – 40 de ani și promovabilitatea de atunci. Ce promovabilitate am avea azi cu subiecte de asemenea dificultate? Și cu asta discuția despre „evoluția” învățămîntului se închide într-o tăcere de înmormîntare. Ștacheta a tot fost coborîtă, unde s-a putut a fost desființat de tot saltul: cît mai puține note, desființarea tezelor, testări și probe de examen ale căror note nu contează în palmaresul elevului, secretizarea rezultatelor care nu mai sînt publice (pînă și nota la un banal extemporal este interzis a o comunica cu voce tare în clasă) etc.
Obligarea elevului la muncă susținută a fost încet, încet, scoasă din uz. Acesta este unul dintre viciile de concepție majore ale viziunii progresiste care ucide lent, canceros, școala românească. Dar ceea ce m-a contrariat cel mai mult anul acesta a fost tipul de reacție al unor intelectuali lideri de opinie la subiectele date la română. Reacțiile acestea, mai violente ca niciodată, au dovedit, cred, o mare necunoaștere și un viciu major de concepție. Lumea a sărit în sus: de ce Vlahuță? Aici sînt două întîmpinări: 1. Secvența la care a fost dat subiectul este text la prima vedere, numele autorului este indiferent, se putea da orice, și un fragment din manualul lăcătușului. 2. Și de ce nu, în fond, Vlahuță? Sadic, eu aș introduce la greu în studiu Cronicarii, Cantemir, Țiganiada, pașoptiștii. Să vedeți cum n-ar mai avea probleme elevii cu expresia de bună seamă. Să scrii petiții împotriva unei biete sintagme banale a limbii române arată clar marasmul lingvistic și moral în care ne aflăm ca populație.
De vreo două decenii obiectivul limbii și literaturii române a fost redus la o precară funcție de comunicare elementară. Nici vorbă de funcția estetică, emoțională, morală, metafizică a Literaturii. Și această „primitivizare” (revenim la interjecții!) se prezintă practic prin eliminarea expresiilor idiomatice, din studiul școlar care, se știe, fac bogăția unei limbi. Apropo: pornind de la observația perfect justificată a lipsei absolute a literaturii contemporane din aceste subiecte, dăm de o altă enormă ipocrizie a analiștilor de pe margini: nu încape discuție că ar trebui o prezență cu mult mai bogată a literaturii de după 1990, sau măcar de după 1970, dar cum să facem? Credeți că un elev care are dificultăți cu un text de Vlahuță ar înțelege un roman de Nedelciu, Crăciun sau Breban? Impasul este total. Aici deschid o paranteză prea scurtă pentru complexitatea problemei: mult lăudata generație nativă digital a suferit schimbări (ireversibile?) ale fiziologiei creierului: copiii aceștia nu mai pot procesa mesaje textuale lungi, după cum nu mai pot sta atenți mai multe minute. În aceste condiții, ei nu mai pot pricepe informația dintr-un roman de 300 de pagini, liniar, precum la Rebreanu. Ce să mai vorbim despre romane complexe precum ale lui Camil, Hortensia sau contemporanii? Numai obligînd la lecturi intense și extinse, din toate epocile literaturii și stilurile, vom depăși acest impas. Am mai scris despre asta, vin acum să reafirm că tipurile de întrebări puse sînt la cel mai de jos nivel. Cine suferă? Tocmai elevii buni. Cum să faci deosebirea la admiterea în liceu între 9.75 și 9.80? Tocmai de aceea este mai corect examenul (ați observat că termenul a dispărut, discret, din vocabularul oficial? Avem numai aseptice „evaluări”) de admitere în liceu. Dînd subiecte neverosimil de ușoare, selecția nu se mai poate face. Dar, dincolo de cifrele și procentele în spatele cărora se ascunde cel mai obtuz dintre ministere, cea mai îngrijorătoare este cea a copiilor pierduți pe drum, care nu s-au prezentat sau au ratat examenele. Cifrele le găsiți în mulțimea de articole scrise pe această temă în ultimele săptămîni. Ele sînt imaginea fidelă în oglindă a împăratului gol al sistemului românesc de învățămînt. Generația „salut, k…ie!” intră triumfal în maturitate…
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Cand in 33 de ani ai peste 40 de ministri ai invatamantului iar marele program “ Romania bine educata” este ctitorita de un om care sta mai mult prin concedii sau deplasari inutile dar costisitoare ceea ce se petrece cu invatamantul este normal. Sa mai amintim despre dezinteresul si neimplicarea unei mari parti din corpur profesoral si avem ingredientele perfecte pentru un esec rasunator.
Deja am intrat in epoca cand „Dorel” nu mai este doar cel care da cu tarnacopul,ci si cei care dau cu decizia.De ex.,criteriile de ierarhizare la admitere in licee,parcă.Au fost pe invers🤣!