Editorial

Editorial. A DOUA ZI DUPĂ

Aș fi vrut să păzesc și față de război prudența de a nu scrie, așa cum am făcut și față de pandemie. Tocmai arta asta a presei de a rostogoli la nesfîrșit un eveniment falsifică percepția publicului. În septembrie anul trecut publicam aici un text în care atrăgeam atenția că războiul a început, unul „discret”, „asimetric”, „nonconvențional”. Iată că acum, spre stupefacția generală, Rusia a declanșat un război tradițional: cu trupe, blindate, bombardamente, refugiați, ocupări de teritorii și morți, mulți morți. Este atît de irațional (dar care război e rațional?), încît orice comentariu devine inutil. Rareori cuvîntul nebunie a fost mai folosit în presa internațională. Toți politicienii care au permis, din egoism național sau interese electorale, ascensiunea nemăsurată a puterii țarului sînt indirect complici la ce se întîmplă azi Ucrainei. Nu voi contribui la hărmălaia generalizată de strategii improvizați din media. Nu știu nici cînd, nici cum se va termina, nici care vor fi urmările. Știu doar că nu e un joc de Counter Strike, ci unul în care se moare pentru apărarea fiecărui oraș, fiecărei străzi. În care sute de mii de oameni pleacă cu bocceaua în bejenie. Populația Europei și a Americii nu cunoaște asta decît din filme.

Realitatea mușcă brutal din lumea pe care bezmeticii o vor mutată integral în metavers și ideologii. Barbaria invadatorilor vine nu din spațiu, ci din timp, ne întoarce cu un secol în urmă. Tocmai privirea istorică ne spune că Rusia nu a exportat niciodată altceva decît resurse primare, violență și ideologie criminală. Și o cultură magnifică, dar asta e altă discuție… Occidentul i-a tot așteptat pe barbari, le-a adoptat și adaptat limbajul și ideile (ce sînt altceva BLM cancel culture, wokismul și extremismul corect politic?), acum își vede orbirea, iată că ei sînt ante portas. Este prea tîrziu? În Ucraina se apără acum valorile civilizației universale, nu doar europene. Inclusiv cele creștine.

Cîte ceva și despre noi. S-a văzut clar că atunci cînd oamenii sînt lăsați în pace și nu-și bagă statul coada, pot face lucrurile extraordinare; felul în care s-au organizat pentru a-i ajuta pe refugiați este admirabil. Reacția autorităților, de la președinte otiosus la parlamentari, a fost slabă, inconsistentă. Aici vreau să subliniez ceva ce-i va surprinde poate pe cei care mă citesc de mai multă vreme. Am spus de atîtea ori în vreo 20 de ani de articlăraie că PSD-ul, ale cărui rădăcini din piața roșie sînt îndestul probate de la Revoluție încoace, este răul absolut în politica ultimelor trei decenii, încît nu pot fi suspectat de vreo simpatie. Ei bine, observ în valurile de comentarii, pe lîngă bine-cunoscutul simptom: „eu sînt cel mai deștept, doar eu înțeleg cum merge chestia”, o înăsprire a criticilor la adresa guvernului, dar vă atrag atenția că, în aceste vremuri politica internă trebuie, să zic așa, pusă în surdină. Mitingul de duminică din centrul capitalei a fost aberant și anti-românesc. Avem timp să le oferim nota de plată cînd se vor liniști lucrurile. Mă îngrozește și pe mine inadecvarea d-lui Dâncu, vădit purtînd o pălărie mult prea mare. Declară la radio că trebuie să ne obișnuim a trăi cu Rusia la graniță, lăsînd-o pe moderatoare fără replică și obligat să retracteze penibil. Spune că nu e strateg atunci cînd e întrebat de mutarea armamentului atomic de către ruși. Îi critică pe cei veniți cu ajutoare. Jalnic. Ciudat, dar acum e bine că avem un militar în fruntea guvernului. Dar ideea de a profita de dezastru pentru a ne face mizerabilele noastre jocuri interne mi se pare de-a dreptul criminală.

Încerc să evit orice abordare emoțională, îndestul ne-a îmbolnăvit mintal și moral Covidul. Unii deștepți de la noi l-au numit inițial pe Zelenski „un actoraș”. Acum e văzut ca un erou de tragedie antică, gata să se jertfească, nepărăsind cetatea înconjurată. A mai fost „un actoraș” de la Hollywood, îl chema Ronald Reagan, cel care a învins comunismul, începînd cu marcarea curajoasă a Uniunii Sovietice drept imperiu al răului. Și asta a dus la căderea comunismului. Din păcate, urmașii lui din țările democratice n-au mai fost atît de fermi, au lăsat și chiar au nutrit noile capete ale balaurului să crească sub diferite forme și mărimi. Și acum oameni nevinovați (pleonasm!) mor pe străzi. Se nasc copii în adăposturi. Alții fug peste granițe cu pisicuța în brațe. Idealismul în care am fost educați ne făcea să credem că toate astea sînt imposibile în secolul nostru „luminat”. Idealism înseamnă aici a pune ideile înaintea realității. Iar realitatea este un genocid. Primul învins din acest război deja este evident: virtualul. Toți profesorii universitari care publică texte savante despre inexistența adevărului și fluiditatea realității ar trebui să-și indexeze cursurile. Realitatea există și ucide copii. Nu nebunia lui Putin e discutabilă, ci lipsa de repere morale a unei lumi. Poate că „marea resetare” nu va fi cea pe care ne-o proclamă cioclii post-umanismului, ci tocmai revenirea la realitate. Un scriitor ucrainian scria cu vreme în urmă că Moscova este capitala răului. De meditat.
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

3 Comentarii  

  1. Trei întrebări:

    1. Întrucât numele țării este Ucraina, nu „Ucrainia”, de ce scriitorul este „ucrainian” și nu ucrainean?

    2. De ce e bine că avem un militar în fruntea guvernului? Dar v-aș rămâne recunoscător pentru un răspuns punctual, argumentat, nu filosoficesc-abstract.

    3. Scăpăm (scăpați) vreodată de beatitudinea asta iscată de militarismul cu orice preț în toate cotloanele sociale?

    În rest, obișnuita (și, în cazul de față, inadecvata) agendă ideologică binecunoscută. Era interesant să ne spuneți cum credeți că s-ar fi derulat lucrurile dacă la Casa Albă ar fi fost idiotul util cel mai năprasnic al Moscovei, trump pre numele său, pe care l-ați susținut cu credință. Dar înțeleg, neașteptata solidaritate UE-NATO poate fi întristătoare în acest caz.

  2. Pentru noi este simplu să ne întrecem în tirade aiuristice.Explicații găsim mereu dar cum le explicăm ucrainienilor ce se întămplă în țara lor??? Eu (re)afirm cu tărie că toți suntem vinovați de ascensiunea acestui tiran.Restul e cancan!🤔

    1. Ce înțelegeți prin „tirade aiuristice”? NU toți suntem vinovați (fraza asta spune totdeauna că nimeni nu e vinovat). Vinovăția este a unui scelerat, a unei ideologii criminale și a celor care au refuzat să o condamne din 1989, cochetând cu ea și cu reprezentanții ei. Dacă citiți atent(ă), veți înțelege că tocmai despre asta vorbesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare