Editorial

Editorial. RĂZBOIUL CĂLÎI

Moto: Dar fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Apocalipsa 3.16

„E război, Ioane” cînta pe vremuri Andrieș. Într-adevăr, trebuie să fii orb să nu vezi că sîntem, pe planetă, în plin război. Războiul de după războiul rece, unul căldicel. Nu sînt conspiraționist, dar virusul, clima, mișcările tip woke, criza submarinelor franceze, comerțul chinezesc, corectitudinea politică, faptul că, dacă vă cumpărați un BMW azi, dealerul vi-l livrează fără radio (pentru că nu sînt cipuri, fabricate în China), scumpirea incredibilă a energiei, fotbaliștii care îngenunchează la începutul meciului, lipsa gazelor în pragul iernii… și cîte altele, toate fac parte dintr-un război. În care sîntem prinși fără să băgăm de seamă. Trăim cu toții cu imaginea despre război construită mental din zeci și sute de filme văzute: tranșee, bombe și gloanțe, mizerie, sărăcie, sînge, moarte peste tot. Faptul că, atunci cînd a izbucnit pandemia, magazinele s-au golit, inclusiv de hîrtie higienică, arată cît de puternic este acest construct mental despre război. Numai că războiul acesta invizibil și căldicel se derulează altfel. Secretul lui este tocmai să nu-ți dai seama că ești prins înăuntru. Sigur că există și „actori statali”, cum spun pretențios politologii: America se luptă cu Europa (și invers), dar se luptă și cu China. China se luptă cu toți. Rusia se luptă cu Europa pentru a slăbi puterea Americii. În interiorul Europei, Germania și Franța își dau brînciuri pentru supremație, Anglia se desprinde orgolios de Continent, Vestul privește de sus Estul, care, la rîndul lui își exhibă orgoliile, UE pare blocată în propriile mecanisme, incapabilă de reacții rapide și coerente. Cîțiva mari miliardari decid mersul lumii după legile unei corporații, complet în afara unui control democratic. Alegerile, indiferent unde au loc, sînt mai ales un spectacol media, sau numai un spectacol media. Este tabloul unei crize globale în care toată lumea e veselă. Și toată lumea se confruntă cu toată lumea.
Ce se întîmplă în România în acest context? Ca de obicei, jucăm pe mizele cele mai mărunte. Pentru noi, din tot acest tablou schițat mai sus, important este conflictul Orban – Cîțu sau PNL -USR, chestii absolut neimportante în plan global. Lipsa de anvergură a politicienilor noștri îi face funciarmente incapabili de decizie. Tot timpul așteaptă să vadă ce decizii iau alții, pentru a-i imita. Ce se întîmplă cu rata de vaccinare mi se pare edificator. Marii noștri înțelepți nu spun nimic, așteaptă să vadă ce spun și ce fac alții. Și se mai miră de ce instinctul public nu are încredere în ei. Ce jubilație pe cei pentru care, din oficiu, românii sînt cei mai proști de pe planetă sau măcar de pe continent! (la concurență, ce-i drept, cu bulgarii). Pentru asemenea ipochimeni așa zicînd intelectuali, faptul că sîntem pe ultimele locuri la vaccinare este dovada unei iremediabile înapoieri, să zic așa genetice. Am fi, cu alte cuvinte, condamnați pe vecie la subdezvoltare. Așa simplu să fie? De astă dată, nici măcar nu este în primul rînd „vina” guvernanților. Ce s-ar fi întîmplat dacă nu ar fi asigurat doze suficiente de vaccinuri? Sau dacă ar fi trebuit să stai luni în șir la coadă să ajungi să-ți faci doza? În mod ciudat, oferta prisosește cu mult cererii.
În rest: războiul tuturor contra tuturor. Ce este circulația publică dacă nu o continuă (și deseori violentă) confruntare? Ce este prinderea unui loc bun (la un medic uman, adică și cu suflet)  pentru un tratament, altceva decît o luptă pe viață și pe moarte (la propriu)? Ce este muzica dată la maxim care îți asasinează timpanele oriunde, în localuri, pe stradă, din mașinile de fițe, pe cărări de munte, în propria casă, de la nunta sau cheful din vecini?  E război, Ioane! Ce sînt gunoaiele care cresc ca munții în lupta politică dată de mafii împotriva primăriilor? Ce este revenirea pușcăriașilor în politică? E războiul lor împotriva noastră. Și nu numai atît, căci noi nu mai luptăm, ne-am predat. Este o altă trăsătură inedită a războiului de după războiul rece, de după momentul în care Occidentul și-a predat valorile, lustruite și împachetate cu fundiță, în mîna celorlalți, este un război cu o singură parte. Cea care dărîmă statui. E suficient să distrugi 2-3, disciplinați și le dărîmă singuri pe restul. S-a făcut vîlvă recent că americanii înapoiază Irakului o tăbliță cu un fragment din Epopeea lui Ghilgameș, furată în timpul războiului din 1991. Firește, nimeni nu-i va lăuda pe americani pentru asta, ei sînt vinovați din oficiu pentru toate relele din lume. Dar noi nu putem reține de a face comparații: pe de o parte noi ne vindem singuri, pe nimic, valorile (vezi recentul scandal cu manuscrisele lui Enescu, ocazie cu care am aflat stupefiați că acestea nu sînt inventariate în Patrimoniul național) pe de altă parte ne întrebăm, cu experiența noastră istorică în spate, cocoșați, ne întrebăm cînd vor da rușii înapoi ceva din tot ce au luat în timpul invadării Europei de Est. Vedeți, acestea sînt adevăratele războaie care contează, nu circul PNL. Despre care refuz în continuare să scriu. Mă doare că astfel ne dezarmăm pentru celelalte lupte. Nu am fost un critic al lui Cîțu, Orban e dintre politicienii din vechea gardă care nu au coborît niciodată ștacheta sub un anume nivel. Dacă amîndoi (plus haitele dimprejur) ar fi avut minimul interes pentru țară, ar fi putut merge în tandem o guvernare de patru ani întreagă. Strunindu-și impulsurile de grandomanie și lăsînd confruntarea pentru ultimul an de guvernare. Așa, lumea s-a polarizat (polarizare = conflict), Facebook e din nou cîmp de bătălie. Cui prodest? Sînt curios care va fi poziționarea USR-ului și a susținătorilor săi în noul context. Transplantarea doctrinei macroniene în carpato-danubiana indiferență nu cred că va da rezultate. Sînt entuziaști din principiu care văd în acest partid specializat în importuri doctrinare un semn al progresului. Reticent față de momeala acestei gîndiri care vede în import un semn de progres, nu pot avea încredere în acești oameni care nu emit niciun gîndem propriu, mulțumindu-se să epateze cu „bibliografie” din afară, nemestecată și nerumegată rațional. Este ceea ce distruge, de exemplu, școala românească. Am dat cîteva exemple. Cîtă vreme sîntem cu ochii în ecrane, sîntem ținta ideală.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare