Titlul de azi trebuie citit fie ca la școală: „doi ori doi”, fie, mai în ton cu conținutul următor, „doi contra doi”. Mă refer la ceea ce s-a petrecut în seara zilei de 10 ianuarie la Ateneu, cu ocazia ceremoniei de preluare oficială a președinției UE. Spre stupefacția oricărui om de bun simț, au fost văzuți în sală cel puțin doi inși cu condamnări penale executate: cei doi Adrian (Năstase & Severin). Copilașul d-nei Dăncilă & soața dumisale nu știe nimeni în ce calitate erau acolo. Că nu era spectacol de binefacere. Dl. Pleșu, un excelent ministru de externe și unul dintre oamenii care ne fac o imagine excelentă în străinătate, nu a fost invitat, și nici după ce a fost amintit de dl. Donald Tusk niciun canal media nu s-a gîndit să-l sune ca să-i ceară o părere. L-au sunat pe Dukadam. Țară de fotbaliști. Țară în care radioul actualități are zeci de ore săptămînal despre inexistentul nostru fotbal, dar nu a dat o singură știre despre moartea unuia din marii poeți ai României. Să nu uităm că legendarul portar este un susținător vocal al PSD-ului. Qed. În vremea asta, afară, în viscol, protestau unul din marii pianiști ai țării, Dan Grigore, și unul din marii noștri filosofi: Mihai Șora. Alături de mulți alții cu adevărat europeni. (În alte poze i-am văzut pe Andrei Oișteanu și Nicolae Prelipceanu). Penalii înăuntru, oamenii de cultură în viscol.
Iată, despărțite de cîțiva metri, cele două Românii. Ireconciliabile. Și care nu trebuie să se concilieze, dincolo de fadele îndemnuri la „unitate”. Nu unitate ne trebuie, ci curățenie morală. Oare cîți au sesizat că discursul, atît de admirat și de îmbibat de cultură, al lui Donald Tusk a fost, de fapt, adresat celor de afară, cu îndemnul de a apăra libertatea? E lucrul cel mai îmbucurător la acest început de an. Prin contrast, ați numărat de cîte ori a apărut cuvîntul eu în discursul doamnei prim ministru? Ca o încercare de (auto)sugestie asupra propriei importanțe. Interesant este că majoritatea comentariilor din media citeau declarațiile președintelui Juncker ca un îndemn de „a pune batista pe țambal”, adică a nu mai insista cu anticorupția, justiția și alte „nimicuri” de acest gen, cel puțin în viitoarele șase luni. „Pentru liniștea noastră”. Eu cred că e exact dimpotrivă: de ce să nu abandoneze „ei” toată această campanie anti justiție care ne ține blocați de doi ani? Să dăm un exemplu: Tudorel Toader a afirmat că 188 de infractori eliberați mai devreme în baza legii regimului compensatoriu au comis noi fapte cu violență: crime, tentative de crimă, violuri, tâlhării. Întreb și eu: cine răspunde, cine plătește daune, morale și materiale, victimelor acestor acte criminale? Dl. Toader? Dl. Dragnea? Dl. Codrin? Că de plîns despre condițiile deținuților tot aud la PSD. Și cît costă noile anchete, procesele, cercetările penale? Ne plîngem că tribunalele sînt supraîncărcate, iată cum le-am făcut brusc darul a încă 200 de dosare (și cîte vor mai apărea!) care nu ar fi apărut dacă strălucita gîndire juridică pesedistă nu ar fi ținut morțiș să-i elibereze.
Să nu ne iluzionăm, că văd un entuziasm general, că discursul în limba română a d-lui Tusk (o lecție de civilizație și de diplomație, de contrapus țoapei anglo fonatoare Tăriceanu) va contribui cu un singur gram la ameliorarea imaginii noastre externe. Aceasta nu se poate îmbunătăți decît schimbînd polaritatea: cei care merită să fie în interiorul Ateneului, să fie acolo, ceilalți afară. Apropo de Ateneu… Senzația mea este că atmosfera a fost puțin cam înghesuită. Splendida sală este pentru altfel de acțiuni și de oameni. Nu sînt inițiat în chestiuni de protocol diplomatic, dar bănuiesc că înalții oaspeți au evitat sala mare a Parlamentului (singura pe măsura evenimentului) din motive de neutralitate în lupta dintre „palate”. Dar asta ne arată, și aici voiam să ajung, încă o dată că Bucureștiul nu are sală polivalentă care să poată fi folosită și cu asemenea prilejuri, ca și o mare sală de concerte. Oraș bezmetic și trist. Foarte trist. Doar primarii săi au fost mereu excesiv de volubili.
În sfîrșit, subiectul principal al serii de joi (la urma urmei formale, oricît au încercat jurnaliștii să o gonfleze, greul a început de fapt abia vineri), despre care a scris abundent și presa internațională (și deloc de bine, firește) a fost marea absență. Chipul celui fugit cu cîteva zile înainte. Mă întreb, că tot se joacă dl. Greblă și alții cu vorbele grele, dacă a nu fi prezent la cel mai important eveniment politic din ultimul sfert de secol nu este un act de înaltă trădare? Păi dl. Dragnea este înalt demnitar al statului român, în slujba acestui stat. În această calitate, el nu avea voie să-și ia concediu în asemenea circumstanțe, nefiind vorba de un fapt de forță majoră. Fuga lui (dar dacă i-a fost cerută de înalții demnitari europeni, ca să nu fie obligați să se afișeze cu un condamnat penal? – în țările lor nu ar fi fost iertați de presă și de alegători pentru asta) ne-a scufundat în penibil, indiferent care este explicația. Anul politic a început deci prin această decisă separare. Doi contra doi. Asta e ceva de bine. Se va vedea foarte clar pe cine alegem.
Christian CRĂCIUN
