Editorial

Daţi ordin să se interzică balcoanele, românii sunt ocupaţi cu… tăcerea

Ce fel de neam este acela care asistă fără reacţie la sinuciderea în direct a unui compatriot ajuns la capătul puterilor?
Un român împins în pragul disperării pentru că nu-şi poate ajuta familia şi copilul bolnav a vrut să se sinucidă, aruncându-se din balconul Parlamentului, în semn de protest şi poate din convingere că sacrificiul său va schimba ceva în ţara asta. Aleşii neamului, la picioarele cărora românul nostru zăcea într-o baltă de sânge, l-au compătimit câteva minute, după care şi-au văzut nestingheriţi de discursurile lor mincinoase. Milioane de români au văzut şi ei, aproape în direct, pe toate canalele de televiziune, această scenă sinistră. Şi care a fost reacţia? O lungă şi apăsătoare tăcere în care oameni ai uitării şi ai căderii s-au comportat ca o armată a deznădejdii. Ce aşteptări să mai avem de la cei care de 21 de ani s-au aşezat în scaunele puterii, batjocorindu-ne prudent şi crunt, dacă nouă ne place statutul de slugă? Ne ascundem în spatele sărăciei şi a neputinţei de a reacţiona şi nu ne dăm seama că de fapt asta este calea de a ajunge tot mai rău. Marele Constantin Brâncuşi spunea la un moment dat: „Când am plecat din ţară v-am lăsat săraci şi proşti. Când m-am întors v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti”. Mi-e greu şi îmi este ruşine să îi dau dreptate lui Brâncuşi, însă vine o vreme când astfel de vorbe îşi au rostul lor.
Peste câteva zile se încheie anul 2010 şi aş vrea să fiu optimist însă nu am deloc motive. Sunt sigur că 2011 va fi un alt an greu al vieţii noastre, aşa cum probabil vor fi şi mulţi alţii de aici înainte. Din păcate, în mare măsură noi suntem vinovaţi pentru asta.
Voi încheia prin a vă propune să citiţi câteva versuri din poezia Slugă a lui Adrian Păunescu, care ar putea fi un soi de protest la adresa celor care se cred stăpâni în ţara asta doar pentru faptul că noi i-am trimis să ne reprezinte în Parlament, Guvern ori Primărie:

„De când sunt toţi doar roluri într-un teatru
Nici mie altă şansă nu-mi rămâne.
Mi-e silă să mai muşc şi să mai latru,
Dă-mi mâna să ţi-o ling, stăpâne.

Dea Domnul ca puterea ta să ardă;
Neadevărul să plesnească-n tine,
Dar până-atunci slujindu-te din zgardă
Dă-mi mâna să ţi-o ling, cretine.
………………………………………………..
Tu ai neantizat viaţa noastră
Pavând-o zi de zi de goale firme,
Din casa noastră fără o fereastră,
Dă-mi mâna să ţi-o ling, infirme.

Şi cum nimic nu se mai poate face,
Măcar reîntruparea de-aş râvni-o,
Dar nu mai vreau decât să mor în pace,
Dă-mi mâna să ţi-o scuip. Adio.”

P.S. Pentru că nu-mi tace gura şi-i deranjez, deontologii din Primărie mi-au trimis drept „cadou” de Moş Crăciun, portăreii de la Direcţia Economică în control la una din firmele la care sunt acţionar. Vor să-mi pună astfel zgardă, dar din păcate pentru ei, au luat o decizie greşită.
La mulţi ani, deontologilor! Ne revedem în 2011!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare