Editorial

Cetăţeanul, ca voinţă şi reprezentare

Peste puţină vreme va începe oficial (neoficial a început de mult) campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, care după mine va fi una dintre cele mai dure (a se înţelege calomnioase) campanii dintre câte s-au întâmplat în ultimii 22 de ani. N-am să readuc în discuţie obsedanta temă a divizării poporenilor care, deşi în marea lor majoritate trăiesc rău laolaltă, în propria ţară, se înjură reciproc, cu patos, ori de câte ori au ocazia, de parcă ei ar fi aceia care îşi împart privilegiile puterii şi nu politrucii care îi instigă.
Dar să-i lăsăm pe poporenii talibani să-şi trăiască propria agonie şi să trecem la tema de discuţie pe care o propun azi. V-aţi întrebat vreodată câte minciuni politice este capabil să suporte un român? După câţiva ani de analiză atentă a acestui fenomen (în calitate de publicist care a văzut multe în jurul său), răspunsul complet nu poate fi decât unul filosofico-sociologic în care să facem vorbire despre structura socială a naţiei, nivel de trai, grad de cultură şi chiar etnogeneză. Dar cine mai are răbdare, într-o lume nebună, să intre în profunzimea unui astfel de subiect care, la prima vedere, pare destul de puţin important. Este oare puţin important să te laşi prostit sistematic de o ceată de derbedei politici care îţi macină viaţa până în cele mai mici amănunte? Iată o altă întrebare legată fundamental de prima. Să revenim, însă, la oile noastre (fără nicio legătură cu oripilanta achiziţie a liderilor liberali, Gigi Oierul). Pe scurt, răspunsul întrebării originare este acela că unii dintre români acceptă minciunile politicienilor pentru că au nevoie de o scuză pentru a se lăsa mituiţi şi de ce nu pentru a-şi justifica sentimentul de neputinţă în faţa golăniei generalizate din politică. De câte zeci de ori nu aţi auzit în jurul dvs. dezarmantul verdict: „Dă-i dracului, că toţi sunt la fel!” Sigur că, în proporţie covârşitoare, oamenii au dreptate să gândească astfel, însă povestea asta arată izbitor cu un cerc vicios din care nu vom ieşi niciodată. Pericolul cel mai mare într-o astfel de situaţie este acela de a-i determina şi pe cei puţini de bună credinţă care au mai rămas (ori aşteaptă să ajungă) în politică, să devină în scurt timp nişte satrapi, pentru că oricum sunt asimilaţi cu ceilalţi, incontestabil majoritari. Poate vă întrebaţi care ar fi soluţia ieşirii din acest cerc vicios. În primul rând aceea de a refuza orice fel de „cadou” din partea politrucilor şi exercitarea dreptului la vot conform propriei conştiinţe, fără nicio reţinere. În al doilea rând, de a observa raportul dintre promisiune şi faptă pe toată durata mandatului. Şi, cel mai important, de a sesiza dacă cel propus să te reprezinte are reputaţie ori a participat (girat) vreo hoţie (aici mă refer inclusiv la traficul de infuenţă în propriul folos al politicianului candidat) din bani publici, cel mai negru meşteşug al politrucilor puşi pe căpătuială. Recunosc că nu este deloc simplu să te osteneşti pentru a intra în posesia unor astfel de informaţii, însă trebuie să conştientizăm cu toţii că altfel va fi din ce în ce mai greu să ajungem la un echilibru social.
Trecând de la teorie la practică, să analizăm puţin situaţia concretă în care ne aflăm azi, la doar un pas înaintea scrutinului din 9 decembrie. Colegiul 2 Deputaţi şi Colegiul 1 Senat pe raza cărora ne aflăm şi noi, şi-a împărţit deja zonele de influenţă între USL şi ARD, respectiv candidaţii Georgică Severin/ Senat – Guran Virgil/ Camera Deputaţilor şi Alexandru Matei/ Senat – Alexandru Anghel/ Camera Deputaţilor. PP-DD rămâne încă o necunoscută, din motive pe care le intuiesc, dar pe care deocamdată nu le pot comenta din lipsă de informaţii oficiale. Oricum, principalele două competitoare vor rămâne, probabil, primele două alianţe politice. În baza principiilor enunţate mai sus, în teorie, oferta se cuvine a fi serios analizată, din mai multe puncte de vedere. Unul ar fi acela că avem de a face cu trei noi aspiraţi la vârful puterii: Guran, Matei, Anghel şi un al patrulea deja experimentat, Severin. Sunt ei oare cele mai bune soluţii pentru a reprezenta zona Câmpina în Parlamentul României ori ne aflăm din nou în faţa unui compromis impus de politicienii rupţi de realitate? Până săptămâna viitoare, când am să încep un serial portretistic pentru fiecare în parte, vă invit să vă creionaţi propriile opinii, pe care ulterior să le confruntăm de la distanţă.

P.S.1 Îi invit pe toţi propagandiştii plătiţi din bani publici care se vor grăbi să mă catalogheze pe site-urile de socializare ori în presa on-line drept partizan al USL, să nu se mai facă din nou de rahat în slujba politrucilor corupţi, pentru că eu îmi respect meseria, cititorii şi rămân fidel moto-ului acestei rubrici.
P.S. 2 Sâmbătă, 27 octombrie, ora 11.00, la Casa de Cultură “Geo Bogza” se va întâmpla debutul meu editorial. Îmi voi lansa cartea de eseuri şi publicistică “Rămân să disper printre ai mei”. Un critic literar cu ştaif din zona noastră, care nu poate fi bănuit că mă iubeşte prea tare, a citit lucrarea şi a afirmat într-un cerc de scriitori că ea este o radiografie fidelă a societăţii câmpinene din ultimii ani şi poate cea mai tăioasă culegere de publicistică din Câmpina post-revoluţionară. Asta înseamnă că tot efortul meu de a spune lucrurilor pe nume nu a fost în zadar.
În măsura în care cele aproximativ 100 de locuri disponibile în sala “Constantin Radu” a Casei de Cultură “Geo Bogza” se vor dovedi încăpătoare, îi aştept cu drag pe toţi cei care au rezonat cu scrierile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare