BREAKING NEWSȘtiri

VIDEO. Semnal de alarmă: „3000 de cetățeni au obținut ilegal domiciliu sau viză de flotant în Câmpina!”

atrage atenția Asociația Câmpina Curată

Asociația Câmpina Curată a organizat azi, 15 mai, o conferință de presă în cadrul căreia a transmis public noi semnale de alarmă cu privire la implicarea anumitor preoți în campania electorală a partidelor politice și mai cu seamă a unui candidat la funcția de primar a municipiului Câmpina.
Totodată, reprezentanții asociației au atras atenția și cu privire la unele date statistice ce scot în evidență migrația unui număr important de cetățeni care în ultimii patru ani „au obținut ilegal domiciliu sau viză de flotant în municipiul Câmpina”.


„Asociația noastră a solicitat informații de la mai multe instituții, agenți economici, dar și de la alte ONG-uri, pe baza cărora a efectuat anumite investigații. Acestea au scos la iveală faptul că în anul 2020, până la data alegerilor locale, anumiți lideri de opinie au fost stimulați financiar și au primit și alte promisiuni de natură materială, pentru a începe un program de identificare și recrutare a unor cetățeni care aveau domiciliul în comune învecinate cu municipiul Câmpina. Aceștia au fost îndrumați să solicite acte de identitate cu domiciliul în Câmpina sau să depună cerere pentru a obține viză de flotant. Le-au fost indicate în același timp, și gazdele, preponderent comasate în anumite cartiere din Câmpina. Toți acești cetățeni au fost instruiți temeinic să voteze la alegerile locale un anumit candidat” – transmit reprezentanții ONG-ului câmpinean.
Potrivit acestora, în decursul anilor 2021- 2024, circa 400 de persoane au solicitat și primit viză de flotant în municipiul Câmpina, „unele chiar la limita legalității”.
Potrivit informațiilor puse la dispoziția presei și a opiniei publice de Asociația Câmpina Curată, au fost identificate locuințe în care figurează că ar avea domiciliul sau reședința, în același spațiu, câte  17, 19, 31 și chiar 149 de persoane, deși suprafața și compartimentarea respectivelor locuințe nu permit fizic găzduirea unui număr atât de mare de persoane.
„Am identificat locuințe în care figurează cu domiciliul sau cu reședința 13, 14, 16, 17, 19 persoane, 31 de persoane și chiar 149 de persoane la aceeași adresă, deși suprafața și compartimentarea acelor locuințe nu permit fizic conviețuirea simultană a unui număr atât de mare de persoane. Acestea sunt doar câteva exemple, existând zeci de astfel de situații. În fapt, nu toate persoanele locuiesc la aceste adrese. Mai multi agenți economici din Câmpina au sesizat că deși anumiți salariați și-au schimbat în acte domiciliul în Câmpina, continuă să facă naveta din localitățile de origine. Estimările noastre arată că în perioada 2020-2024 aproximativ 3000 de cetățeni au obținut ilegal domiciliul sau viză de flotant în municipiul Câmpina”.
Domiciliile la care au fost identificate astfel de anomalii locative sunt, conform datelor furnizate de Asociația Câmpina Curată, situate pe următoarele străzi: Năsăud, Păcuri, Muncii, Arinului, Cărămidari, Oborului, Pădurii. Spre exemplu, la una din locuințele de pe strada Năsăud, au domiciliul 149 de persoane, pe strada Muncii găsim la aceeași adresă 31 de persoane, în timp ce pe strada Oborului, în același spațiu locativ au adresa de domiciliu 39 de persoane.
Cu scopul declarat de a preveni fraudele în alegerile din data de 9 iunie, Asociația Câmpina Curată a hotărât să transmită sesizări oficiale autorităților statului român, cerându-le să investigheze și să clarifice aceste anomalii.

În ceea ce privește implicarea anumitor preoți în campania electorală pentru alegerile locale din 9 iunie, aceeași asociație subliniază faptul că „aceștia propovăduiesc pe lângă cuvântul Domnului și îndemnuri electorale cu privire la votarea unui anumit candidat la funcția de primar al Câmpinei”.
Față de toate acestea, Asociația Câmpina Curată anunță că a sesizat pe Patriarhul BOR, Preafericitul Daniel, pe Episcopii Vicari Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul, cât și Președinția României, pe Primul Ministru, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale în Camera Deputaților, precum și Ambasedelor Franței, Germaniei și Statelor Unite ale Americii.

Un comentariu

  1. Pai protopopul de la biserica de lemn face campanie electorala pentru actualul primar de 4 ani… (pe langa imobiliare). Acum s-au trezit? 🙂

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare