Joi, 16 mai, secretarul de stat din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu și prim-adjunctul Poliției Române, chestorul Eduard Mirițescu, s-au deplasat la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova pentru a participa, împreună cu șefii de structuri ai instituției prahovene, la o ședință pregătitoare în vederea bunei organizări a alegerilor locale și europarlamentare ce vor avea loc în data de 9 iunie.
„Vrem să ne asigurăm că avem toată resursa necesară să-i ajutăm cu tot ceea ce este nevoie pentru colegii noștri” – a declarat Bogdan Despescu.
La ieșirea din IJP Prahova, întrebat de reprezentanții presei despre situația numărului foarte mare de vize de flotant și de cetățeni cu domiciliul ilegal la Câmpina, sesizată de Asociația Câmpina Curată, Despescu a răspuns, Bogdan Despescu a spus că s-au făcut și se fac în continuare verificări în acest sens.
Vă reamintim că Asociația Câmpina Curată a organizat zilele trecute o conferință de presă în cadrul căreia reprezentanții acesteia au atras atenția cu privire la unele date ce scot în evidență migrația unui număr important de cetățeni care, în ultimii patru ani, „au obținut ilegal domiciliu sau viză de flotant în municipiul Câmpina”.