Ieri, 22 iunie, la orele 17.00 trecute fix, au fost lansate la Câmpina volumele de proză scurtă ale câmpineanului Silviu Ciuhulescu. Gazda evenimentului a fost terasa Coffe Shop, situată în parcul Regele Mihai I. Manifestarea culturală moderată de Florin Frățilă i-a avut ca invitați pe eseistul și criticul literar prof. dr. Christian Crăciun și pe filologul Dan Precup.
Primul care a luat cuvântul a fost prof. Christian Crăciun, care a mărturisit că deși l-a cunoscut pe autor chiar înainte de începerea evenimentului cu o jumătate de oră și i-a citit doar trei dintre cele șase volume de proză scurtă, se declară impresionat: “Mă situez, din punct de vedere al ideilor, la celălalt pol, adică domnia sa este ateu, antibiserică, anticreștin, câtă vreme eu îndrăznesc să spun că mărturisesc Crezul. Și cu asta, discuția abia pornește, nu se încheie, pentru că m-au impresionat multe lucruri, printre care caracterul torențial al ideilor. Domnul Ciuhulescu scrie precum o cascadă: curg ideile, curge patima și cu o mare sinceritate. Acum, sinceritatea nu este același lucru cu adevărul, pentru că sunt două teme mari ale scrisului domniei sale: adevărul și libertatea. Este de văzut cum se leagă acestea două, pentru că nu merg întotdeauna bine împreună” – a spus, între altele, Christian Crăciun.
Surpriza propusă audienței de către gazda evenimentului, d-na Irinel Dumitrașcu, a fost prezența filologului Dan Precup, care este, la rândul său un om dedicat credinței. În spirit de glumă, acesta a venit îmbrăcat în veșminte bisericești. O enciclopedie în adevăratul sens al cuvântului, Dan Precup i-a captivat pe cei prezenți cu numeroase parabole, menite să vină în contrapartidă cu cele făcute de autor în cărțile sale. „Iubiți credincioși și stimați atei, am venit aici cu scopul de a apăra credința. Motivația care m-a adus aici este următoarea, citesc din autor: «Prima noastră problemă ca specie este credința în zei. Îmi este imposibil să pricep cum în mileniul al treilea oamenii încă se mai închină. Trăim vremuri spectaculoase, un evoluționism uriaș, dar încă îngenunchem în biserici»”.
Vizibil emoționat de prezența multor prieteni care au ținut să îi fie alături, dar mai ales de cea a familiei și în mod special a tatălui său, Silviu Ciuhulescu le-a mulțumit tuturor și a făcut o scurtă trecere în revistă a activității sale profesionale.
Volumele lui Silviu Ciuhulescu au fost lansate, la începutul lunii mai a acestui an, în cadrul Cenaclului de la Roma, la Teatro dei Contrari, unde au fost bine primite atât în rândul iubitorilor români de literatură, cât și în rândul criticilor.
În ordinea anului de apariție, volumele sunt următoarele: „Pune mâna pe mine” (2019), „Coșciugele nu au buzunare” (2020), „Și ateii au suflet” (2020), „Don’t be afraid” (2021), „Iubește-mă în șoaptă” (2021),„Vers alb” (2022). Autorul mai are în pregătire două noi volume, „A de la adevăr” și „Umbră desculță”, care vor vedea lumina tiparului la sfarșitul acestui an.
Urmăriți mai jos înregistrarea video a evenimentului cultural.
Acesta este un succes uimitor pe care îl meritați mai mult decât oricine altcineva. Ați obținut cu adevărat această realizare. Te felicit pentru succesul tău și sper că viitorul tău este la fel de luminos ca și prezentul tău. Foarte bine!”Felicitari!Cu drag Gabriela Chesnoiu!
Phidias, parcă, a spus: ” tâmplarule(sau cismarule) nu mai sus de sanda”?!
„Ne sutor ultra crepidam” este zicala respectivă, dar n-a spus-o Phidias. Oricum, intervenția dv este una răutăcioasă, neprincipială și nedreaptă. Vă rămâne doar satisfacția bâtei în baltă.