BREAKING NEWSȘtiri

Primarul Alin Moldoveanu cere din nou desființarea Serviciului Public Piața Centrală

După zile întregi de scandal în Consiliului Local Câmpina pe tema aprobării bugetului public pentru anul 2022, scandal finalizat ieri, 16 februarie, odată cu votarea acestuia în unanimitate, primarul Alin Moldoveanu reia o altă temă ce ar putea crea disensiuni între acesta și partidele reprezentate în Consiliul Local.
Este vorba despre o consultare publică în vederea inițierii unui proiect de hotărâre privind desființarea Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a municipiului Câmpina, condusă de liberalul Marian Nistor.
Vă reamintim că anul trecut, tot în luna februarie, primarul Moldoveanu iniția o consultare publică pe aceeași temă, ulterior proiectul de hotărâre fiind respins de Consiliul Local în ședința din luna mai 2021 cu 14 voturi împotrivă și 5 pentru. Edilul șef avertiza atunci că va reintroduce acest proiect pe ordinea de zi a Consiliului Local până când va fi aprobat și iată că s-a ținut de cuvânt! (vezi înregistrarea video a ședinței, min. 1:08:37)

Anunțul de consultare publică, dar și motivarea primarului în ceea ce privește desființarea acestui serviciu public le puteți găsi pe site-ul Primăriei Câmpina.

7 Comentarii  

  1. Din referatul domnului primar reiese ca din 2017 si pana in prezent, din suma transferata catre Primarie, adica 3.786.276,60 lei (venituri transferate in bugetul local), Piata a incasat sub forma de subventie de la Primarie suma de 2.954.646,61 lei. Adica, s-a cam descurcat singura, fara ajutorul Primariei… Casa de Cultura, Casa Tineretului, Clubul Sportiv ce venituri au adus la buget? De ce domnul Primar nu spune lucrurilor pe nume? De ce vrea sa distruga tot ce merge bine in acest oras?

  2. Sincer, pare ca da cu virgula. eu nu inteleg de ce trebuie desfiintat acest serviciu. Numai carcotasii fac comentarii rautacioase. Daca faceti cu atentie o analiza a rapoartelor si a documentelor prezentate cu siguranta o sa constatati ca am dreptate. Locuiesc in Bucuresti si am o casa de vacanta in inprejurimi. Imi place sa fac piata la Campina.oamenii sunt minunati.De la producatori, comercianti , angajati . De ce oare atunci cand un lucru merge bine trebuie sa fie sticat. Pacat! Conditii, curatenie, o varietate de produse….Sa ma ierte Dumnezeu dar …….Mai bine ma abtin.

  3. Din 21 de posturi ocupate, 3 sunt de conducere? Cam mulți șefi pe metru pătrat! Cam multe indemnizații de conducere plătite din bani publici! Poate ar trebui să se ia alte măsuri la toate nivelurile… primărie, instituții subordonate. Domnule primar, unde este marea reorganizare cu care v-ați lăudat acum un an?

  4. De ce oameni buni? Nu cumva dl Marian Nistor deranjează prin verticalitatea dumnealui. Un om bine pregătit, documentat, binevoitor, educat, care salută și femeile de serviciu cu formula de salut – sărut mâna-dar aprig de corect atunci când se greșește și când se încalcă regulile. Am pierdut portofelul in piață. Greșeala mea. L-am găsit spre norocul meu datorită bunăvoinței domnului Nistor care avea probabil lucruri mai bune de făcut, a corectitudinii țăranului care l-a găsit și a promptitudinii angajaților. Sunt om cu păr alb în cap, profesor, pensionar și de modă veche. Eu atâta amabilitate nu am mai pomenit în vremurile pe care le trăim. Asta e! Pot spune cu tărie și responsabilitate că „Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită”.Eu vă sugerez să reflectați mai cu respinsabilitate lăsând orgoliile la o parte. Există soluții de redresare mai onorate. Dacă tot susțineți că doriți binele câmpinenilor.

    1. Aveți dreptate stimate domn Rizea. Probabil directorul Pieței îl deranjează pe primar și de aceea trebuie înlăturat. Doar trebuie să mai aducă prin transfer oameni de la Poiana Câmpina, Ploiești, Cornu, Breaza etc. pentru a-și plăti datoriile „electorale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare