Aflat la a 19-a ediție, Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfășurat la nivel internațional, patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toată Europa, în data de 13 mai, noaptea în care muzee din zeci de țări europene își deschid porțile în aceeași noapte pentru vizitatori.
În Romania, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, care a anunțat deja un record absolut de peste 311 de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfășura într-o ediție comună România – Republica Moldova.

Obiective din județul Prahova înscrise în acest program care vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă sunt:
- Filarmonica „Paul Constantinescu” (Ploiești, str. Anton Pann nr. 5). „Nocturnă muzicală”. Filarmonica „Paul Constantinescu” va proiecta, pe parcursul celor patru ore de program, selecțiuni video din cele mai importante producții artistice ale orchestrei simfonice prezentate în utlimii ani. Program 20.00 – 24.00.
- Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” (Ploiești, B-dul Independenței nr. 1). Vizitarea gratuită a expoziției de bază cu lucrări din patrimoniul muzeului; Spectacol de muzică oferit de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. Program 17.00 – 24.00.
- Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, secția Muzeul Omului (Ploiești, str. Sblt. Erou Călin Cătălin nr. 1 Palatul Culturii). Publicul va avea acces gratuit la Muzeul Omului, unde va putea admira complexitatea și diversitatea corpului uman și a mediului în care trăiește și se va putea „juca” prin intermediul aplicaților interactive existente ce completează expoziția de bază. Program 17.00 – 21.30.
- Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, secția Muzeul Petrolului (Ploiești, Str. Dr. Bagdasar nr. 8). Descoperiți evoluţia industriei petroliere româneşti admirând exponate de mare interes istoric și documentar: documente originale şi în facsimil, hărţi geologice, diorame, documentaţie tehnică de profil, fotografii şi machete care reproduc utilaje specifice din domeniul petrolier precum şi diverse procese tehnologice. Program 17.00 – 21.30.
- Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” (Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10). Ora 19.00 – program artistic susținut de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești.
- Muzeul „Ion Luca Caragiale” (Ploiești, str. Kutuzov nr. 1). Ora 19.00 – „La ceas de seară cu… Nenea Iancu”; Expoziție temporară „Eroii lui Caragiale”.
- Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” (Ploiești, str. Nicolae Simache nr. 1). Ora 19.00 – seară muzeală – „Capodopere muzicale în lumea orologiilor”.
- Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” (Ploiești, str. Nichita Stănescu nr. 1). Vizitarea expoziției de bază.
- Muzeul „Casă de Târgoveț din sec. XVIII – XIX” (Ploiești, str. Democrației nr. 2). Vizitarea expoziției de bază.
- Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10). Vizitarea expoziției de bază, parter.
- Domeniul Cantacuzino (comuna Florești, str. Grigore Cantacuzino nr. 44-45). Aici vă așteaptă o serie de activități captivante care să vă transporte în universul arhitecturii și istoriei. Atelier de schițe arhitecturale pentru toate vârstele – „Patrimoniul în lumina creionului”; tur ghidat pe domeniu; mini expoziție de panouri ilustrative din care veți descoperi povestea din spatele fiecărei intervenții și impactul acestora asupra Domeniului Cantacuzino; o zonă special amenajată vă va oferi oportunitatea de a participa la ateliere de creație; food truck cu gustări locale. Program 15.30 – 21.30.
- Muzeul Cinegetic Posada (Comarnic, str. Posada, nr.11). Eveniment – „Trofeele, o altă perspectivă…”. Program: 18.00 – 23.00.
- Castelul Stirbey (Sinaia, Bd.Carol I nr.28). În acorduri muzicale poți scrie o nouă filă din povestea ta, retrăind prin oglinda timpului farmecul întâlnirilor marilor aristocrați. Povestile prinse in zidurile castelului te vor duce cu gandul la balurile aristocratiei, la inimile furate la ceas de seara si la intalnirile ce decideau destinul întregii țări. Program: 18.00 – 23.30.
- Muzeul Național George Enescu. Casa Memorială George Enescu (Sinaia, Str. Yehudi Menuhin nr. 2, Cartier Cumpătu). Aveți ocazia de a petrece timp dedicat culturii, educației și divertismentului de calitate în vila monument istoric în care locuit muzicianul român George Enescu împreună cu soția sa, Maria Cantacuzino Enescu, din 1926 și până la plecarea lor definitivă din țară, în 1946. Program: 10.00 – 17.00.
- Muzeul Național Peleș (Sinaia, Str. Peleșului nr. 2). Program 17.00 – 21.15.
- Muzeul „Casa Domnească Brebu”, ora 17.00, seară muzeală – „Sunetele muzicii”.
- Muzeul Conacul Bellu (Urlați, str. Orzoaia de Sus nr. 12). Ora 19.00 – „Seară de folk la Conacul Bellu”.
- Muzeul „Crama 1777” (Valea Călugărească, str. Valea Largă nr. 139 A). Vizitarea expoziției de bază.
- Muzeul „Conacul Pană Filipescu” (Filipeștii de Târg). Vizitarea expoziției de bază.
- Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” (Bușteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1). Vizitarea expoziției de bază.
- Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” (Bucov, Parcul C. Stere). Program: 18.00 – 22.00. Ora 19.00 – proiecție film „Moldova lui Stere”.
- Muzeul Etnografic al Văii Teleajenului (Vălenii de Munte, str. George Enescu nr. 1-3). Ora 19.00 – vernisajul expoziției temporare „Ceramica de Horezu – comoară românească a culturii europene tradiționale”.
„Muzeul B.P. Hasdeu” din Câmpina, înscris în circuitul „Noaptea Muzeelor”
După ce în toamna anului trecut își redeschidea porțile pentru vizitatori, după mai bine de doi ani în care au avut loc lucrări de restaurare și renovare, Castelul „Iulia Hasdeu” și „Muzeul B.P. Hasdeu” pe care îl adăpostește vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă, 13 mai, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”.
„Deși am pierdut startul înscrierilor din cauza renovărilor recente, am reușit să fim și noi acceptați!” – a anunțat pe Facebook Aura Dobre, noul director al muzeului. Programul de vizitare anunțat de organizatori este 17.00 – 01.00.
De reținut și faptul că intrarea la Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu” este liberă în fiecare zi de joi, între orele 9.00 -17.00.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!