Adela P, tânăra care l-a accidentat mortal, pe trecerea de pietoni, pe Paul Dragomir, un adolescent în vârstă de 17 ani din Câmpina, va fi judecată pentru omor. Decizia aparține Judecătoriei Câmpina și este defintivă.
După ce a fost acuzată inițial pentru ucidere din culpă, o faptă pentru care pedeapsa este mult mai blândă, astăzi instanța a decis schimbarea încadrării juridice, dosarul fiind declinat către instanța competentă să judece fapte de omor, în cazul de față Tribunalul Prahova.
” În baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite sesizarea din oficiu. Dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei în cursul urmăririi penale din fapta de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 36 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, declină competenţa materială de soluţionare a cauzei către Tribunalul Prahova. Hotărârea nu este supusă căilor de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei în 10.10.2023. Document: Hotarâre 329/2023 10.10.2023”, potrivit portalului instanțelor de judecată.
Uciderea din culpă se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare, iar în cazul omorului pedeapsa este de până la 20 de ani.
Vă reamintim că accidentul mortal s-a petrecut în seara zilei de 7 aprilie 2022, în jurul orei 21.00, pe bulevardul Carol I, atunci când Paul Dragomir a fost lovit de un Mercedes GLK condus cu viteză de Adela P. Băiatul traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni din zona Colegiului Tehnic Forestier din localitate.
”Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a rulat pe un drum public din oraş, cu o viteză de cca.84 km/h (avea restricţie de viteză de 30 km/h care s-a terminat la doar 10 m. înaintea marcajului pietonal, după care a intrat în restricţia generală de 50 km/h) şi deşi s-a apropiat de un marcaj pietonal pe care minorul traversa regulamentar şi îl avea în câmpul vizual nu a efectuat nicio manevră de evitare (frânare, ocolire) şi l-a lovit în plin accidentându-l mortal” – se arată referatul procurorilor.
Avea nervisori maicasa de se răstea la clienți sau nu a uns unde trebuie..Viitorii infractori sunt tot beizadelele.Dar culmea va lua ani grei de ,, facultate ” unul care fura de foame.Pana când justiția va face dreptate in cazul Mario Iorgulescu,Șerban Huidu,Victoras Micula.Si vorba unui amic: vrei să câștigi la loto sau pacanele trebuie sa faci tiktok,YouTube,ori sa ai ,,facultate ” sau sa fii de etnie rroma.Altfel mori sărac spărgând semințe in Piata
Justiția din România va judeca cu maximă celeritate pănă cănd faptele se vor prescrie.Regret enorm pentru părinții copilului omorât dar asta este România.
Nu numai pacientii sunt plimbati,pană mor,între spitale,ci si dosarele,pană se prescriu,între tribunale.
Totusi,dacă ramane pana la capat omorul,si nu se mai razgandeste pe acest traseu vreun magistrat(fie din convingeri juridice,fie din alte motive),raspunderea pentru aceasta fapta este imprescriptibilă.
Stricto sensu,este omor comis cu intentie indirectă,fiindcă nu a urmarit uciderea pietonului,dar a acceptat producerea acestui rezultat,adica omorarea lui(întreceri rutiere pe trecerea de pietoni,sfidare totală).