Întrunit în ședință ordinară ieri, 31 august, Consiliul Local Câmpina a revocat, la cererea Prefecturii Prahova, propria hotărâre de înființare a Bibliotecii Municipale, entitate cu personalitate juridică, după alte discuții care s-au lăsat cu scântei între consilierii susținători ai proiectului, primar și secretarul Primăriei, Elena Moldoveanu.
Direct vizați de efectele ordinului Prefecturii Prahova, în calitate de ințiatori ai proiectului în baza căruia s-a luat hotărârea ce a trebuit revocată, consilierii social-democrați au cerut deblocarea situației propunând și soluții, în timp ce reprezentanții PMP, prin vocea consilierului Aron Sabo, au cerut explicații Elenei Moldoveanu cu privire la conținutul documentației ce diferă la anumite proiecte de hotărâre în cazuri similare atunci când vine vorba de atribuțiunile primarului.
La punctul Diverse, consilierul PSD Horațiu Zăgan a dorit să revină la acest subiect, solicitând clarificări suplimentare secretarului Primăriei. „Pentru viitor, ca să știm când om vrea să înființăm vreo entitate cu personalitate juridică, Consiliul Local trebuie să inițieze și un regulament, mai puțin partea de atribuții a domnului primar?! Am înțeles bine? Acum îmi dau seama că noi, inițiatorii, aici am greșit”.
Răspunsul secretarului Primăriei a fost cât se poate de edificator, Elena Moldoveanu clarificând faptul că atribuția realizării unui regulament aparține primarului Alin Moldoveanu. „Dumneavoastră nu puteați să faceți acel regulament!”
Urmăriți în fragmentul video de mai jos, pe care l-am extras din transmisia live făcută de Primăria Câmpina, dezbaterile din legislativul local pe marginea acestui proiect de hotărâre, din care puteți afla și motivul pentru care primarul Alin Moldoveanu a părăsit din nou sala de ședință.
Înregistrarea integrală a ședinței poate fi urmărită accesând în linkul de mai jos:
https://www.facebook.com/100083133380428/videos/608429694219605
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!