Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Câmpina organizează, în perioada 10 septembrie – 30 decembrie 2022, ateliere de pictură, de creație goblen, cursuri de dans de societate, concursuri de șah/ table și competiții de tenis de masă în scopul implicării persoanelor vârstnice în activități sociale, culturale, sportive și recreative. Concursurile se vor desfășura de la 1 octombrie, Ziua Persoanelor Vârstnice și vor fi dotate cu premii.
Cursurile sunt destinate excusiv membrilor CARP, participanții urmând să primească materiale de lucru.
Proiectul care are drept obiective principale creșterea nivelului de bunăstare emoțională, a satisfacției cu privire la viață, a stimei de sine, dar și stimularea creierului prin jocuri de societate, urmărește menținerea unui nivel cât mai ridicat de participare socială la vârste înaintate și o influență pozitivă asupra calității vieții persoanelor trecute de prima tinerețe.
Activitățile principale, la care sunt invitați seniorii, sunt următoarele:
- Atelier de creație pictură (finalizat cu o expoziție cu public în preajma Crăciunului), în fiecare joi 13.00 – 15.00;
- Atelier de creație goblen (finalizat cu o expoziție cu public în preajma Crăciunului), în fiecare joi 13.00 – 15.00;
- Cerc de rezolvare și compunere rebus, integrame, în fiecare marți, 11.00 – 13.00;
- Activități pentru bunici și nepoți, în fiecare sâmbătă, 9.00 – 13.00;
- Cursuri de dansuri de societate (inclusiv seri dansante), în fiecare joi, 17.30 – 19.00;
- Joc de șah, zilnic, 8.00 – 15.00;
- Joc de table, zilnic, 8.00 – 15.00;
- Joc de remy, zilnic, 8.00 – 15.00;
- Joc de tenis de masă, zilnic, 8.00 – 15.00.
Printre profesorii instructori care vor participa la acest proiect se numără Ștefania Stroe – atelier de creație pictură, Gheorghe Ene – cerc de rezolvare și compunere rebus/ integrame și Cristian Colezea – cursuri dansuri de societate.
Activitățile sociale, culturale, sportive și recreative vor avea loc, după caz, la sediul Asociației CARP Câmpina, la Clubul Pensionarilor și la Casa de Cultură ”Geo Bogza”.
Înscrierile se fac la sediul asociației, strada Castanilor nr. 4 sau la referenții casieri din sucursale, până la data de 2 septembrie.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!