Echipa de baschet fete a Clubului Sportiv Câmpina, antrenată de prof. Liviu Dochia, s-a calificat la turneul final național Under15, competiție la care vor participa cele mai bune opt echipe din țară și care se va desfășura în perioada 28 februarie – 3 martie la Alexandria.
Performanța deosebită a câmpinencelor vine după un turneu semifinal de mare intensitate desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în care CS Câmpina a avut de înfruntat în deplasare echipe puternice cum ar fi CSM Târgu Jiu ori CSS Sibiu, într-o grupă de foc a campionatului.
În prima partidă din semifinale, CS Câmpina a pierdut la mare luptă în fața CSM Târgu Jiu, dar victoria concludentă în fața CSS Sibiu, cu scorul de 43 – 28, le-a adus calificarea mult dorită.
Performanța secției de baschet a CS Câmpina nu este deloc întâmplătoare. Ea vine după ani de muncă și seriozitate la nivelul conducerii tehnice a echipelor și administrative a clubului.
„A fost o semifinală care ne-a purtat între agonie și extaz! Echipa gazdă nu avea decât o șansă de a se califica în finala primelor opt din țară și anume să ne învingă la 12 puncte. Trebuie să subliniez că am avut șansa de a organiza primul turneu după trei ani de când activăm în campionatul național, dar panourile de baschet nu au fost montate în noua și superba sală de la Școala B. P. Hasdeu. Drept urmare, turneul a fost acordat echipei CSM Tg. Jiu, cea care a luptat cu noi pentru un loc în finala mare de opt echipe. Fetele au luptat până în ultima secundă și au reușit, în ciuda unui arbitraj părtinitor – când adversarele au marcat jumătate din puncte de la linia de fault – să piardă la zece puncte! Acest fapt ne obliga să câștigăm meciul al doilea, cu CSS Sibiu, ceea ce s-a și întâmplat, le-am învins cu scorul 43-28” – ne-a declarat antrenorul Liviu Dochia.
Lotul de jucătoare al CS Câmpina este următorul: Rosenauer Paula, Daria Chivescu, Oprea Miruna, Ungureanu Carina, Ioniță Mara, Chițu Karina, Sincariuc Ekaterina, Stanciu Giulia, Bănescu Tessiodora, Cărăușu Andreea, Cojocaru Diana, Bokor Raffaella, Marin Bianca.
În afară de CS Câmpina, la turneul final s-au mai calificat următoarele echipe: ACS Dan Dacian București, CS Olimpia București, Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea, ACS Rookies Oradea, CSS Alexandria, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, CSS Reghin.