Selecționata României de baschet femenin U14 a încheiat Turneul internațional YDF (Youth Development Foundation), care a avut loc în perioada 1-7 aprilie la Turnu Severin, cu trei victorii și o înfrangere, după cum urmează: România – Macedonia de Nord 73-45, România – Bulgaria 65-46, România – Kosovo 88-29, România-Turcia 57-88.
Sub conducerea tehnică a antrenorilor Mihaela Maxim și Liviu Dochia, echipa națională de baschet a României a obținut rezultate remarcabile, având în vedere faptul că lotul de jucătoare folosit de cei doi antrenori a avut în componență sportive de la diferite cluburi din țară care au jucat pentru prima dată împreună.
De remarcat și faptul că jucătoarea legitimată la Clubul Sportiv Câmpina, Carina Ungureanu, antrenată de Liviu Dochia, a jucat foarte bine în toate cele patru meciuri, marcând și contribuind decisiv în faza de apărare.
„O felicit pe Carina pentru prestația de la echipa națională. A jucat în fiecare meci, a marcat și a fost decisivă în apărare. De altfel, toate jucătoarele din lot pe care le-am antrenat alături de Mihaela Maxim au fost remarcabile și asta ne dă speranțe pentru viitorul acestei generații” – ne-a declarat Liviu Dochia, antrenorul echipei de baschet fete a CS Câmpina și al lotului național de fete U14.
Turneul organizat de Federația Internațională de Baschet la Turnu Severin face parte din calendarul competițiilor oficiale și a fost unul de pregătire pentru echipele naționale ce urmează să facă pasul spre performanță la categoria de vârstă 16 ani.