Grupul de Inițiativă Civică „Spunem NU pasajului subteran”, inițiator al petiției cu mesajul „Spunem NU pasajului subteran – Opriți distrugerea centrului orașului!”, a organizat azi, 16 mai, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat încheierea și rezultatele demersului civic prin care se dorește conștientizarea autorităților locale cu privire la voința cetățenilor Câmpinei care s-au exprimat, în număr mare, asupra oportunității punerii în practică a proiectului prin care primarul Alin Moldoveanu dorește construirea unui pasaj auto subteran în centrul localității.

Redăm mai jos textul adresei înregistrate oficial la Primăria Câmpina și trimisă, spre informare, atât primarului Alin Moldoveanu, cât și consilierilor locali. Documentul a fost semnat de Rudolf Leica – președintele Partidului Câmpina Curată, Marian Nistor – președintele Asociației Pentru Câmpina, Ioan Mușat – președintele Partidului Social Democrat Câmpina și Ioan Adrian Pițigoi – președintele Partidului Mișcarea Populară Câmpina.

„În urma campaniei de informare, s-au strâns un număr total de 6750 semnături din partea cetățenilor care se opun construirii pasajului auto subteran.
Aceste semnături reprezintă voința cetățenilor Municipiului Câmpina și arată că există o preocupare reală și o opoziție semnificativă față de acest proiect. Locuitorii orașului consideră că realizarea unui pasaj auto subteran de 200 m lungime este inutilă, ar avea un impact negativ asupra mediului înconjurător, ar crea disconfort în trafic și ar genera costuri financiare semnificative.
În numele celor care s-au implicat și au răspuns apelului nostru, solicităm Primăriei și Consiliului Local să ia în considerare opoziția publică manifestată prin aceste semnături și să oprească proiectul de construire a pasajului auto subteran.
În locul acestuia, cei 6750 de cetățeni câmpineni au propus să luați în considerare soluții alternative care să răspundă nevoilor și dorințelor comunității noastre, precum extinderea și modernizarea infrastructurii existente, edificarea de noi locuri de parcare, în special în zonele aglomerate, îmbunătățirea mijloacelor de transport public și promovarea alternativelor sustenabile pentru deplasare.
Dorim să subliniem faptul că această campanie și numărul semnăturilor strânse reprezintă vocea cetățenilor orașului și o expresie a dorinței lor de a fi implicați în luarea deciziilor care afectează orașul în care trăiesc. Prin luarea în considerare a acestei opoziții și prin implicarea cetățenilor în procesul decizional, veți demonstra respect pentru voința comunității și un angajament de transparență și responsabilitate în deciziile pe care le luați în numele lor.
În urmă cu câteva zile, Municipiul Câmpina a primit, pentru o perioada de UN AN, Eticheta europeană pentru excelență în bună guvernare (EloGE). Aceasta obligă administrația locală să respecte cele 12 principii de guvernanță publică locală, printre care se numără participarea cetăţenilor și deschidere şi transparenţă. Credem că respectarea voinței unui număr de 6750 cetățeni va demonstra angajamentul administratiei publice locale de a respecta indicatorii de referinta EloGE și va contribui la menținerea în continuare a acestei etichete pentru Municipiul Câmpina.
Vă rugăm să acordați atenție acestui aspect și să luați în considerare opiniile și preocupările cetățenilor câmpineni în privința proiectului de construire a pasajului auto subteran.
Câmpinenii își doresc să fie informați, ascultați și propunerile lor să fie analizate, acceptate și aplicate în cadrul unei colaborari eficiente între Primărie și comunitate, astfel încât deciziile luate să reflecte cu adevărat interesele și nevoile locuitorilor orașului nostru.
Domnule Primar, doamnelor și domnilor consilieri locali, cei 6750 de cetățeni care, prin semnarea Petiției, ne-au mandatat să vă transmitem și să le susținem punctul de vedere, așteaptă decizia dumneavoastră”.
În cadrul conferinței de presă, deschisă prin mesajul președintelui Partidului Câmpina Curată, Rudolf Leica, au mai luat cuvântul: Ioana Iuga (din partea societății civile), Livia Lupu (consilier local PSD), Marian Nistor, Ioan Mușat și Adrian Pițigoi, fiecare dintre ei abordând aspecte diferite, fie că a fost vorba de detalii tehnice legate de proiectul propus de primarul Alin Moldoveanu, de conjunctura politică în care anumiți consilieri locali și-au schimbat radical părerea, în timp, față de oportunitatea realizării acestuia ori de lipsa de transparență pe această temă de mare interes public, dovedită de administrația condusă de actualul primar și de administratorul public Adrian Dobre.
- „6750 de semnături reprezintă aproximativ 80% dintre cei care și-au exprimat opinia în această campanie față de acest proiect și, pe de altă parte, reprezintă cu 50% mai mult decât totalul voturilor care l-au mandatat pe actualul primar să-și exercite funcția!” – a spus, între altele, Rudolf Leica.
- „Întrucât inițiativa civică a strâns 6750 de semnături, proiectul domnului primar, care a fost votat în alegeri de 4500 de câmpineni, nu mai este legitim, fapt pentru care singura cale pe care o mai are este să organizeze un referendum local și până atunci să oprească orice demers împotriva voinței câmpinenilor. Și dacă tot va face referendumul, îi propunem ca pe lângă tema pasajului să întrebe câmpinenii și dacă sunt de acord cu următoarele: consilierul Filip să lucreze fără autorizație pe domeniul public, administratorul Dobre să nu vină la ședințele de Consiliului Local pentru a răspunde la întrebări, în condițiile în care semnează toate documentele din Primărie, dacă sunt de acord ca domnul consilier personal Prună, fost SRI, să-l sfătuiască pe domnul primar să nu organizeze Ziua Câmpinei, dacă sunt de acord cu faptul că doamna secretar Moldoveanu din Dinastia Moldoveanu a anulat votul unui consilier total abuziv, conform deciziei instanței, și dacă în continuare, în aceste condiții, este în regulă să dea avize de legalitate în Primărie” – a punctat Adrian Pițigoi.
- O altă voce critică a fost cea a Ioanei Iuga, reprezentant al societății civile, care s-a făcut remarcată inclusiv la dezbaterile publice organizate de administrație pe tema acestui proiect. „Sunt uimită de atitudinea anumitor consilieri locali. Ca om care a votat Partidul Oamenilor Liberi, aș vrea să le adresez domnilor Briciu și Raț două întrebări: de ce votează proiectul și de ce au ales să nu mă mai reprezinte?”
- Livia Lupu: „Dezbaterea publică și această acțiune de strângere de semnături, inclusiv petiția online, demonstrează în mod clar că demersul primarului Câmpinei este nelegitim”.
- Marian Nistor: „80% dintre cei cu care am vorbit, mergând din casă în casă, nu susțin proiectul cu pasaj subteran. Din păcate, am întâlnit și o categorie de cetățeni care se tem să răspundă, să aibă o opinie, pentru că inițiativele lor și adresele către Primărie ar putea fi respinse ori pentru că își pot pierde locurile de muncă. Acest lucru este foarte grav. Primarul a reintrodus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local aceleași proiecte pe care nu le doresc câmpinenii. Asta înseamnă că primarul nu dă doi lei pe părea câmpinenilor”.
- Ioan Mușat: „Iată că voința câmpinenilor este cu totul alta și exprimată în număr uriaș. Printr-un efort susținut am reușit să aducem în fața dvs voința a peste 6500 de câmpineni care nu doresc realizarea acestui proiect. Câmpinenii au realizat că utilitatea nu are treabă cu visurile unui personaj care vremelnic se află pe aceste meleaguri”.
Conferința de presă a grupului de inițiativă civică precede ședința ordinară a Consiliului Local convocată de primarul Alin Moldoveanu pentru joi, 18 mai, pe a cărei ordine de zi a fost introdusă toată documentația aferentă proiectului său de suflet „REGENERARE URBANĂ, CREȘTEREA MOBILITĂȚII URBANE NEPOLUANTE, PRIN INVESTITII DE TIP INTEGRAT IN SOLUTII INTELIGENTE AFERENTE UNUI CORIDOR DE MOBILITATE PRIN DIRECTIONAREA CIRCULATIEI RUTIERE PRINTR-UN PASAJ SUBTERAN SI EXTINDEREA, MODERNIZAREA SI DOTAREA SPATIULUI POETONAL DIN ZONA CENTRALA A MUNICIPIULUI CAMPINA”, inclusiv PUZ-ul ce include construirea unui pasaj subteran în centrul civic și documentația tehnică a acestuia.
De remarcat faptul că pe ordinea de zi a ședinței, care în mod normal ar fi trebuit să aibă loc pe 31 mai, în ultima zi de miercuri a lunii, figurează cinci proiecte de hotărâre din care patru se referă exclusiv la acest proiect.
Un element de noutate cu privire la documentele anexate proiectelor de hotărâre se referă la Memoriul tehnic general – Studiul de Fezabilitate al proiectului, întocmit de Thadec Engineering, în care sunt explicate în detaliu scenariile propuse pentru realizarea pasajului subteran, căile de acces posibile în zonele învecinate, dar și tehnologia de realizare a acestuia, inclusiv relocarea rețelelor edilitare.
Potrivit documentației întocmite de Thadec Engineering, durata de execuție a obiectivului de investiții este de 24 de luni și valoarea totală exprimată în lei este de 158.623.058 lei (aproximativ 32 de milioane euro).
Urmăriți în continuare înregistrarea video integrală a conferinței de presă, inclusiv întrebările adresate de jurnaliști și răspunsurile oferite de reprezentanții grupului de inițiativă civică.




Mai bine zis 6750 de campineni care au avut CURAJUL să se opună pasajului subteran faraonic.
O așa „bună guvernantă” se cade sa fie onorată cu o așa mareață lucrare,cum numai în visele „pasilor” apar,cand locuiesc pe deal,pe malul celalalt al Prahovei,in vilă somptuoasă,la margine de padure.
Oricum, titlul acesta este naucitor.Dacă a vazut ca celalalt trofeu,dat de „surprize surprize”,s-a fîsîit,de data aceasta ne-a surprins,vorba d-lui editorialist Crăciun cu întrebarea,adica cu alte cuvinte:”voi știti cine sunt eu”?Așa de tare a surprins,ca a disparut din peisaj pană si un membru al Grupului de initiativă,ultimul userist ramas pe baricade.
Nu ne-a mai ramas altceva de facut,decat ce prevede legea,sa mergem cat mai multi la sedinta de joi,sa vadă si consilierii „cumparati”,avizi dupa tot felul avantaje obtinute pe scurtatura combinatiilor,că orasul nu-i pustiu,în privinta spiritului civic.
Proiectul acesta miroase de la o postă a afacere(în interese personale),de vreme ce s-a pus carul înaintea boilor,respectiv studiile de fezabilitate înaintea PUZ-ului(planul urbanistic zonal).Oare, este legal???Dacă,mâine poimâine,finantarea va depinde de „pixul”viitorului presedinte de consiliu judetean,ce se va întampla cu orasul nostru blocat de uriasul santier,fiindcă Banca Mondiala a anuntat ca Romania a pierdut fondurile,pe regenerare urbană,din PNRR?
Aia de la CampinaTV au postat la 8 seara, probabil ca au asteptat sa le dea acordul Moldoveanu dupa ce l-au informat bine. Dar se iau de oamenii astia ca au informat campinenii. Pai nu e normal sa informezi cand te intreaba cineva ceva? Aveti dreptate domnule Campineanul ar trebui sa mergem cu mic cu mare joi la sedinta. Pai nu ne e rusine sa ne dea lectii de curaj o femeie? Haideti oameni buni sa le aratam ca ei sunt o mana de oameni si nu decid ei pentru un oras intreg …
….”nu decid ei pentru un oraș întreg..”Cît de simplu si cat adevar !? S-a ajuns domnule Anonim ca o mînă de oameni sa decidă,doar printr-o simplă hotarare de consiliu local,soarta unui oraș intreg.Nu interesează pe nimeni,din structurile ierarhice ale statului,ce se va intampla cu acest „întreg” oraș.Nu se poate ca o grupare efemeră de consilieri sa poată sa pună în pericol conditiile de viată ale aproape tuturor campinenilor.Aici legea trebuia să-i oblige pe edili sa organizeze referendum.Această lacună legislativă gravă trebuie sa ajungă la Curtea Constitutională,cat mai repede cu putintă,chiar odată cu procesul ce se va deschide,fiindcă sunt multe ilegalitati comise pana la această fază,care conduc la anularea,dacă se adoptă,a acestor hotarari.Edilii nostri au ajuns sa procedeze la fel ca unii dezvoltatori imobiliari:întai santierul si apoi aprobarile.Metoda punerii in fața faptului implinit😐!
Dl „Campineanu(psd)” Intr-o DEMOCRATIE nu decide un oras ce trebuie sa faca un primar ci decid alesi acelei urbi in speta Consilieri impreuna cu Primarul deoarece ei AU FOST ALESI DE LOCUITORII ORASULUI, dar dvs. ati preluat mesajele si lozincile comuniste de care ROMANIA vrea sa se delimiteze. Vorbiti de lege dar va intreb nu cumva alesi dvs.(psd) au votat acea lege????????
PS nu sunt un admirator al Primarului cum s-a mai spus in comentarii sunt un cetatean al acestui oras care are multe viziuni si nu sunt de caord cu cei care „pun frane cand au ocazia” si cu propagandisti.
Referendumul local este reglementat de art.13 din legea cu același nume,care prevede ca atunci cand problema este foarte importantă,de interes deosebit pentru „municipii”edili pot sa organizeze referendum.Aici legea trebuia sa oblige nu sa fie permisivă,pentru ca deja avem,la vedere(la secret siguri sunt mai multi),mai bine de 30-40 %din populatia cu drept de vot,care este impotriva acestui proiect.
Si ca sa nu interferez cu manipularile dumitale grosiere(arată pe ce maini a ajuns orasul)îti spun doar ca în Elvetia principalele legi se adopta prin referendum,incompatibil cu regimul comunist.
Pentru Adrian: ce spuneti dvs. ar fi valabil daca acesti abjecti consilieri si-ar respecta votantii. Astia nu mai sunt demult „alesii locuitorilor”, sunt oameni mici, cumparati de Moldoveanu (se stie care-i treaba cu majoritatea dintre ei) care fac totul la ordin. Li se spune ce sa voteze, cum, cand, ce sa spuna etc. Uitati-va la ei: unul si unul …
Pentru „Campineanu(psd)- si eu am votat PSD dar ce au facut consilierii PSD??????? pentru locuitrii acestui oras, cu pasajul ce ati facut??????? ati strans niste semnaturi pentru ce?????????? cand consilierii votati de locuitori(nu prea conteaza ce fac acum) au spus DA, iar referitor la art. de lege la care va referiti NICIODATA constructia unui pasaj subteran NU O SA FIE O PROBLEMA IMPORTANTA, iar in alta idee eu NU SUNT UN COMUNIST, si inca ceva pacat de parte din membrii PSD pt ca sunt trasi pe tusa de alti membrii care nu stiu decat sa se infrupte din CIOLAN.
Anonim,oare cum trebuie sa le mai zicem acestor consilieri (toti care au votat proiectul sunt consilieri noi,din partide noi,exceptand liberalii),care au fost votati de cea mai mare parte a campinenilor informati(interesati de schimbare,de democratie,de civilizatie),ca să-i miște,cat decat, comentariile noastre si mai ales cele 6750 de semnaturi,la vedere?Sau cand sunt cu ciolanul in mană,ca sa nu zic”in gură”,uită de stapan,de campinenii care au investit incredere în ei!